Search Results

 20 decembrie 2012

Constelaţii diamantine nr. 12/2012

Chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, a apărul ultimul număr din 2012 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Se află inclus, alături de celelalte, în Biblioteca Citatepedia.

Acest număr este mai variat ca de obicei, iar lucrările de artă care îl îmbogăţesc vizual fac parte din creaţia lui Tintoretto.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 18 decembrie 2012

Cu Valeriu Butulescu, despre principiul „Români fără frontiere”

Valeriu Butulescu a participat recent, ca invitat, în plină campanie electorală, la Alicante, la Săptămâna Culturii Române din Spania. Nu s-a dus fără rost. În Aula Magna a Universităţii, s-a lansat cartea sa „Aforismos” în limba spaniolă. În discursul său, ieşind din perimetrul literar, Butulescu a lansat, puţin ironic, adică în nota sa obişnuită, o deviză curajoasă „Români fără frontiere”, preluată de agenţiile noastre de presă. Dar nu s-a prea auzit, sufocat de tumultul alegerilor. El se referea şi la aforismele lui care, iată, continuă să apară, ignorând frontierele. Dar şi la numărul mare de emigranţi români, din zona occidentală a Europei. La întoarcere, scriitorul ne-a acordat acest interviu neconvenţional.

Valeriu Butulescu, Cătălina Iliescu Gheorghiu şi Liviu Popa, consul al României în Spania

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 23 voturi
Încarc...
 14 decembrie 2012

Conspiraţie

Lewis Morris, care tocmai pierduse titlul de poet laureat, a comentat:
– E o conspiraţie împotriva mea, o conspiraţie a tăcerii! Ce se poate face? Ce ar trebui să fac eu?!

Oscar Wilde i-a răspuns:
– Să i te alături.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 decembrie 2012

Svetlana Cârstean a deschis proiectul Advent Calendar la lyrikline

Svetlana Cârstean a deschis proiectul Advent Calendar la lyriklinePoeme semnate de Svetlana Cârstean au fost publicate pe portalul lyrikline.org, una dintre cele mai prestigioase platforme online dedicate poeziei din întreaga lume. Este vorba despre mai multe poeme extrase din volumul de debut al Svetlanei Cârstean, „Floarea de menghină” (Cartea Românească, 2008), dar şi de câteva inedite.

„Advent Calendar”, cel mai recent proiect al lyrikline.org, a debutat pe 1 decembrie 2012, chiar de ziua naţională a României, cu o pagină dedicată Svetlanei Cârstean, şi îşi propune să publice zilnic câte o pagină dedicată unui poet până în data de 24 decembrie 2012. Svetlana Cârstean este singurul poet român care face parte din acest proiect. Astfel, poemele „Insomnia”, „Cine am fost eu?”, „Una”, „Două”, „Cine sînt eu”, „[Sînt femeie]”, „Balada ghetelor de lac”, „A new girl in town (I)”, „A new girl in town (II)” şi „Revoluţie” se găsesc pe site, însoţite fiind de versiunile acestora în catalană (traducere de Xavier Montoliu), engleză (traducere de Claudia Serea), franceză (traducere de Fanny Chartres), germană (traducere de Eva Wemme), italiană (traducere de Angela Tarantino şi Ileana M. Pop) şi suedeză (traducere de Athena Farrokhzad).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 decembrie 2012

Dragoş Bucur, într-un film de acţiune la Hollywood

Zilele trecute, actorul Dragoş Bucur a terminat filmările pentru „Ride Along”, o comedie de acţiune americană, turnată la Universal Studios, Hollywood. Filmul este programat cel mai probabil pentru ianuarie 2014, iar pe lista actorilor principali îi regăsim pe Ice Cube, John Leguizamo, Bruce McGill şi Kevin Hart. Regizorul Tim Story este și un producător de succes, cunoscut pentru „Fantastic 4” (2005 şi 2007) și „Think Like a Man” (2012).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 decembrie 2012

Adrian Munteanu invitat în juriul Premiului Literar Internaţional NUX

Întors recent de la Milano, unde a participat la Târgul Internaţional de Carte şi a primit Premiul Internaţional de Literatură NUX pentru anul 2012, scriitorul Adrian Munteanu a primit o onorantă invitaţie de la organizatori, acea de a face parte din comisia pentru anul 2013. Această invitaţie se constituie şi într-o şansă ca alţi scriitori români să intre în vizorul organizatorilor.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 18 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+a +fi +poet'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii