Joi, 29 octombrie 2009, pornind de undeva din aval, din zona cunoscută încă de acum cinci secole şi mai bine ca porţiunea „turbure a” Gilortului, în timp ce în amonte a fost mereu „apă bună de beut”, am trecut „Câmpu-Mare” în varianta modernă a „zborului” cailor-putere, parcurgând drumul invers „De la Vâlcea-n Târgu-Jiu”, cu trecere obligatorie pe la Bălceşti, unde privighetoarea Gorjului cu numele sfânt Maria (Lătăreţu), s-a mutat de câţiva ani în noua casa (memorială) şi m-am îndreptat, printre „nişte ţărani” din Slătioara lui Dinu Săraru, către reşedinţa judeţului Vâlcea. Aici, eram aşteptat încă din octombrie 2006, când admirabilul prieten Nichi Ursei, cadru sanitar profesionist, actor desăvârşit şi remarcabil epigramist, a fost botezat şi ca organizator de festinuri epigramatice, deschizând seria ediţiilor Festivalului Naţional „Povestea vorbei”, ajuns în 2009 la a patra reuşită.

În după amiaza zilei, deschizând manifestarea, doamna Elena Stoica a salutat prezenţa membrilor juriului şi a celorlalţi oaspeţi din ţară, a membrilor Societăţii Culturale „Anton Pann”, prezenţi „in corpore” la spectacol, ca şi pe simeză, prin creaţiile pictorului Petre Cichirdan. Patronul spiritual al festivalului, cunoscut meşter în vorbe cu tâlc, ne-a primit în casă nouă, întreaga manifestare desfăşurându-se în foaierul recent inauguratului Teatru de Stat „Anton Pann”, partener în organizarea festivalului, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director Elena Stoica) şi Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei).

Un alt partener a fost Uniunea Epigramiştilor din România, al cărei preşedintele, domnul George Corbu, a adus mulţumiri organizatorilor pentru faptul că au reuşit să depăşească condiţiile improprii din 2009, când s-au organizat doar jumătate dintre manifestările din anul anterior, în ordine la Mizil, Bistriţa, Vişeul de Sus, Buzău, Buşteni, Timişoara, Slatina, cu o săptămână în urmă concomitent la Târgu-Jiu („un festival de mare anvergură”) şi la Chişinău (care face parte din „geografia mare a României”, după expresia inspirată a umoristului Cornel Udrea), iar acum la Râmnicu-Vâlcea, precum şi unele concursuri la Bucureşti şi Iaşi.

Festivalul se marcă prin permanentizarea prezenţei în juriu a unor personalităţi excepţionale, precum Ştefan Cazimir – universitar emerit, cel mai mare exeget în viaţă al lui I.L.Caragiale, om politic, umorist de seamă, şi Nicolae Dragoş – poet, fabulist, epigramist. Cuvinte de laudă au fost adresate şi iniţiatorului festivalului, Nichi Ursei, unul dintre cei mai importanţi epigramişti contemporani, care a fost sprijinit cu dăruire şi adeziune la această mişcare culturală de către doamna directoare Elena Stoica şi colaboratorul dumneaei, Bogdan-Florian Popian, toţi aducând manifestarea în faţa ediţiei a V-a din 2010, care va instaura deja o tradiţie. În mod inspirat a fost ales ca patron spiritual al festivalului Anton Pann, cel pe care Nicolae Moisiu ni-l prezenta cu ani în urmă, în două volume, ca „umorist şi epigramist”.

La rândul său, Nicolae Dragoş, care se simte în Vâlcea ca şi cum ar fi acasă în Gorj, ne-a mărturisit că se bucură de fiecare dată când se află printre umorişti. Ca membru în juriu la Târgu-Jiu şi Râmnicu-Vâlcea, citind atâtea creaţii umoristice, a avut o revelaţie: „Avem într-adevăr o fibră de umor în România de azi, în care e paradoxal că-ţi mai vine să faci aşa ceva. Domnul Ştefan Cazimir, fostul meu profesor din tinereţe, va fi de acord cu mine că veşnicul Caragiale mai are încă urmaşi, câteodată nu doar epigoni, ci chiar cu şanse de a avea o voce personală. După atâta lectură, dacă mă vedeţi în faţa dumneavoastră întinerit, înseamnă că umorul face bine la sănătate”. (Peste numai câteva zile, maestrul urma să împlinească 76 de ani şi a promis că va veni în juriu doar până la… 100 de ani).

