Începând din 6 noiembrie 2009, vă recomandăm cu mare căldură noua producţie Disney după celebra „Poveste de Crăciun” („A Christmas Carol”) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută. Şi „Crăciun fericit!”
Dacă există în literatura română un certificat de naştere al realismului magic, cu siguranţă el este de găsit în nuvela „Secretul doctorului Honigberger” de Mircea Eliade. Toate ideile-forţă ale curentului iniţiat de istoricul religiilor se regăsesc aici: lumile paralele ca expresie „solidificată” a unor epoci trecute, dispariţiile de persoane, alunecate dintr-o lume într-alta, posibilitatea suspendării şi abolirii timpului prin tehnici mistice, revelaţiile esenţiale ale unor accidente existenţiale. Humanitas Multimedia a publicat o versiune audio, în lectura lui Ion Caramitru.
Uneori, parcă ne-am dori să apară din senin un erou cu super-puteri care să ne salveze dintr-un pericol sau să prevină o nenorocire. Ne-am consolat însă cu ideea că eroii există doar în benzile desenate şi în jocurile copiilor. Şi dacă super-eroii ar trăi printre noi, ar fi viaţa perfectă? Ba bine că nu! Ne-o demonstrează cu vârf şi îndesat „Hancock”, apărut pe DVD şi Blu-ray.
„Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury (n. 22 august 1920) mi s-a părut un protest la acel soi de „political correctness” care obligă la menajarea psihicul omului-cititor sau omului-privitor de filme, născută din dorinţa de a nu deranja. Efortul de a face oamenii „fericiţi” şi mulţumiţi degenerează treptat şi spectaculos într-o continuă goană după esenţializare grotescă a informaţiei, după rezumare excesivă ce duce la o economie de timp care naşte apoi plictiseală şi blazare, după finaluri fericite prin transformarea sfârşitului unei cărţi de dragul vânzărilor sau cursul unui film pentru succesul de box office. Un protest împotriva hedonismului, pe care l-am găsit amar, dar în care am zărit şi o umbră de speranţă şi de încredere că dincolo de gustul distorsionat al publicului care vrea totul frumos şi repede, valorile reale vor supravieţui… în cele mai puţin convenţionale şi previzibile feluri.
Întodeauna, la orice popor, au existat margini. Margini de ţară, margini de cătun, margini de sat, margini de oraş. Marginea reprezintă o finalitate la ceva şi începutul la altceva. La cetăţile antice şi medievale, reprezenta tot ce era în afara zidurilor, adică marginea dintre civilizaţie şi gunoiul, resturile şi oamenii cei mai declasaţi fizic sau moral. Dincolo de ziduri erau iadul, focurile, mirosul urât, hoţii, criminalii, pedepsiţii, tot ce era mai rău din specia umană.
La noi s-au pierdut marginile, s-au pierdut limitele, s-a pierdut bunul simţ, s-a înlăturat civilizaţia şi unii ne-au dus direct în barbarie.
Primul redactor care a citit „Crash” l-a declarat pe autorul romanului ca fiind „dincolo de sprijinul psihiatric”. Romanul – prima explorare literară, cu aer futurist la acea vreme, a potenţialului erotic al accidentelor rutiere – a apărut într-un final în 1973, fiind ulterior ecranizat în regia lui David Cronenberg. O a doua carte a lui Ballard, „Imperiul Soarelui”, datând din 1984, a fost la rându-i transpusă cinematografic, în regia lui Steven Spielberg, cu Christian Bale, John Malkovich şi Miranda Richardson în distribuţie. Ambele romane au apărut în româneşte abia anul acesta, la editura Polirom.
Încarc...
Dacă există în literatura română un certificat de naştere al realismului magic, cu siguranţă el este de găsit în nuvela „Secretul doctorului Honigberger” de 