Adrian Munteanu invitat în juriul Premiului Literar Internaţional NUX
Întors recent de la Milano, unde a participat la Târgul Internaţional de Carte şi a primit Premiul Internaţional de Literatură NUX pentru anul 2012, scriitorul Adrian Munteanu a primit o onorantă invitaţie de la organizatori, acea de a face parte din comisia pentru anul 2013. Această invitaţie se constituie şi într-o şansă ca alţi scriitori români să intre în vizorul organizatorilor.
În invitaţia organizatorilor se arată:
În mod călduros va invităm să faceţi parte din Comisia Europeană a Premiului Literar Internaţional NUX. Sunteţi persoana cea mai pregătită în materia poetică literară din ţara dumneavoastră şi cel care poate participa cu opinii deschise la manifestaţia Milano Book Fair 2013.
Dumneavoastră împreună cu Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein, profesor Giuseppe Serpillo Salbati, d-na profesor Paci Francesca şi alţi cercetători distinşi, veţi face parte din ce a mai severă comisie a literaturii europene.
Puteţi să ne semnalaţi scriitori din ţara dumneavoastră, oameni care au întradevăr talent, nu-i necesar să aibă zeci de publicaţii, dar puţine şi de calitate, şi să-i propuneţi comisiei de colegi care, ca dumneavoastră, fac parte din juriul internaţional. De altfel sunteţi liber de a judeca operele scriitorilor care concurează pentru Premiul European de Poezie NUX, Premiul Internaţonal Literar 2013.
Felicitări domnule Adrian Munteanu!
O dată în plus şi pentru excelentul interviu acordat doamnei Afrodita Cionchin de la „Orizonturi culturale italo-române”:
«A devenit aproape obsedantă, în ultima vreme, nevoia de a-mi răspunde la o întrebare: eu am găsit sonetul sau sonetul m-a găsit pe mine? Faptic, lucrurile au început într-un amurg, dominat de blândeţea clipei, în tihna de acasă, acum 9 ani, sau, ca să fim mai exacţi – pentru că nu ştiu când se vor citi aceste rânduri – în anul 2003. Reţin cu precizie locul în care eram şi fiecare gest.»
Citiţi aici interviul: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Adrian-Munteanu-interviu.html