Domnul Ştefan Cazimir a preferat (după propria mărturisire) ca „după alocuţiunile rostite de Elena Stoica, George Corbu şi Nicolae Dragoş”, să ne ţină „o prelegere, în asociere cu un oltean”: dumnealui a recitat o poezie despre actuala stare de sănătate a poporului român, după care Tudor Gheorghe a cântat o melodie pe versurile recitate (melodie redată din reportofon), „prelegerea” fiind gustată din plin de toţi cei prezenţi.

Nichi Ursei a mulţumit doamnei Elena Stoica, pentru că l-a suportat în luna premergătoare festivalului, doamnei doctor Preda Lucia, medic primar psihiatru, şefa secţiei „Psihiatrie 1” de la Spitalul Judeţean Râmnicu-Vâlcea şi colegei sale Ani Ioniţă, pentru aportul deosebit adus la organizarea manifestării.

Profesorul Costea Marinoiu, preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, i-a prezentat pe membri societăţii prezenţi la spectacol şi a făcut un scurt istoric al mişcării culturale vâlcene: în 1898 s-a înfiinţat Societatea Culturală „Vâlcea”, al cărei preşedinte de onoare a fost Spiru Haret, apoi, în prima parte a secolului al XIX-lea, a existat Societatea Literară „Vasile Alecsandri”, iar după 1944 s-au înfiinţat Cenaclul „I.L.Caragiale” (1957), Cenaclul Umoriştilor Vâlceni (1976), Cenaclul „Anton Pann” (1977), transformat în Societatea Literară „Anton Pann” (1983, afiliată la U.S.R.), respectiv Societatea Culturală „Anton Pann” (după 1989).

Spectacolul de gală, regizat şi prezentat de Nichi Ursei, a fost deschis de actorul vâlcean (prin naştere, dar şi ca prim angajat al teatrului din Râmnicu-Vâlcea) Doru Zamfirescu, zis şi „Doru de la sculărie”, care ne-a spus o poveste cu un împărat a cărui fată se zvăpăia noapte de noapte cu trei zmei, fiind „dovedită”, după multe încercări nereuşite şi tot atâtea capete tăiate, de către… un cioban, care a preferat să n-o ia de soţie (povestea trebuie să fie din vremi trecute, finalul ar fi fost cu totul altul astăzi).

Recitalul invitaţilor din ţară, nominalizaţi la premiile festivalului, a constat în câte cinci epigrame de fiecare, sau creaţii echivalente (în cazul prozatorilor, dar nu numai), în timp ce epigramiştii gazdă, respectiv George Achim, Ion Tălmaciu, Gigi Poşircă, Gogu Rusu, Nicolae Ghinoiu, Georgeta Tretelniţchi, Ion Micuţ, au recitat câte trei creaţii, iar Vivi Ştefănescu o poezie umoristică.

Mult savurate au fost: duelul dintre Nichi Ursei (Râmnicu-Vâlcea) şi Constanţa Apostol (Galaţi), colegi de profesie (cu specializări diferite) şi spadasini elevaţi, incredibilele definiţii ieşite din gura… stomatologului brăilean Mihai Frunză, acuzat de către Constanţa Apostol că… „îşi face treaba în gura noastră”, originala prezentare a scriitorului Nicolae Rotaru, care locuieşte în cartierul bucureştean „Colentina cea brunetă” şi a publicat nu mai puţin de.. 82 de cărţi, modul în care s-a ocupat Vlad Cernea-Jerca de medicii care l-au supărat pe profesorul Cazimir, „muşcata” pe care şi-a tatuat-o epigramistul brăilean Alexandru Hanganu şi constatarea lui Nae Bunduri vis-a-vis de aceasta, parodia „În jurul unui proverb” recitată de George Zarafu („enciclopedia” vie a umorului românesc).

