Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Michael Jackson: Asta-i tot
Pe 26 ianuarie 2010 a intrat în “scenă”, costumat în DVD şi Blu-ray, documentarul „Michael Jackson: Asta-i tot” („Michael Jackson’s This Is It”), filmul-concert cu cele mai mari încasări din istorie şi lansarea anului în home entertainment. Cu secvenţe în premieră absolută, documentare making-of şi alte materiale în exclusivitate, producţia Sony Pictures este considerată “un film care nu trebuie ratat. O revelaţie. De neuitat.” (după cum a scris Peter Travers în revista Rolling Stone).
Continuare »
Festivalul Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei” 2009
Joi, 29 octombrie 2009, pornind de undeva din aval, din zona cunoscută încă de acum cinci secole şi mai bine ca porţiunea „turbure a” Gilortului, în timp ce în amonte a fost mereu „apă bună de beut”, am trecut „Câmpu-Mare” în varianta modernă a „zborului” cailor-putere, parcurgând drumul invers „De la Vâlcea-n Târgu-Jiu”, cu trecere obligatorie pe la Bălceşti, unde privighetoarea Gorjului cu numele sfânt Maria (Lătăreţu), s-a mutat de câţiva ani în noua casa (memorială) şi m-am îndreptat, printre „nişte ţărani” din Slătioara lui Dinu Săraru, către reşedinţa judeţului Vâlcea. Aici, eram aşteptat încă din octombrie 2006, când admirabilul prieten Nichi Ursei, cadru sanitar profesionist, actor desăvârşit şi remarcabil epigramist, a fost botezat şi ca organizator de festinuri epigramatice, deschizând seria ediţiilor Festivalului Naţional „Povestea vorbei”, ajuns în 2009 la a patra reuşită.
În după amiaza zilei, deschizând manifestarea, doamna Elena Stoica a salutat prezenţa membrilor juriului şi a celorlalţi oaspeţi din ţară, a membrilor Societăţii Culturale „Anton Pann”, prezenţi „in corpore” la spectacol, ca şi pe simeză, prin creaţiile pictorului Petre Cichirdan. Patronul spiritual al festivalului, cunoscut meşter în vorbe cu tâlc, ne-a primit în casă nouă, întreaga manifestare desfăşurându-se în foaierul recent inauguratului Teatru de Stat „Anton Pann”, partener în organizarea festivalului, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director Elena Stoica) şi Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei).
Un alt partener a fost Uniunea Epigramiştilor din România, al cărei preşedintele, domnul George Corbu, a adus mulţumiri organizatorilor pentru faptul că au reuşit să depăşească condiţiile improprii din 2009, când s-au organizat doar jumătate dintre manifestările din anul anterior, în ordine la Mizil, Bistriţa, Vişeul de Sus, Buzău, Buşteni, Timişoara, Slatina, cu o săptămână în urmă concomitent la Târgu-Jiu („un festival de mare anvergură”) şi la Chişinău (care face parte din „geografia mare a României”, după expresia inspirată a umoristului Cornel Udrea), iar acum la Râmnicu-Vâlcea, precum şi unele concursuri la Bucureşti şi Iaşi.
Continuare »
O poveste de Crăciun
Începând din 6 noiembrie 2009, vă recomandăm cu mare căldură noua producţie Disney după celebra „Poveste de Crăciun” („A Christmas Carol”) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută. Şi „Crăciun fericit!”
Continuare »
Metamorfoza
La Humanitas Multimedia a apărut în versiune audio „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în excelenta lectură a lui Răzvan Vasilescu.
Actorul Răzvan Vasilescu spune: „Povestea aceasta îţi rămâne în suflet. Pentru totdeauna. Kafka este unul dintre acei rari scriitori care a ştiut să vorbească atât de splendid şi emoţionant despre om. Cu frumuseţea şi urâţenia lui, cu bunătatea şi răutatea lui, cu nobleţea şi ticăloşia lui, cu măreţia şi josnicia lui, cu generozitatea şi egoismul lui, toate fără margini, desigur. Nu mi-e ruşine să-mi şterg lacrimile, de bucurie şi suferinţă, în faţa acestui înger păcătos, omul.”
Începutul:
Continuare »
Apă pentru elefanţi
La Humanitas Fiction a apărut, în colecţia Raftul Denisei, bestsellerul internaţional „Apă pentru elefanţi” de Sara Gruen, traducere din engleză de Vali Florescu, un roman inspirat din întâmplări adevărate ale circului american din anii Marii Crize şi totodată o emoţionantă poveste de iubire. Cartea include fotografii alb-negru ce imortalizează măreţia şi decăderea circurilor de altădată.
Apărut în SUA în 2006, romanul „Apă pentru elefanţi” a fost luni întregi Numărul 1 în topurile de vânzări din New York Times, Los Angeles Times, Wall Street Journal, USA Today, fiind desemnat Favourite Book of the Year de către publicaţia Newsday. În 2007, a fost recompensat cu premiile Booksense Book of the Year şi Bookbrowse Diamond pentru cea mai populară carte. Este tradus în peste 40 de ţări, s-a vândut până în prezent în 3 milioane de exemplare şi va sta la baza unei producţii cinematografice realizate de 20th Century Fox.
Continuare »