Cincinat Pavelescu şi femeile
După cum aprecia Dr. Nicolae Moisiu, (în „Cincinat… Everestul epigramei româneşti”, Rm. Vâlcea, 1996, p 6-7, citat de Elis Râpeanu, în vasta sa lucrare „Epigrama în literatura română”, pg. 255) „Femeile s-au bucurat de nemăsurata lui stimă, fie că erau celebre…, fie că erau simpli pioni în câmpul vast al literelor. A apreciat şi a înnobilat, prin felul său de a fi, prieteniile cu marii scriitori ai vremii, cu marii oameni de teatru şi de artă.”
Creaţiile sale confirmă aprecierea de mai sus:
Răspuns [la rugămintea celor două domnişoare din tren care, în timp ce mâncau, una l-a rugat să facă o epigramă pentru a le dovedi că într-adevăr e Cincinat Pavelescu]
Cum o fi la trup duduca?
Mijloc strâmt sau spete largi?
O fecioară e ca nuca:
Ca s-o guşti, trebui s-o spargi!
Tot în tren, spre Sinaia, Cincinat răspunde astfel unei alte solicitări:
Dacă ţi-aş face-o epigramă
Tu ai citi-o orişicui…
De ce nu pot să-ţi fac, duduie,
Ceva, să nu spui nimănui?
Doamnei Pascal T. care îmi cerea, în ziua nuntei, la Sinaia, 4 versuri
Eu, doamnă, ‘n dragoste mai crez,
Şi când văd chipu-ţi ideal,
Or cât de mare-ar fi fost Blaise,
M-aş mulţumi să fiu… Pascal!
Din aceeaşi sursă aflăm că «atitudinea lui Cincinat Pavelescu faţă de femei era cavalerească, convingerile sale nu puteau depăşi limitele vremii; femeia nu are acelaşi statut cu bărbatul, ea a fost făcută de Dumnezeu pentru desfătarea bărbatului. Menţinându-se la aspectele de suprafaţă, de curtoazie, se opreşte la latura estetică, de ornament, a femeii, care, pe de o parte, e incompatibilă cu inteligenţa, pe de altă parte, e arma ei prin care face rău bărbaţilor pentru că îi subjugă, pricinuind atâtea rele în istoria omenirii.»
Reproducem texte confirmând cele de mai sus:
Lui Sofronie Ivanovici
[Aici zace o literată
Ce-a fost mare, doar ca fată!]Epigrama ţi-era bună,
De se-ncumeta să spună
Că faimoasa literată
N-a fost mare nici ca fată!
şi
Domnişoarei Angela P., care mă silea să-i scriu în fiecare zi câte-ceva pe un album interminabil
De-o săptămână tot scriu versuri
Pentru figura ta cea roză.
Spre a evita monotonia,
N-ai vrea să trecem şi la proză?
precum şi
Moş Teacă şi cu-a lui consoartă
Visează-n pat, spre dimineaţă:
El armele care dau moarte,
Ea armele care dau viaţă.
Cum doctorul clienţii flegmatic şi-i omoară,
Pe-o canapea, nevasta-i, alături d-un amant,
Repopulează solul, şi astfel mai repară
Dezastrele comise de soţul ei savant.
Cincinat, trecut prin ale tinereţii valuri, previne evetuale deziluzii ale tinerilor îndrăgostiţi:
Lui Vania şi Domniţei Sale
Pasiunea voastră dulce
O-nţeleg şi o aprob;
Însă n-am văzut domniţă
Stăpânind un singur rob.
Aflat în apropierea nedumeritei tinere doamne angajată în lupta pentru drepturile sexului frumos, răspunde prompt întrebării acesteia:
Unei feministe la un banchet
Doamna Adina se-ntreabă
C-o îndrăzneală uimitoare
Într-un articol indecent:
«Suntem sau nu inferioare?»
Depinde, dragă, de moment!
Unei scriitoare fecunde şi fără discernământ în dragoste
Doamna Rica n-o să poată
Proză multă să mai scrie,
Fiindcă prea şi-a pus-o toată
În amor şi-n poezie.
Tudor Măinescu (în prefaţa la „Cincinat Pavelescu, Epigrame, Ed. Tineretului, 1966) afirmă că epigramistului i s-a întrerupt şederea la Paris drept pedeapsă pentu epigrama în care îşi permitea să facă aluzie la viaţa intimă a reginei:
Ferdinand, de când e rege,
Ce să spun, nu prea alege
Nici la vin, nici la femei;
Dar regina bea Ştirbey.