Un moment aparte l-a constituit debutul la un concurs naţional al epigramistei Petronela Vali Slavu, a doua creatoare lansată în timp la Râmnicu-Vâlcea, ceea ce l-a determinat pe Nichi Ursei să şarjeze: „Adeseori, mă enervez, / Văzând cum mă întoarce valul, / Chiar dacă eu le promovez, / Tot Corbu prinde caşcavalul”, premoniţie confirmată peste numai două-trei minute, când preşedintele U.E.R. i-a solicitat debutantei creaţiile prezentate în recital, pentru un medalion în revista „Epigrama”, spre a nu aştepta ani de zile, ca în vremea când a debutat dumnealui.

În dimineaţa zilei de 30 octombrie, în timp ce pe simeză au apărut caricaturile făcute câtorva participanţi de către Ion Tălmaciu, în secret, în timpul cinei din seara anterioară, Bogdan-Florian Popian şi asistentele sale („cele trei graţii”) ne-au oferit un „Remember” al ediţiilor anterioare ale festivalului (epigramele premiaţilor), ca şi o selecţie cu cele mai valoroase epigrame ale unor participanţi care nu au fost premiaţi la ediţia actuală.

A urmat lansarea cărţii „Bancomatul cu epigrame” a celui mai „tânăr” epigramist al clubului vâlcean, în care s-a integrat de numai o lună de zile, proaspătul pensionar Ion Micuţ, fost prim-procuror al judeţului. După cum a declarat la „rechizitoriul” la care l-au supus cei prezenţi, a apelat la umor pentru a nu se lăsa sufocat de „domeniul de salubritate socială” în care a lucrat şi a ales epigrama, pe care o consideră „o sferă din care trebuie să plece săgeţi pilduitoare”.

Cartea a fost prezentată de către Nichi Ursei (este prima carte şi trebuie tratată cu indulgenţă, domnul Ion Micuţ vrea, iar „dacă vrei, poţi”, sunt convins că peste câţiva ani ne va întrece pe mulţi), George Achim (sunt mai mult catrene, n-au titlu dar au umor, autorul are talent, condei, verticalitate şi nutreşte ca într-o zi să fie „mare” şi la figurat) şi Ion Tălmaciu (autorul desenelor din carte) şi a fost „apreciată” epigramatic de către Vasile Larco („Cum nu aş vrea defel să-l cruţ / Pot să afirm cu-nverşunare: / Epigramistul I. Micuţ / Precis că va ajunge mare”), Gigi Poşircă, Constantin Tudorache („Lăudându-l azi tot satul / Fiecare-n câte-un fel / Înţeleg că „Bancomatul” / Nu prea are bani în el.”), Eugen Albu, George Zarafu.

Apreciind că Nichi Ursei a prezentat cartea în mod „parcimonios, zgârcit”, George Corbu l-a felicitat pe autor pentru debut, subliniind că acesta provine din sfera dreptului, aşa cum a fost cazul cu Cincinat Pavelescu, Perieţeanu, Ranetti, Quitus (Ion şi Mircea) şi mulţi alţii, pe bună dreptate în „Antologia” lui Crevedia (1933, 1934, 1975) afirmându-se că „epigrama e geniul magistraturii române”. Exemplificând greşeala pe care dumnealui a făcut-o în tinereţe, la lansarea cărţii „Antologia epigramei judiciare”, îngrijită de Costin Monea, când l-a criticat nepermis de aspru pe autor, greşeală pe care nu a mai repetat-o în cele 110 prefeţe redactate ulterior, a insistat ca la lansările de cărţi, autorii să nu fie demobilizaţi, politeţea impunând ca, fie să se respingă prefaţarea cărţii (dânsul a respins 15 cărţi), fie să se scrie o prefaţă rezervată, cu exprimări voalate. Ca atare, Ion Micuţ trebuie să se integreze în clubul vâlcean, să studieze cărţi şi reviste de specialitate, să participe la manifestări de gen şi în mod cert va progresa.

