Madrigalele (sau, la fel de corect, madrigalurile) sunt deseori asimilate epigramelor, însă acestea nu sunt „înţepătoare”, ci măgulitoare.

Cincinat Pavelescu afirma, admirativ, faptul că «Marţial, al cărui spirit sarcastic făcea spaima şi deliciul contemporanilor săi, a scris totuşi nenumărate madrigale.» (Cincinat Pavelescu, Antologia epigramei româneşti. Pag.301)

Chiar dacă multe dintre cele scrise de el au ajuns în colecţii de familie sau în alte locuri în care n-au putut avea acces cercetătorii operelor sale, putem ilustra activitatea sa prin cele reproduse în cele de mai jos.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Viaţa lui Cincinat Pavelescu s-a desfăşurat între 28 octombrie 1872 şi 30 noiembrie 1934, când îşi dă obştescul sfârşit în Urbea Braşovului. Pentru urmaşi el trăieşte însă şi în prezent şi va trăi încă multă vreme, prin opera sa literară, ca poet de seamă şi epigramist de primă mărime, cu deosebite merite în literatura română şi mai ales în impunerea epigramei ca specie de sine stătătoare.

Elis Râpeanu, doctor în filologie, scria în cartea sa „Epigrama în literatura română”, apărută în Editura Dealul melcilor, Braşov, 2001, pg p.224, despre epigramă că „o dată cu Cincinat Pavelescu această specie atinge culmea. Când vorbim despre Cincinat Pavelescu şi despre Păstorel Teodoreanu, vorbim de condiţia epigramei româneşti, datorată creaţiei lor, aportului deosebit la dezvoltarea ei, puterii de înrâurire pe care au avut-o asupra urmaşilor.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Epigrame, Umor
3 comentarii »

Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Joi, 29 octombrie 2009, pornind de undeva din aval, din zona cunoscută încă de acum cinci secole şi mai bine ca porţiunea „turbure a” Gilortului, în timp ce în amonte a fost mereu „apă bună de beut”, am trecut „Câmpu-Mare” în varianta modernă a „zborului” cailor-putere, parcurgând drumul invers „De la Vâlcea-n Târgu-Jiu”, cu trecere obligatorie pe la Bălceşti, unde privighetoarea Gorjului cu numele sfânt Maria (Lătăreţu), s-a mutat de câţiva ani în noua casa (memorială) şi m-am îndreptat, printre „nişte ţărani” din Slătioara lui Dinu Săraru, către reşedinţa judeţului Vâlcea. Aici, eram aşteptat încă din octombrie 2006, când admirabilul prieten Nichi Ursei, cadru sanitar profesionist, actor desăvârşit şi remarcabil epigramist, a fost botezat şi ca organizator de festinuri epigramatice, deschizând seria ediţiilor Festivalului Naţional „Povestea vorbei”, ajuns în 2009 la a patra reuşită.

În după amiaza zilei, deschizând manifestarea, doamna Elena Stoica a salutat prezenţa membrilor juriului şi a celorlalţi oaspeţi din ţară, a membrilor Societăţii Culturale „Anton Pann”, prezenţi „in corpore” la spectacol, ca şi pe simeză, prin creaţiile pictorului Petre Cichirdan. Patronul spiritual al festivalului, cunoscut meşter în vorbe cu tâlc, ne-a primit în casă nouă, întreaga manifestare desfăşurându-se în foaierul recent inauguratului Teatru de Stat „Anton Pann”, partener în organizarea festivalului, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director Elena Stoica) şi Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei).

Un alt partener a fost Uniunea Epigramiştilor din România, al cărei preşedintele, domnul George Corbu, a adus mulţumiri organizatorilor pentru faptul că au reuşit să depăşească condiţiile improprii din 2009, când s-au organizat doar jumătate dintre manifestările din anul anterior, în ordine la Mizil, Bistriţa, Vişeul de Sus, Buzău, Buşteni, Timişoara, Slatina, cu o săptămână în urmă concomitent la Târgu-Jiu („un festival de mare anvergură”) şi la Chişinău (care face parte din „geografia mare a României”, după expresia inspirată a umoristului Cornel Udrea), iar acum la Râmnicu-Vâlcea, precum şi unele concursuri la Bucureşti şi Iaşi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Nelu Vasile in Epigrame, Umor, Ştiri
3 comentarii »

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” semnat de Nicolae Manolescu, apărut la Editura Gramar, Bucureşti, 2006; capitolul este intitulat „Arghezi şi Urmuz”

„Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului, i-a pus în legătură, la începutul anului 1922 (sau, mai probabil, cu câteva luni înainte) pe Tudor Arghezi şi pe Urmuz. Există un element straniu în această întâlnire, cel puţin în partea ei epistolară. S-au păstrat două scrisori, câte una de la fiecare (Pagini bizare, ediţia Saşa Pană, 1970). Proaspăt redactor al Cugetului românesc, Arghezi îi scrie lui Urmuz, care se mai numea D. Demetrescu-Buzău, era ajutor de grefier la Curtea de Casaţie şi nu tipărise încă nimic: ‘Vreau să-mi rezerv plăcerea de a te fi publicat eu întâi…’ Suntem în registrul serios. Arghezi continuă însă în cel ironic: ‘… şi îţi prezic în noua şi neaşteptata d-tale carieră succese care vor contribui să-ţi sporească foloasele funcţiei de magistrat.’ Din scrisoare, înţelegem că magistratul ezita să devină scriitor. Ca să-i nimicească ‘ereziile’ şi să-i spulbere ‘temerile’, redactorul îi înfăţişează programul revistei, care ‘iese cu colaborarea tuturor profesorilor universitari, ceea ce nu înseamnă că şi cu colaborarea tuturor scriitorilor’. Argumentul are evident în vedere scrupulele magistratului, nu pe ale scriitorului; deşi nouă, astăzi, bizareria prozelor ce urmau a se tipări într-o revistă atât de academică ne reţine cu mult mai mult atenţia decât frica funcţionarului superior de la casaţie de a-şi da în vileag preocupări socotite îndeobşte nepotrivite cu rangul său; mai ales că el şi redactorul conveniseră să recurgă la un pseudonim.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »