La acest început de an, avem bucuria de a vă prezenta un interviu cu Valeriu Butulescu, probabil cel mai apreciat aforist român contemporan, dar şi dramaturg de valoare. Suntem onoraţi să găzduim peste două mii de aforisme care îi aparţin.

Citatepedia: Sunt mulţi cei care au citit şi au apreciat aforismele semnate „Valeriu Butulescu„, dar autorul lor le este puţin cunoscut. În câteva cuvinte, cine este omul din spatele numelui?

Valeriu Butulescu: Un autor, în măsura în care scrierile sale sunt autentice, poate fi decriptat uşor din ceea ce scrie. Autoportretul meu, în linii destul de abstracte, îl regăsiţi în aforisme. Îmi cereţi o autodefiniţie? Cred că sunt suma algebrică a unor contradicţii care, în pesimismul meu incurabil, mă macină şi mă frământă. Sunt un fir de nisip, conştient că fără el, mai gol va fi pustiul. Un nimic conştient de abisul nimicniciei sale. Un pârâu care vrea să urce către izvoare. Şi vă mai spun că stăpânesc perfect o mulţime de tehnici de a pierde timpul: pescuiesc, culeg ciuperci, cânt la chitară clasică, respir, fac politică…

Citatepedia: Studiile superioare le-aţi făcut în Polonia, la Universitatea din Lodz şi Academia din Cracovia. Ce vă leagă de această ţară?

Valeriu Butulescu: Am ajuns în Polonia în 1973, câştigând prin concurs o bursă republicană. Stăpâneam bine matematicile şi limbile străine. Pe vremea aceea România era ferecată etanş, sufocată în corsetul de sârmă ghimpată al ideologiei comuniste. O plecare din ţară era un eveniment, semăna cu o înălţare la cer. Am cunoscut în Polonia comunismul sinucigaş, de sorginte liberală…

Citatepedia: Cum adică, sinucigaş?

Valeriu Butulescu: Comunismul nu poate fi decât totalitar. Nu poate juca decât rolul conducător, garantat de o pseudo-constituţie, asigurat de un puternic aparat represiv care acţionează dur, pedepsind orice delict de opinie, chipurile, în numele poporului muncitor. Comunismul poate mima o democraţie, dar dacă liberalizează cu adevărat scena politică, se sinucide, fiind măturat de concurenţă. Aşa ceva a făcut, spre cinstea lui, Gorbaciov, ultimul exponent al Uniunii Sovietice, statul care a patentat şi a exportat comunismul. Aşa au făcut, constrânşi de situaţie, şi comuniştii polonezi. Când au permis înfiinţarea sindicatului liber Solidaritatea şi-au semnat certificatul de deces. Fie-le ţărâna uşoară!

Împreună cu Lech Walesa

Citatepedia: Polonia v-a influenţat convingerile politice?

Valeriu Butulescu: Polonia anilor optzeci a fost un extraordinar laborator social, care a influenţat convingerile întregului „lagăr” socialist. Beneficiind de două redutabile vârfuri de lance, Papa Ioan Paul al II-lea şi Lech Walesa, sprijinită şi încurajată frenetic de Occident, Polonia a sunat deşteptarea, a trezit „proletariatul” din somnul cataleptic al propriilor sale utopii. Dar Polonia mi-a permis şi un contact aparte cu viaţa culturală. O viziune mai largă asupra lumii. În România am învăţat să privesc orizontul printr-o fereastră în stil brâncovenesc. La Cracovia, printr-o fereastră în stil gotic…

Citatepedia: Cum a apărut ideea de a scrie aforisme? Cum a prins substanţă?

Valeriu Butulescu: Am debutat ca poet la Petroşani, fiind elev de liceu. Încă de atunci am observat că unele versuri, scoase din context, sunau mai frumos şi mai convingător decât întreaga poezie. De-atunci cred mereu în forţa de sugestie a fragmentului, în complementaritatea spaţiului alb care înconjoară gândul răzleţ. Aforismul este literatură interactivă, mizează enorm pe complicitatea cititorului. Desigur, trebuie să închizi câteva idei în câteva cuvinte, ceea ce nu e uşor. N-ai voie să fi banal, nici preţios. Când eşti prea grav, devii ridicol. Trebuie să fii mereu atent la locurile comune. Probabilitatea de a cădea, involuntar pe ideile altora, este mai mare. Concurenţa este acerbă. De mii de ani omenirea cugetă şi tot cugetă. E greu să faci sentinţe fără a fi sentenţios. Trăim în lumea lui Ghiţă Popândău, autorul nemuritoarei cugetări: „Iubirea e un lucru foarte mare”. Apoi vine răceala criticii literare faţă de această specie, socotită minoră, împinsă spre coşul larg al bancurilor cu Bulă. Eu am început să scriu aforisme în comunism, când criza de hârtie era proverbială. Trebuia să te concentrezi. Pe-atunci era nevoie de multă subtilitate, pentru a putea spune ceva, printre rânduri. Şi mai am un motiv pentru care scriu concis. Din respect faţă de timpul liber al cititorului. Mă uimesc scriitori care umplu o mie de pagini, şi încă mai au ceva de spus. Ca parlamentar am vrut să promovez chiar un act normativ: scriitorii care îşi plictisesc cititorii cu logoreea lor interminabilă să fie daţi pe mâna Oficiului de Protecţie a Consumatorului!

Citatepedia: Care a fost sentimentul la apariţia primului volum tradus într-o limbă straină?

Valeriu Butulescu: Un amestec de bucurie şi de teamă. Volumul meu de aforisme „Sand Oasis”, publicat în 1989 de o editură din Texas, la recomandarea poetului Czeslaw Milosz (Premiul Nobel pentru literatură, 1980) era prefaţat în stil american, cu numeroase erezii anticomuniste. Volumul fusese publicat fără aprobarea autorităţilor de la Bucureşti, păcat de neiertat pentru acele timpuri…

Împreună cu Regele Mihai

Citatepedia: Aţi suportat consecinţe neplăcute?

Valeriu Butulescu: Am avut ceva neplăceri. Din păcate prea mici, pentru a putea poza azi în disident anticomunist. Mi-am pierdut un dinte, dar într-un accident banal de bicicletă, nu luptând pentru libertate! În 1989 comunismul românesc intrase în ceasul morţii. A făcut infarct în 22 decembrie. L-a ucis regretatul Dan Iosif, cu o petardă…

Citatepedia: În câte limbi au fost traduse până acum aceste aforisme şi cum au apărut aceste colaborări internaţionale?

Valeriu Butulescu: Aforismele mele au apărut în 30 de limbi. Iar dacă ne luăm după preşedintele Voronin, şi socotim moldoveneasca limbă distinctă, atunci sunt 31… În Istoria literaturii române contemporane, criticul Alex. Ştefănescu a făcut imprudenţa să califice această realizare drept o performanţă nemaiîntâlnită la alt scriitor român, trezind astfel un adevărat cor de proteste. Vreau să-i liniştesc şi pe această cale pe distinşii mei detractori: aproape peste tot aforismele mele au apărut la edituri de mâna a doua, făcute parcă special pentru români. Cum am reuşit? Cheia succesului este să convingi un traducător bun să se aplece cu răbdare şi seriozitate asupra textelor, să fie atent la nuanţele uneori subtile ale aforismelor. Traducătorul trebuie convins să facă treaba aceasta cu suflet şi fără bani. Apoi editurile se lasă mai uşor convinse, când aud că nu le ceri drepturi de autor. Eu cred că ceea ce place in aforismele mele este autoironia. În general sunt nemilos cu mine însumi. Îmi place la nebunie să mă iau peste picior, să mă trag singur de urechi şi, trebuie să vă mărturisesc, fac lucrul acesta cu oarecare pricepere, în deplină cunoştinţă de cauză. Mă cunosc destul de bine, de 55 de ani nu mi-am schimbat nici domiciliul şi nici partidul; trăiesc numai în pielea mea de centru dreapta. Autoironia mea e sinceră. Dispreţuindu-mă, am trezit respectul celor din jur.

Citatepedia: Exageraţi, desigur. Aţi avut parte de o critică foarte bună, peste tot în lume.

Valeriu Butulescu: Asta pentru că mă bucur de simpatia unor confraţi. Am atâţia prieteni în lumea literară încât mi-e imposibil să scriu o carte proastă fără să le trezesc entuziasmul…

Citatepedia: Cum s-a făcut trecerea spre alte genuri, în special spre teatru?

Valeriu Butulescu: Aşa cum scria criticul Dumitru Velea, de la paradoxul aforismului la drama alcătuită paradoxal nu e decât un pas. Am simţit în primul rând o nevoie interioară de a mă exterioriza într-o cheie dramatică. În acelaşi timp am vrut să dau o replică celor care cred că eu nu pot să scriu decât fraze disparate. Dar, trebuie să mărturisesc, teatrul pentru mine este tot un pretext de a scrie replici aforistice. Când o piesă a mea nu se mai joacă – fază la care se ajunge foarte uşor – prima mea grijă este să-i extrag aforismele şi să le dau drumul să circule singure în lume, eliberate de tirania regizorului, independent de capriciile directorului de teatru…

Citatepedia: Atunci când vă vedeţi piesele puse în scenă, în ce măsură aveţi sentimentul că ele transmit spiritul în care au fost scrise?