Pe de altă parte, U.E.R. nu poate monitoriza şi cu atât mai mult nu poate cenzura apariţia de volume personale. Este regretabil doar faptul că acestea apar şi nu aflăm despre ele, mai ales când sunt bune şi foarte bune, cum a fost cazul lui Ion Croitoru, din Adjud, autor a 11 cărţi, dintre care 7 cărţi de epigramă. Prin rubrica „Bibliografia provizorie…” din revista „Epigrama” s-a încercat aprecierea prin steluţe (1-5, dar 5 nu s-a acordat niciodată) a valorii cărţilor apărute, rubrică ce va dispare începând cu 2010, cînd revista va avea un cronicar propriu în persoana maestrului Nicolae-Paul Mihail (Nicomah).

Constantin Tudorache a fost de părere că prefaţatorul răspunde solidar cu autorul, deci nu poate încuraja orice carte.

Elis Râpeanu a menţionat spusele lui Păstorel, cum că sunt necesari circa şapte ani de zile pentru a afla dacă o carte este bună sau nu, iar ca văduvă de procuror l-a încurajat pe autor, cerându-i „să se mute la bara epigramiştilor şi să suporte prezenţa martorilor”.

Înaintea acordării premiilor concursului organizat în cadrul ediţiei a IV-a a festivalului, ne-au fost prezentaţi sponsorii:
– Poate nu întâmplător, unul dintre aceştia a fost Dan Niţu, nepotul lui Dumitru Drăghicescu, originar din localitatea vâlceană Măciuca, unul dintre marii sociologi ai României, cel care în cartea „Din psihologia poporului român” (1910?), sublinia înclinaţia acestuia către satiră, către epigramă, de unde se poate trage concluzia că „poporul român e un popor epigramatic” (l-am citat pe George Corbu).
– Un alt sponsor a fost prezentat ca fiind Petre Pistol, dar în realitate era vorba de Bogdan Pistol, care ne-a surprins cu talentul de epigramist, pe care nu il puteam bănui: „Încerc să intru în eveniment: Trecută fu greşeala mică / Că eu-s Bogdan şi nu Petrică! / Fiind cu toţi aici pe hol / Să nu uitaţi c-a fost… PISTOL!”.

Premiile festivalului au fost atribuite de juriul format din: George Corbu – preşedinte, Ştefan Cazimir, Nicolae Dragoş, Nichi Ursei, Bogdan-Florian Popian – membri:
Epigramă (67 concurenţi, la temele „Drumurile noastre toate…” şi „Vezi bârna din ochiul tău / Şi nu vorbi p’alt de rău” – Anton Pann): MP „Traian D. Lungu” – Nicolae Bunduri (Braşov), P1 – Constantin Tudorache (Ploieşti), P2 – Vasile Larco (Iaşi), P3 – Gheorghe Constantinescu (Braşov), M – Eugen Albu (Cluj-Napoca), Constanţa Apostol (Galaţi), Nicolae-Paul Mihail (Sinaia, n-a fost prezent);
Proză scurtă umoristică (25 concurenţi, temă liberă): P1 – Mihai Frunză (Brăila), P2 – Corneliu Lamba (Piteşti), P3 – Dan Şalapa (Drobeta Turnu Severin, n-a fost prezent), M – Nicolae Rotaru (Bucureşti), Vasile Vajoga (Iaşi), Vlad Cernea-Jerca (Timişoara);
Diplomă de participare: Vasile Moşneanu (Ploieşti) – cel mai vârstnic concurent (98 de ani, n-a fost prezent).
Premii Speciale acordate de Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei), pentru: Elis Râpeanu (Bucureşti), George Zarafu (Bucureşti), Nelu Vasile (Turburea, GJ), Ştefan-Cornel Rodean (Sibiu), Alexandru Hanganu (Brăila) şi – pentru debut – Petronela-Vali Slavu (Aninoasa, HD).

Chiar şi Nichi Ursei a avut parte de un premiu, primit cu o săptămână în urmă la Chişinău şi adus la Râmnicu-Vâlcea de colega Constanţa Apostol.

După acordarea premiilor, a urmat un nou recital al invitaţilor la festival, de mai mică amploare decât cel din seara precedentă, în care i-am remarcat pe Elis Râpeanu, George Zarafu, Ştefan Cazimir, Nicolae Bunduri, George Corbu şi alţii. Chiar şi actorul Doru Zamfirescu ne-a spus o epigramă a lui Păstorel Teodoreanu.

Manifestarea s-a încheiat într-o atmosferă de bună dispoziţie, cu aplauze pentru toţi participanţii, inclusiv sponsori, fotografia de grup fiind dovada peste timp că am fost martorii acestui eveniment de excepţie al umorului vâlcean şi naţional.

Înainte de a pleca din Râmnicu-Vâlcea, am fost întrebat dacă l-am cunoscut pe localnicul… Nelu Vasile, directorul Liceului de Muzică! Nu l-am cunoscut şi-mi pare rău, dar profit de ocazie pentru a parafraza un catren din anul 1924 al poetului George Topârceanu: „Vreau să ştie lumea bună / Diferenţa dintre ei: / Unul scârţâie din strună, / Iar celălalt din condei”.

La întoarcerea către casă, n-am putut constata cât de „Lung e drumul Gorjului”, pentru că am fost însoţit de Vlad Cernea-Jerca şi Petronela Vali Slavu, iar drumul s-a scurtat parcă. În discuţie a intrat şi programata participare a Petronelei la întâlnirea din 8 noiembrie 2009 de la Bucureşti, la „Bocancul Literar”, care bocanc ne-a apărut în faţa ochilor peste numai câteva minute, între exponatele ceramice de la Horezu şi vi-l oferim în fotografia alăturată, pentru a-i aprecia valoarea.

Ediţia a IV-a a Festivalului Naţional – Concurs de Satiră şi Umor „Povestea Vorbei”, s-a constituit într-o sărbătoare elevată a epigramei româneşti şi nu putem rezista în faţa plăcerii de a le mulţumi gazdelor pentru excelenţa organizării. Să le dea Dumnezeu sănătate şi gândul de a ne invita şi la ediţia următoare, ceea ce ne dorim şi nouă, pentru a le putea fi mereu aproape şi a putea consemna cel puţin primele 25 de ediţii!

Se impune o scurtă prezentare a lui Traian D. Lungu, cel care dă numele marelui premiu: S-a născut la 18 decembrie 1936, în oraşul Târgu-Jiu, judeţul Gorj. După studiile primare şi gimnaziale, a urmat cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu şi ale Institutului de Limbi Străine al Universităţii Bucureşti. A lucrat la Râmnicu Vâlcea (profesor la Şcoala nr.5, director la Şcoala Populară de Artă – zece ani etc.), remarcându-se ca o personalitate polivalentă: om de litere (poet, publicist, prozator, critic, traducător, umorist, folclorist), om de teatru (actor, regizor şi scenarist, cronicar de teatru şi film), realizator de emisiuni radio, bibliotecar, animator cultural de excepţie, ctitor de reviste („Şoimii”, „Ţânţarul”). Şi-a adus aportul substanţial la constituirea unor nuclee de viaţă culturală vâlceană: Teatrul popular, Teatrul de operă, Studioul local de film, Societatea literară „Anton Pann”, Cenaclul „Arcade”, Salonul artistului popular, Studioul artistului amator, Cenaclul Umoriştilor Vâlceni (iniţiator şi conducător). Cel cunoscut şi sub numele T.D.L., Lulu Troianescu, Marele Blond, Nea Traian, Dom’ Profesor, a fost „marele ferment” al vieţii culturale vâlcene din anii ‘60-‘80. După 1985, datorită unei boli necruţătoare, s-a retras la Ploieşti, oraşul natal al soţiei sale, stingându-se din viaţă la 5 mai 1993, la numai 57 de ani.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Nelu Vasile in Epigrame, Umor, Ştiri
3 comentarii »