Fragmente din „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati:

„Când soseşte toamna, întinsele câmpii de ţelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existenţa lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivăţul, mătură cu suflarea lui de gheaţă nesfârşitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul îşi cam rupe dinţii în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, îşi ţinteşte ochiu-i roşu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, şi iat-o plecată în ţinuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puţin cam temută la ţară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare aşteptată de ialomiţean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul îşi îndeasă căciula pe urechi, tuşeşte uşor, din obişnuinţă, şi, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Surânsul Giocondei” (traducere de Margareta Bărbuţă, Editura pentru Literatură Universală, 1968):

„‘Biata de ea!’ adăuga domnul Tarwin cu o voce brusc învăluită de sentiment; şi faţa, de obicei de o inteligenţă uscată, i se lumina de unul dintre zâmbetele acelea fulgerătoare care-i erau caracteristice – atât de melancolice, de duioase, de fermecătoare. Aş spune chiar prea fermecătoare, încât te simţeai stânjenit. Îşi aprindea farmecul şi melancolia aşa cum se aprinde lumina electrică. Clic! şi deodată chipul se ilumina. Şi apoi, clic! lumina se stingea din nou, şi redevenea cercetătorul ştiinţific de o inteligenţă uscată. Tema lui de studiu era cancerul.”
[Cura de odihnă]

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din lucrarea „Elogiul Nebuniei – sau discurs despre lauda prostiei”:

„Prostia vorbeşte:
Spune-se despre mine ce s-o spune (doar ştiu cum este ponegrită ceas de ceas Prostia chiar de către proştii cei mai mari), totuşi numai eu împart bucurie zeilor şi oamenilor.”

„Aflaţi mai întâi că nu mă sinchisesc nici cât negru sub unghie de acei mintoşi care, doar fiindcă un om se ridică în slăvi pe el însuşi, îl acuză de neghiobie şi neobrăzare. Să-i zică ei nerod cât vor pofti, dar să recunoască măcar că asemenea purtare şade bine prostiei. Căci este oare ceva mai firesc decât ca Prostia să se preamărească singură şi să-şi cânte virtuţile? Cine m-ar putea zugrăvi aidoma cum sunt mai cu har decât eu însumi? Doar să nu se mai găsească vreunul care să susţină cum că m-ar cunoaşte el mai bine decât mă ştiu eu.

Şi chibzuiesc că nu-i ajung nici pe departe în îngâmfare pe înţelepţi şi pe principi. Ruşinându-se chipurile să-şi ridice ode ei înşişi, aceştia oploşesc de obicei câte un panegerist mieros saucine ştie ce pot de doi bani care se prinde să îi laude pentru arginţi, adică să le înşire minciuni. Şi iată-l pe sfiosul erou cum se umflă în pene şi nu îi mai poţi ajunge cu prăjina la nas din pricină că neruşinatul său proslăvitor se încumetă să aşeze în rândul zeilor cea din urmă pramatie, să dea drept model desăvârşit al virtuţii pe cel pe care îl ştie cufundat în toate viciile, să împodobească o cioară cu pene de păun, să înălbească pielea unui negru sau se străduieşte să facă din muscă elefant… Apoi eu doar urmez proverbul: De nu te laudă nimeni, laudă-te singur.”

18 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »