Search Results

 27 iulie 2020

„O primblare la munți” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriDe mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 iulie 2020

„Lebedele” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza.

Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!

Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare și ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau așa căpătau o mulțime de prăjituri și de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceașcă cu nisip și le-a spus că se pot juca foarte bine și așa.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 iulie 2020

Matt Trombley: Frumusețea și complexitatea de a găsi un numitor comun

Cum putem să fim în dezacord unii cu alții, în mod respectuos și productiv? În această prezentare profundă, team builder-ul Matt Trombley reflectează asupra „antagonismului” — tendința de a lua o postură rigidă asupra unei probleme — și explică de ce găsirea aspectelor comune poate fi primul pas în rezolvarea conflictelor. „Când poți găsi și cel mai mic lucru în comun cu cineva, asta îți permite să înțelegi minunea și complexitatea și măreția celeilalte persoane”, spune el.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 iulie 2020

Aniversarea

Era pe la începutul anului universitar 1985-1986. Reîntors de curând din Algeria, mă bucuram de orice întâlnire organizată unde puteam fi alături de colegii din catedra TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini).

Ne adunaserăm la Casa Universitarilor din București (Str. Dionisie Lupu, nr. 46, Sector 1) pentru sărbătorirea unor colegi din catedră. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului dalmat Luigi Lipizer, în deceniul al șaptelea al secolului XIX pentru directorul Poștelor din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Cezar Librecht. În anul 1947, clădirea a fost dată spre folosință cadrelor didactice cărora li s-au amenajat săli de lectură, de conferințe, cinema și restaurant. Construcția, în stil eclectic, are multiple trăsături specifice arhitecturii gotice, evidențiate atât prin coronamentul alcătuit dintr-o suită de creneluri, cât și prin firidele înscrise în partea superioară a fațadelor. Din câte îmi aduc aminte, sărbătoriții erau Gheorghe Bădescu, Ionel Gavrilaș și Voicu Tache, toți la vârsta de 60 ani. Se obișnuia, pe atunci, ca membrii catedrei să doneze bani pentru organizarea unor astfel de evenimente. Desigur, numai pentru cei cu funcții mai înalte! Țara era în criză. Ceaușescu nu terminase încă de plătit datoria externă. Totuși, la agapa despre care vorbesc, organizată în Salonul Florentin, nu lipsea nimic din tot ceea ce trebuia ca să te simți bine. N-aş fi relatat acest eveniment, nefiind reprezentativ pentru istoria catedrei noastre, dacă nu m-ar fi iritat prezența și discursul unui politruc comunist de la Centrul Universitar de Partid, cu funcția de bază în altă catedră.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 iulie 2020

Natalie Don’t

După colaborarea cu DJ Regard pentru hitul „Secrets”, Raye a revenit cu fascinanta melodie „Natalie Don’t”.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 iulie 2020

„Mica sirenă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'cine'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii