Eram în vacanţă la Chizătău, un sat bănăţean în care Gheorghe Vidraşcu, soţul surorii mamei mele, deci unchiul meu, era perceptor – denumire ce purta în vremea aceia funcţionarul care încasa impozitele datorate statului. Aveam 13 ani, domiciliul la Târgu Mureş şi fusesem trimis la ţară ca să-mi scutesc părinţii de niscaiva cheltuieli. Cei drept, se mai întâmpla să aduc şi ceva «venituri», adică vreo câteva kilograme de grâu, culegând, împreună cu bunica mea, spice rămase pe miriştea secerată cu câteva zile mai înainte. Spic cu spic, adunam, într-o lună din vacanţă, boabe care acopereau nevoile domestice pe-o vară întregă. Munceam cu seriozitatea impusă de sărăcia în care era România aflată în mijlocul celor trei ani de secetă ce au urmat terminării războiului mondial, irosirii resurselor sale în folosul luptelor duse alături de germani şi apoi de sovietici, despăgubirilor plătite «eliberatorilor», inflaţiei, pensiilor plătite numeroaselor văduve de război şi alte multe cele. Apoi, trebuie să amintim că pe ogoare erau mult mai puţini secerători dat fiind că mulţi dintre ei fuseseră « seceraţi » de gloanţe, obuze, molime şi prizonierat în luptele duse spre răsărit şi apoi spre apus. Munca pe câmp o făceau femeile, bătrânii şi copiii fără a avea tractoare şi batoze, folosind doar secere cu care tăiau, smoc cu smoc firele de grâu.
Uneori mergeam la pescuit în râurile Timiş sau Bega, aflate prin apropiere, unde mai scoteam din ape câţiva peştişori care, prăjiţi constituiau un adevărat ospăţ. Foloseam cârlige făcute îndoind ace cu gămălie care, nu ştiu nici acum pentru ce, erau mai eficace decât cârligele cumpărate de la prăvălie. Oare să se fi învăţat peştii să le evite pe acestea din urmă? Posibil, de ce nu? Trebuie să recunoaştem că nu aveam scule precum cele de-acum, dar… aveam peşti în apele celor două râuri.
Vineri, 27 noiembrie 2009, are loc premiera în România a mult aşteptatului film „Saga Amurg: Lună nouă” („The Twilight Saga: New Moon”), în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema City (Cluj, Iaşi, Timişoara, Piteşti, Bacău, Cotroceni), Odeon Cineplex (Cluj) şi Lotus (Oradea). Suspansul şi pasiunea care au transformat „Amurg” într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mai multă acţiune, secrete străvechi şi mistere adânci.
Seria „Amurg” are o destinaţie clară în ceea ce priveşte publicul: adolescenţii şi tinerii. Ideile pe care le prelucrează sunt acelea specifice unei anumite vârste a fiinţei noastre, aceea când trăieşte în fantezie, caută pericolul şi îl savurează, crede în miracole şi în iubiri interzise, dar şi în atotputernicia lor. Pasiunea pentru personaje din zona pe care adulţii o numesc „dark”, pentru creaturi fantastice, dar şi gustul pericolului sunt pe deplin satisfăcute aici, iar incompatibilităţile şi interdicţiile sunt rezolvate prin dispariţia oricărei urme de obedienţă. Nu e nicio îndoială că destinul îi favorizează pe cei curajoşi, iar iubirea învinge totul. Chiar şi barierele dintre forme diferite de existenţă: iubirile între oameni şi vârcolaci, sau între oameni şi vampiri sunt sarea şi piperul imaginaţiei adolescenţilor din zilele noastre.
Începând din 23 octombrie 2009, thrillerul SF „Surogate” („Surrogates”) va rula pe marile ecrane din România. Filmul, regizat de Jonathan Mostow, este inspirat după un roman grafic Top Shelf Comix, foarte popular şi inventiv, al lui Robert Venditti şi Brett Weldele. Din distribuţie fac parte Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike, Boris Kodjoe, James Francis Ginty, Michael Cudlitz, James Cromwell şi Ving Rhames.
„Surogate” aduce în faţa spectatorului o lume născută din comoditatea oamenilor şi din teama noastră, a tuturor, de a ne înfăţişa celorlalţi slăbiciunile şi urâciunea, mizeria şi nefericirea. Viaţa ar fi oare ea mai simplă dacă am putea să arătăm lumii, în loc de obrazul ridat şi obosit, în loc de expresia îndurerată şi deznădăjduită, o iluzie a eternei tinereţi, a perfecţiunii fizice, a frumuseţii fără cusur? Care ar fi oare lucrul acela ce ne-ar lipsi cel mai mult atunci când, graţie tehnologiei, trupurile noastre ar arăta perfect? Răspunsul e simplu: atingerea caldă a omului imperfect de lângă noi.
Pe 27 februarie 2009 are loc premiera în România a filmului „El Greco”, în regia lui Iannis Smaragdis, după un scenariu bazat pe adaptarea liberă a lucrării „Greco – Pictorul lui Dumnezeu” – o biografie fictivă semnată de Dimitris Siatopoulos. Din distribuţie fac parte: Nick Ashdon, în rolul lui Greco; Juan Diego Botto – Guevara; Laia Marull – Jeronyma şi Lakis Lazopoulos – Nicolos. La scenariu au lucrat Jackie Pavlenko şi Iannis Smaragdis.
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Vara anului 1946.
Încarc...
