În anul 1605, de sub teascurile tiparniţei lui Juan de la Cuesta din Madrid vedea lumina zilei Don Quijote, un personaj fabulos, cum puţine se născuseră din vremea lui Homer încoace. Părintele său, Miguel de Cervantes y Saavedra, nu era licenţiat al universităţii din Salamanca, nici măcar bacalaureat, precum Samson Carrasco, ci un simplu soldat cărunt şi infirm, lăsat la vatră. Asemenea contemporanului său Shakespeare, avea şcoală puţină, dublată însă de un talent uriaş. Dascălul său, Juan de Hoyos, îl învăţase bine latina, dar mai ales castiliana, căreia Cervantes îi va fixa definitiv forma literară. Autorul nu era la primul păcat literar. Debutase pe când era elev, cu un sonet, patru redondillas, o copla şi o elegie în terţine, – toate într-o culegere de poezii publicate cu ocazia morţii reginei Isabela de Valois.

Poate că Don Miguel ar fi ajuns un bun poet de curte, versificator înzestrat, talentat căutător de rime, dacă n-ar fi simţit, irezistibil, chemarea armelor. Pentru o lungă perioadă de timp Cervantes lasă pana şi pune mâna pe sabie. Trăieşte nebunia eroică a războiului. Se înrolează în armata lui Juan de Austria. Îşi pierde un braţ luptându-se cu turcii în bătălia de pomină de la Lepanto (1571), ceea ce nu-l împiedică să se caţere, doi ani mai târziu, pe zidurile Tunisului, luând parte la asediul cetăţii. În drum spre Spania natală, cade în mâinile piraţilor berberi, fiind ţinut ostatic la Alger vreme de cinci ani. Paradoxal, muzele îl regăsesc tocmai la închisoare. În captivitate Cervantes îşi reia preocupările literare. Adresează secretarului regal Mateo Vasquez o scrisoare în versuri, foarte convingătoare, prin care imploră să fie răscumpărat. Însă piraţii au intuit valoarea scriitorului mai bine decât  Lope de Vega,  (ilustrul său detractor), cerând pentru eliberarea lui o avere: cinci sute de ducaţi în aur! Spania nu-l abandonează pe cel care va deveni inegalabila ei glorie literară. Regele, biserica şi familia pun mână de la mână şi banii se strâng.

8 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Eseuri
2 comentarii »

Descarcă/citeşte
în format PDF

A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.

Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.

Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
1 comentariu »

La acest început de an, avem bucuria de a vă prezenta un interviu cu Valeriu Butulescu, probabil cel mai apreciat aforist român contemporan, dar şi dramaturg de valoare. Suntem onoraţi să găzduim peste două mii de aforisme care îi aparţin.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Interviuri, Teatru
5 comentarii »

Peste trei sute de intelectuali, printre care reputaţii actori shakespearieni Sir Derek Jacobi şi Mark Rylance, au semnat un document prin care îşi exprimă public îndoielile că William Shakespeare ar fi autorul operelor care îi sunt atribuite. Contestatarii cer investigaţii suplimentare pentru a se afla adevărul şi speră ca specialiştii din mediul academic să cerceteze cu mai multă străduinţă problema paternităţii pieselor care îi sunt atribuite lui William Shakespeare.

Documentul, intitulat „Declaration of Reasonable Doubt”, conţine şi o listă cu douăzeci de personalităţi care, de-a lungul timpului, au pus sub semnul întrebării aceeaşi chestiune. Pe această listă apar Mark Twain, Orson Welles, Sir John Gielgud şi Charlie Chaplin.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Ştiri
3 comentarii »