Nu putem trece sub tăcere şi epigramele în care Cincinat găseşte timp şi forţă în a combate unele tendinţe faţă de femei ale sexului mai puţin frumos:
Lui Ionel I.C. Brătianu al cărui tată fusese amestecat în complotul Cuza, iar el iubise trei prinţese antice
Aşa se vede c-a fost scris
În cartea astei viţe:
Bătrânul să răstoarne domni,
Iar fiul său… domniţe!
Căpitanului Nicu, într-un bal, pe când dansa cu o frumoasă, dar cu părul alb
Nicu vorbeşte cu o Doamnă:
„Tu eşti ca florile de toamnă…
Şi păru-ţi alb mă ‘ntinereşte;
A ta iubire mă topeşte”.
Ecoul îi răspunde „peşte”.
Căpitanului Trifan, care nefiind fericit în tribulaţiile sale matrimoniale cu mai multe doamne bogate dar „serioase”, obţinuse brevetul de invenţie al unei sobe care ardea fără cărbuni
Faimosul nostru Căpitan
În fine, şi-a găsit norocul:
Cu apa s-a ‘ncercat în van,
A reuşit însă cu focul!
În schimb, Cincinat ţine să exemplifice cum stau lucrurile în cazul diplomaţilor aflaţi la post departe de patria lor
E consul portughez…
E consul portughez şi n-are
Nici un supus, pe cât se pare;
În schimb, ca să se consoleze,
Supus e unei portugheze.
Fostului Ministru Dr. Lupu:
[1]
La palat, pe când vorbea cu soţia Şefului de stat major la o şezătoare muzicală
C’un aer prea sentimental
Vorbind cu-o doamnă, strigă grupul
D’aghiotanţi: Păziţi că Lupul
E-n cartierul general!…[2]
La o altă serată de la palatul regal când l-am surprins în flagrant delict, de galanterie, cu altă doamnă cu părul brun
La serata de la curte
Domnul Lupu făcea curte,
Însă altcuiva.
Şi-nţelesam adevărul,
Că un Lup îşi schimbă părul,
Dar năravul ba!
Cincinat se pricepea – ca nimeni altul – să facă femeilor. în doar câteva versuri, memorabile declaraţii de dragoste:
Cu prilejul mutării mele dela Brăila la Corabia, unei graţioase d-şoare care venise să-şi ia bun rămas la plecarea mea din port
Plec la Corabia cu barca…
Dar mi se pare că amorul
O să m-aducă la Brăila
Cu vaporul!
Doamnei Mary
Fruct oprit al tinereţii,
Din tot darul primăverii
Aş mai cere-atâta vieţii:
Nu un măr răzleţ, ci… Mary.
Peste mai multe decenii de la plecarea sa dintre noi, urmaşii săi întru ale epigramei, inspiraţi de scrisele maestrului Cincinat, intră în dialog cu el sau adaugă operei acestuia creaţiile lor.
Cincinat a demonstrat că are o slăbiciune faţă de femei aducând o probă irefutabilă:
Mie însumi, ca magistrat
Că Cincinat
E-afemeiat
Vreţi o probă?
Poartă robă!
Cornelius Enescu pune la îndoială tăria argumentului de mai sus al maestrului afirmând:
Maestre, nu-i aceea proba:
Când damele sunt în tumult,
Nu le mai mulţumeşte roba,
Ci jinduiesc la mult mai mult!
Vasile Vorobeţ încearcă a se documenta întrebând:
Tete-a-tete cu Cincinat
La serenade, sub ferestre,
Şi-n madrigale de salon,
Mai foloseaţi săgeţi, maestre,
Rămase de la Cupidon?
Valentin Groza ne avertizează:
Stimaţi colegi, am constatat
Că tema dată e fason:
Îl confundaţi pe Cincinat
Cu iubăreţul Cupidon.
George Petrone pune pe seama înaintaşilor anumite atitudini, în diferite circumstanţe ale unui neprecizat urmaş:
Epigramistul (Descendenţă virtuală)
Când e de dame-nconjurat
E un al doilea Cincinat;
Când e la câte-un chef, tot el,
E un al doilea Păstorel.
fără voturi
Încarc...