Valeriu Butulescu: Teatrul contemporan trăieşte, cum vă spuneam, în sensul bun al cuvântului, sub dictatura Regizorului. Spectacolul e al lui, textul e mai degrabă pretext, iar autorul ceva colateral, care n-ar trebui chemat decât, în cel mai bun caz, la premieră. Pentru regizori, autorii cei mai comozi sunt, desigur, cei morţi, care nu mai cer drepturi de autor si nici nu protestează când li se mai taie din text. Dacă totuşi autorul trăieşte, cum se mai întâmplă uneori, e mai indicat să facă pe mortul şi să nu supere regia artistică, nici conducerea teatrului, cu observaţiile sale savante. Asta dacă vrea să mai fie jucat vreodată. Dar vă spun că metoda e bună. Regizorii de azi au mai multe idei decât autorii. Am avut zece premiere teatrale şi vă spun, cu mâna pe inimă, toate au transmis spiritul în care au fost scrise acele piese. Şi chiar ceva în plus…

Citatepedia: Care este cel mai mare succes teatral al Dv. de până acum şi ce anume credeţi că a favorizat acest succes?

Valeriu Butulescu: Paradoxal, poate, prima mea piesă „Hoţul cinstit” este şi cea mai jucată. A fost tradusă şi publicată în cehă şi în slovacă. A avut parte de patru premiere. Spectacolul montat de maestrul Anatol Pânzaru la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Republica Moldova se joacă de cinci stagiuni. Pentru această piesă, la Festivalul Naţional de Dramaturgie Românească de la Timişoara (2004) am primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Anul trecut, piesa a fost montată de cunoscutul regizor Matei Varodi pe scena Teatrului „A. Davila” din Piteşti, rolurile hoţilor fiind jucate de deţinuţi de la Penitenciarul din Colibaşi. Un succes a fost şi spectacolul radiofonic „Infinitul Brâncuşi”, montat de Mihai Lungeanu la Teatrul Naţional Radio. Această piesă a fost tradusă ulterior în engleză şi portugheză, fiind prezentată la Festivalul european de artă radiofonică on-line, organizat de Institutul Goethe, la Lisabona. Acest succes a fost favorizat în mod sigur de magnitudinea personajului (Constantin Brâncuşi), dar şi de anvergura interpretului principal, maestrul Ştefan Iordache.

Citatepedia: Ce realizări aţi avut în 2007?

Valeriu Butulescu: Despre „Hoţul cinstit” şi „Infinitul Brâncuşi” am vorbit deja. Mi-au mai apărut şi două cărţi de aforisme, una în armeană, alta în albaneză. Şi două piese de teatru, publicate integral de reviste de specialitate, una în română, alta în slovacă. Socotesc o realizare creşterea puterii de circulaţie a acestor aforisme pe Internet. Aici un merit de seamă vă revine chiar dv. Pierd ceva timp, căutându-mă pe Google. E repriza mea de narcisism cotidian. Mă bucur nespus când îmi găsesc aforismele pe site-uri şi bloguri din lumea întreagă. Încep să sper că, la sorocul stabilit de Dumnezeu, nu voi muri de tot…

Citatepedia: Ce aveţi în plan pentru anul 2008?

Valeriu Butulescu: Am multe în plan. E an electoral şi va trebui să-mi apăr, pentru a patra oară, centura de consilier judeţean, versiunea PD-L. În primul trimestru se vor tipări volumele mele de aforisme traduse în persană şi mongolă. Se lucrează la două ediţii noi de aforisme, în chineză şi portugheză. La Editura Cartea Aromână se va publica un volum de aforisme traduse de poetul Hristu Cândroveanu în acest superb dialect. Două teatre, evident de provincie, şi-au exprimat intenţia de a juca piese ce-mi aparţin. Va intra sub tipar versiunea daneză a aforismelor, dar şi un volum inedit în limba română. Îmi pun mari speranţe în noua mea piesă, o comedie totală, intitulată „Câinele miliardar”. În măsura în care voi reuşi sau nu, veţi afla, de pe site-ul meu favorit: Citatepedia!

Citatepedia: Vă mulţumim şi vă dorim cât mai multe realizări care să ne bucure sufletele!

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Interviuri, Teatru
5 comentarii »