Începând cu piesa de teatru „Oile Domnului (Satul electronic)”, vom prezenta, într-un ritm lunar, integrala creaţiei dramaturgice semnată Valeriu Butulescu. Îi mulţumim autorului pentru faptul că ne-a acordat dreptul de a include cărţile sale în Biblioteca Citatepedia (în ediţii digitale, desigur).
„Oile Domnului (Satul electronic)” este a cincea piesă de teatru scrisă de Valeriu Butulescu şi una dintre cele mai de succes. Prima dată a fost publicată în 2001 sub forma unui volum cu acelaşi titlu, la Editura Polidava.
Piesa este una caracteristică pentru stilul lui Valeriu Butulescu, atât de cunoscut din aforismele sale: gânduri profunde, camuflate cu umor, aşteptând să fie descoperite prin implicarea personală a fiecăruia. Piesa conţine multe idei şi replici memorabile, uneori chiar aforistice.
Nu întotdeauna lectura unui scenariu e o plăcere, însă „Oile Domnului (Satul electronic)” este un deliciu chiar şi din acest punct de vedere. Umorul face parcurgerea textului vioaie, însă de multe ori simţi nevoia să te opreşti măcar o clipă pentru a medita (şi aici apare avantajul lecturii faţă de vizionarea spectacolului).
Teatrul Naţional Bucureşti anunţă premiera piesei „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu, în zilele de 26 şi 27 ianuarie 2008, la Sala Mare.
În anul 1920, vasul „Oceania” se întoarce în Europa. Mirajul Indiilor – pe unii îi ridică, altora le schimbă soarta. Mai devreme sau mai târziu, tragismul se transformă în destin. Acesta este în câteva cuvinte „Amoc”, un spectacol eveniment pregătit de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, ce poartă inconfundabila semnătură a regizorului Alexander Hausvater, cu un scenariu realizat după Stefan Zweig.
Biblioteca centrală din Kansas City a dorit ceva mai deosebit pentru a masca banalul spaţiu de parcare, aşa că a angajat firma Dimensional Innovations pentru acest lucru. Designerii au venit cu o idee relativ simplă, dar cu un impact năucitor. S-a realizat un sondaj de opinie pentru a stabili cărţile cele mai reprezentative pentru locuitorii oraşului, apoi cotoarele acestora, aşa cum sunt în bibliotecă, au fost reproduse la dimensiuni gigantice, alcătuind un decor impresionant. Proiectul a obţinut premii pentru design, fiind probabil cea mai frumoasă parcare din lume.
„Cartea cărţilor pierdute”, recent publicată la Editura Nemira, e un inventar al textelor care au dispărut de-a lungul secolelor, fie c-au căzut victime hazardului, fie c-au fost distruse chiar de cei care le-au scris. Cel care îl întocmeşte, cu umor şi erudiţie, e Stuart Kelly, un împătimit al subsolurilor literaturii, care a înţeles că istoria cărţilor înseamnă şi istoria celor care nu mai sunt. Şirul de poeţi, scriitori şi filosofi ale căror cărţi n-au rezistat până la noi e impresionant. Să se fi păstrat toate, ar fi încăput într-o istorie paralelă a gândirii universale, constată just cel care le-a inventariat. Kelly întocmeşte câte o fişă pentru fiecare în parte: începe cu „Anonim”, nume generic pentru oricare dintre autorii străvechi, inclusiv pe cel al „Epopeii lui Ghilgameş”, şi termină cu Borroughs, Sylvia Plath şi George Perec, fără să rateze operele incomplete semnate de Camoes, Flaubert, Dostoievski sau Rimbaud. Fiecare dispariţie are câte o poveste sau măcar câteva ipoteze care să-i justifice plauzibil lipsa. Stuart Kelly face o anchetă a acestor dispariţii literare cu un umor de Sherlok Holmes şi erudiţie borgesiană.
Încarc...
