Search Results

 29 ianuarie 2013

Ţara de sub fluturi

Ţara de sub fluturiEditura A.T.U. a publicat „Ţara de sub fluturi”, al doilea roman din cariera scriitoricească a lui Dragoş Voicu, după debutul din 2009 cu romanul „Coada.

De această dată, autorul a virat puternic stilistic, abordând subiectul mai riscant, dar curajos, energic, matur. Accentele suprarealiste trimit tărâmul povestirii într-un tablou care aparent reprezintă o lume alternativă, dar care difuzează peste ramă până când cititorul nu mai distinge delimitarea. Autorul se transpune în personajul principal, un alter ego diferit biografic în detalii, dar nu şi în esenţă. Se simte durerea omului dărâmat de aberaţiile sistemului, care nu găseşte o cale rezonabilă pentru viaţa şi pentru familia sa. Totul este o imensă metaforă, cu un umor tragic, în care cititorul poate zâmbi doar cu strângeri de inimă. Poate şi cu o lacrimă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 9 ianuarie 2013

Hai să trăim toţi împreună

„Hai să trăim toţi împreună” („Et si on vivait tous ensemble?”) este o comedie nonconformistă despre un grup de amici septuagenari din Paris. Filmul are premiera în România pe 11 ianuarie 2013, la Cinema Studio, şi va rula, în prima săptămână, în cinematografele Hollywood Multiplex, Studio, Grand Cinema Digiplex – Băneasa și în cinematografele Cityplex din Constanța si Brașov, iar în cea de-a doua săptămână, la Cinema Elvira Popescu.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 29 noiembrie 2012

Jaf contra cronometru

Nicolas Cage, câștigător al Premiului Oscar, şi Simon West, regizorul specializat în realizarea filmelor de acţiune, fac din nou echipă pentru o poveste explozivă – „Jaf contra cronometru” („Stolen”), un thriller ce poate fi vizionat în cinematografele din toată ţara începând cu 30 noiembrie 2012.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 octombrie 2012

O familie de poliţişti – sezonul 2

În cel de al doilea sezon al serialului „O familie de polițiști” („Blue Bloods”), care va fi difuzat în premieră la Universal Channel începând de duminică, 7 octombrie 2012, cu câte două episoade, de la 19:00 și de la 20:00, familia Reagan continuă să înfrunte atât propriile sale probleme, cât și pe cele din poliție. În noul sezon apar mulți invitați speciali, printre care Tony Bennett și Carrie Underwood, Kelli O’Hara (nominalizată la Premiul Tony), Cassidy Gifford (fiica lui Kathie Lee Gifford) și alții.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 iunie 2012

Vacanţă după gratii

Începând de vineri, 15 iunie 2012, filmul „Vacanţă după gratii” („Get the Gringo”), avându-l în fruntea distribuţiei pe Mel Gibson, intră în cinematografele din Bucureşti şi din întreaga ţară. Filmul va rula la Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Movieplex, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema şi Glendale Studio, precum şi în ţară, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea, Cortina Cinema Digiplex Oradea, la Cityplex Constanţa şi Brasov, la Odeon Cineplex Cluj-Napoca, în reţeaua Cinema City din Arad, Brăila, Piteşti, Cluj-Napoca şi Constanţa, precum şi la Grand Mall Cinema – Satu Mare.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 martie 2012

Furia titanilor

După succesul fulminant al filmului „Înfruntarea titanilor”, producătorii i-au reunit pe Sam Worthinton, Ralph Fiennes şi Liam Neeson pentru o nouă aventură fantastică în „Furia titanilor” („Wrath of the Titans”), care poate fi urmărit în premieră din 30 martie 2012 pe marile ecrane din România.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'risca'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii