Am adus la cunoştinţă anterior despre organizarea Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu” – ediţiile 2010 şi 2011, despre rezultatele celui dintâi şi tematica celui viitor şi despre apariţia deja a cărţii incluzând epigramiştii premiaţi, şi am adăugat pe Citatepedia.ro textele remarcabile primite pentru jurizare de la 69 de epigramişti de limbă română din ţară şi de peste hotare, inclusiv cele nepremiate de juriul format din Prof. Univ. dr. Ştefan Cazimir, George Zarafu şi Prof. Univ. dr. Elis Râpeanu.

Am fost în măsură să informăm şi despre apariţia, prin grija doamnei Prof. univ. dr. Elis Râpeanu, a culegerii „Unde nu e cap, e vai de picioare”, Mircea Trifu – Restituţio, conţinând cele mai sus amintite, unele epigrame, precum şi articole scrise de chiar Mircea Trifu, cât şi o prefaţă scrisă de criticul – dar şi epigramistul – Şerban Cioculescu.

Epigramele le-am publicat în spaţiile alocate special de Citatepedia.ro fiecărui epigramist, iar alte materiale din acest volum vor apărea în Blog.

Începem prin a publica rememberul scris de doamna Prof. univ. dr. Elis Râpeanu, sperând că, pornind de la acesta, vom putea aborda apoi şi alte aspecte ale epigramei şi epigramiştilor români, că vom putea aborda şi promova soluţii care vor asigura creerea posibilităţii ca epigramele, epitafurile, madrigalurile şi rudele lor să poată spori în calitate până vor atinge perfecţiunea, spre lauda autorilor, cât şi a Citatepediei şi – de ce nu – şi a colegilor care au sugerat idei care să ajute autorii.

Iată ce a scris Prof. univ. dr. Elis Râpeanu în „Restituţio”:

Cândva, în Clubul Epigramiştilor „Cincinat Pavelescu”, era bunul obicei de a se face observaţii (sine ira et studio – fără mânie sau părtinire) privind epigramele prezentate. Totodată, se citeau „referate” asupra diverselor probleme pe care le ridică epigrama, care apoi erau puse la dispoziţia celor interesaţi. În felul acesta, membrii clubului şi epigramiştii din ţară erau informaţi despre istoria epigramei, personalităţi în domeniu, starea ei la momentul respectiv; direct şi/sau indirect, specia literară căreia i se dedicaseră mânuitorii de condei „sprinţar” era îndrumată, dirijată pe drumul cel bun. La şedinţele clubului veneau şi confraţi din ţară. După citirea „referatelor” (unele adevărate studii), preşedintele Mircea Trifu le multiplica şi le trimitea cenaclurilor din ţară. Exista o legătură permanentă între „centru” şi restul ţării., înainte de înfiinţarea Uniunii Epigramiştilor din România. În felul acesta, Mircea Trifu a condus destinele epigramei româneşti timp de un sfert de veac, având un rol esenţial în readucerea ei la valoarea dintre cele două războaie, ridicând-o, totodată, la nivelul epigramei moderne, ca realizare literară şi mesaj. Aceasta e, de fapt, epigrama pe care am moştenit-o noi, epigramiştii de azi. Preocuparea permanentă a acestui reprezentant al breslei noastre era EPIGRAMA cu toate ale ei – stare, mers, afirmare etc. Şi ne miram cum un informatician avea un asemenea şimţ al limbii, o asemenea pricepere privind prozodia, resorturilor intime ale catrenului epigramatic. Noi uitam, de fapt, că el apucase „liceul vechi”, cu pregătire multidisciplinară, cu limbi moderne, cu greacă, latină… Şi de fiecare dată când îşi spunea părerea, simţeam cu toţii că este cuvântul autorităţii: chiar dacă nu ne cădeau bine cele spuse (că era totdeauna direct în aprecieri, în apărarea epigramei), îi dădeam dreptate.

Astăzi epigrama cunoaşte o expansiune fără precedent (mai ales odată cu internetul, unde apar şi multe înseilări fără nici un fel de valoare), dar „a cam luat-o puţin la vale” cum ar spune Nicolae Ghiţescu. De altfel, corifeul Mircea Ionescu Quintus atrage atenţia asupra faptului că „noii epigramişti nu se ridică la nivelul valoric al autorilor consacraţi” ( în articolul cu acelaşi titlu, publicat de Ana-Maria Maxim în Prahova, joi, 25 iunie 2009). Pentru cei care încearcă, în prezent, să-şi facă nume în acest domeniu literar, Mircea Ionescu Quintus nu prea are cuvinte de laudă: „Din ceea ce am constatat, cu mare uşurinţă, se publică în prezent aşa-zise epigrame. Apar 10-15 volume pe an cu astfel de creaţii, dar care sunt mult sub nivelul epigramei româneşti adevărate.” Şi tocmai pentru că este genul cu care putem să ne mândrim în lume, se recomandă a-l păstra la nivelul consacrat de înaintaşi. „Autorii noi au impresia că acesta este cel mai uşor gen literar, dar epigrama reprezintă, de fapt, cel mai greu gen.”.

Ca o completare, la o prezentare a noastră privind epigrama românească, susţinută la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Ploieşti, pe 25 februarie 2010, Mircea Ionescu – Quintus s-a referit, încă o dată, la starea actuală a epigramei, subliniind faptul că epigramele valoroase care se mai produc sunt copleşite de inflaţia de maculatură care se publică, adesea, sub numele „deghizat” de „catrene şi epigrame” (dar care nu sunt nici catrene bine construite, cu atât mai puţin epigrame).

Într-o convorbire telefonică , avută la câteva zile după aceea, Mircea Ionescu-Quintus îmi spunea că tocmai a primit „un volum de bun-simţ” al lui Titi Turcoi. Şi că e o adevărată satisfacţie, pentru Domnia Sa, să aibă îm mână o asemenea carte, în această „perioadă de inundaţii şi alunecări de teren” în domeniul epigramei. „Şi e păcat, mare păcat”!

Articolele lui Mircea Trifu – primul preşedinte al U.E.R., constitue, în bună măsură, analize la obiect, dări de seamă, dar şi primele studii mai ample în domeniul epigramistcii propriu-zise. Sunt studii de pionierat, redactate de către un informatician cu o solidă bază de cultură, într-o exprimare clară, firească şi elevată. Sunt pagini scrise după multă muncă de cercetare, cu pricepere, cu pasiune şi cu dragoste faţă de epigramă. De aceea, ne-am gândit să publicăm, pentru moment, o parte din „referatele” sale nu numai în semn de omagiu, ci şi ca o datorie faţă de strădania lui, îndeplinind, într-un fel, o operă de restituţio. Aceste „materiale” pot fi şi astăzi îndrumări binevenite, care vor prinde bine chiar şi epigramiştilor avizaţi, după principiul: omul care ştie nu se supără dacă i se mai spune încă odată ceea ce ştie.

La sugestia unor confraţi din ţară, care l-au cunoscut pe Mircea Trifu, am hotărât să public şi o selecţie din epigramele lui. „A fost stâlpul care a susţinut cupola acestei instituţii care se cheamă epigramă şi mulţi confraţi nu cunosc epigramele lui şi nu ştiu care au fost, de fapt, ideile lui despre epigramă, despre epigramişti. A fost un munte, un spirit care a dominat, autoritar, epigrama românească, prin permanenta sa preocupare pentru bunul mers al ei” – a spus un confrate.

În felul acesta, chiar şi la aproape 16 ani de la dispariţia sa, Mircea Trifu e prezent printre noi cu sfaturile sale, ca îndrumător, continuînd să lumineze şi azi calea epigramei româneşti.

Trebuie să apreciem ca fiind exprimate exact la timpul când se simţea mai mult nevoia lor, ideile de mai sus, aplicarea lor fiind de natură să ajute pe toţi colaboratorii Citatepedia.ro – chiar şi pe cei care până acum nu realizau necesitatea sporirii valorii creaţiilor domniilor lor – că lucrările de slabă calitate, fie şi puţine, dau aparenţa că toate celelelte ar fi la fel, prejudiciind bunul renume al tuturor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
3 comentarii »