29 decembrie 2009

Cincinat Pavelescu, autor şi destinatar de madrigale

Cincinat PavelescuMadrigalele (sau, la fel de corect, madrigalurile) sunt deseori asimilate epigramelor, însă acestea nu sunt „înţepătoare”, ci măgulitoare.

Cincinat Pavelescu afirma, admirativ, faptul că «Marţial, al cărui spirit sarcastic făcea spaima şi deliciul contemporanilor săi, a scris totuşi nenumărate madrigale.» (Cincinat Pavelescu, Antologia epigramei româneşti. Pag.301)

Chiar dacă multe dintre cele scrise de el au ajuns în colecţii de familie sau în alte locuri în care n-au putut avea acces cercetătorii operelor sale, putem ilustra activitatea sa prin cele reproduse în cele de mai jos.

Începem prin a reda câteva madrigaluri scrise / trimise unor femei:

D-nei N.Titulescu care m-a rugat să-i aduc de la Paris o poşetă din piele de şarpe

În punga făurită din piele de balaur
Şi care, mângâiată de degetul roz-pal,
Se cuvenea să fie într-însa numai aur,
Am pus numai arama acestui madrigal.

Marioarei Ventura care a jucat în Pavilionul cu umbre de Gib I. Mihăescu

O, Gib ! Venturei totdeauna
Ar trebui să i te-nchini:
Că-n Pavilionul tău cu umbre
A pus… divinele-i lumini.

Domnişoarei Baby

Un compliment ar fi banal
Şi ştiu că nu l-ai ţine-n seamă.
Dar cum să-ţi fac o epigramă?
Când am în gând un madrigal.

Madrigal

Proverbul zice, pe femeie
Să n-o atingi nici cu o floare;
Dar nu vorbeşte de săruturi
Şi nu vorbeşte de fecioare.

Ilustrăm, prin cele două ce redăm acum, faptul că Cincinat n-a folosit doar forma scurtă a madrigalului – precum în cele mai sus amintite. Citind unele am putea să credem că sunt obişnuite poezii. Ceea ce ne întăreşte convingerea că sunt adevărate modele de madrigale sunt chiar titlurile lor şi faptul că aparţin creaţiei marelui şi distinsului poet dar şi epigramist care, prin poziţia sa din literatura patriei noastre, constitue o garanţie pentru noi că urmând asemenea exemple nu vom greşi.

Madrigal

Eu nu te-nvălui c-o privire
În care dorul meu să ţipe
Când al tău suflet e un înger
Ce-ar tinde albele-i aripe,

Şi, înălţându-se pe-o rază
În slava visului himeric,
Din fericita mea lumină
M-ar prăvăli în întuneric.
Nici ochii-n care infinitul
Şi-a-nchis adâncurile-albastre…
N-o să-i asemăn ca pierduta
Melancolie-a unor astre.
Nici glasu-mi n-o să plângă-n ritmuri
De rugăciune sau durere;
Nici madrigale-nflăcărate
De dorul tău n-o să rostesc;
Simţirea-mi gravă şi adâncă
Să izbucnească în tăcere,
Şi din cuvintele nespuse
Să înţelegi cât te iubesc!

Madrigal trist. Sirenei

Noaptea parcă este o perdea albastră
Peste care fluturi galbeni s-au oprit.
Vino, ca să plângem pe iubirea noastră,
Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.

Vom schimba surâsuri palide şi rare
Ca petala unui veşted trandafir,
Turburând a nopţii tainică-nserare
C-un sărut pe frunte ca de cimitir.

Şi vom pune floare tânără şi vie
Pe iubirea noastră care-a-mbătrânit.
Vino: Cerul pare-o pânză albăstrie
Peste care fluturi galbeni s-au oprit.

Redăm şi două madrigale care atestă că şi bărbaţii pot primi asemenea depeşe laudative:

Madrigal. Prinţului Barbu Ştirbey, cu prilejul unei serbări dată în pivniţele sale şi în prezenţa familiei regale. Pe rimele viţă şi domniţă.

Cine bea din vinul tău,
Om deştept sau nătărău,
Zice, fără să te ştie –
Ce mai vin şi ce mai vie!

Însă cine te-a văzut
Lângă dulcea ta domniţă,
Uită vinul, şi tăcut
Zice-n gându-i: Ce mai viţă!

Marelui pianist Boskoff, după ce-a cântat magistral Funeraliile de Liszt

Când peste coarde mâna-ţi plouă
Bemolii grei şi-atâţi diezi,
Lui Liszt îi dai o viaţă nouă;
Dar pianul îl înmormântezi!

Din cele cinci texte cu urmează reţinem ingenioasa metoda folosită, în urmă cu circa opt decenii, de maestrul Cincinat, de a trimite prietenilor madrigaluri adresate lor, scrise pe o fotografie:

I

Dacă suferinţa intimă sculptează
Chipul meu ce n-are zâmbetul vioi,
E că gelozia poate mă-ntristează
Că nu sunt în locul copiei cu voi.

II

Te miri că pică-atâtea stele,
Dar nu-s doar stele căzătoare,
Sunt poate lacrimile mele
Ce plâng o dragoste ce moare.

III

Sub paleta toamnei sângera grădina
Împletindu-ţi visul cu păreri de rău;
Tu făceai buchete şi furai lumina
Razelor de soare prinse-n părul tău.

IV

Precum din foc rămâne scrum,
Ce-a strălucit o să apună,
Azi din iubirea mea nebună
Fac cântece pentru volum.

V. Smarandei

De ce în ochii tăi albaştri
Pluteşte-atâta vag mister?
Ori te-ai uitat prea mult la cer
Şi-ai năzuit mereu spre aştri?

Madrigalul continuă a fi practicat şi în zilele noastre de epigramişti cât şi de poeţi, acestora din urmă fiindu-le chiar mai accesibil decât epigrama.

Încep a reproduce câteva dintre multele madrigaluri adresate chiar lui Cincinat de urmaşii săi, primul fiind creaţia epigramistului, poetului, scenaristului, omului de cultură Nicolae Paul-Mihail:

Madrigal. Ne suter ultra crepidam (Unei epigramiste)

Celebrul Cincinat de-odinioară
Corola unei flori a retezat.
Tu pentru noi eşti floarea cea mai rară
Şi-am vrea să-l imităm pe Cincinat.

Ioan Miclescu:

„Atacatorilor” lui Cincinat

Chiar făcând-o cu decenţă,
Prin atare „atentate”
Aţi comis, în permanenţă,
Crimă de lezmajestate.

Eternitatea epigramei

Spun, c-o dragoste fraternă,
Celor puşi pe renegat:
Epigrama e eternă
C-a „sfinţit-o” Cincinat.

Urmaşilor lui Cincinat

Umbriţi de gloria-i postumă,
Pe el, ce este azi în humă,
Urmaşii iată, -l prefăcură
În… unitate de măsură.

Nicolae Zărnescu:

Propria persoană

În faţa inşilor de seamă,
Spunea maestrul Cincinat:
– Sunt magistral în epigramă,
Da-n viaţă-s simplu magistrat!

Constantin Iuraşcu-Tataia:

Magistrat şi epigramist

La români, fapt constatat,
Sunt epigramişti destui
Dar n-avem – şi e păcat –
Magistraţi ca dumnealui.

Constantin Popescu-Făget:

Acurateţe

Pe celebrul Cincinat
Eu mereu l-am admirat.
Epigrama lui cea bravă
Avea spirit, nu… otravă.

Spiritul lui Cincinat

Ţeasta lui, întradevăr,
N-avea păr
Dar în schimb, iubiţii mei,
De sub ea ţâşneau… idei.

„Ucigaş” milos

Spirit fin în el zăcea,
Vorba lui era acidă,
Multe victime făcea
Însă fără să… ucidă.

Corneliu Costăchescu:

Cincinat

Reuşi să ne-nfioare:
Depăşind umana fire,
Pe-ale lui „săgeţi” călare,
El „zbură” în nemurire.

Misterul Cincinat

Nimeni astăzi nu pricepe,
În a poantelor dispută,
Cum a reuşit să-nţepe
Cu-o „săgeată” nevăzută!

Performanţa lui Cincinat

A fost As în a sa vreme,
Cu „înţepături” şocante
Şi-atacând diverse teme,
El secă izvor de poante.

Plagiatorilor lui Cincinat

Astăzi, ei păstrează-n gând,
A lui „tolbă” minunată
Şi pe-ascuns, din când în când,
Mai sustrag câte-o „săgeată”!

Verva lui Cincinat

Cu o vervă ascuţită,
Ce-i marcase măiestria,
El, „arcaşul” de elită,
A ţintit mai mult prostia!

Dan Căpruciu:

Despre Cincinat

Am părerea, ‘ndreptăţită,
De a zice despre el:
Când ai mintea ascuţită,
Şi săgeata e la fel.

Gheorghe Constantinescu-Gecko:

În epigrama actuală

Cum moda retro s-a lansat,
Au apărut, pe negândite,
„Săgeţi” cu marca Cincinat,
Ce sunt de alţii iscălite.

Cititorule, te rugăm a nu ne reproşa mulţimea de madrigale reproduse mai sus! Le-am selectat dintre cele multele adresate lui Cincinat, sperând că putem dovedi astfel că acesta a fost şi încă este fruntaş în rândul bărbaţilor destinatari ai unor madrigale, scrise benevol de urmaşii săi după mutarea sa în locul de frunte ce i-a fost rezervat în Olimpul epigramiştilor români.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook