13 octombrie 2008
Primele pagini ale volumului „Taina şoaptelor” de Costel Macovei, apărut la Editura Lumen:
Motto: Cu fiece poveste eu încerc să-ţi spun
Cum să alegi în viaţă drumul bun.
Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinţi? Despre prinţese? Zâne care viaţa-ţi ţese? Cosânzene? Feţi-Frumoşi? Împăraţi mai pântecoşi? Cai cu aripe-nstelate? Zmei făloşi sau solzoşi? Despre babe urâcioase, răpciugoase şi buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele înceţoşate cu fantome preumblate? Poate despre… Ei? Ce-aţi zis? Cum? Înca nu v-aţi decis? De n-aveţi nimic de zis, vă propun… să… da’ acum… Haideţi să pornim la drum!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Costel Macovei in Cărţi, Fragmente literare, Poveşti
30 septembrie 2008
Solitudine… un copac… eu… amurg.
Închipuiri… m-am ascuns în caldul amurg înfricoșată de răceala norului care își arcuia privirea neagră dedesubtul sprâncenelor întoarse dinspre lumină spre furtună într-o zi în care solitudinea îmi acoperea trupul ca o pânză străvezie brazdată de mii de nervuri în care se coceau gândurile născute din deschiderea pleoapei spre fiecare geană de lumină.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
10 iunie 2008
Împletitură de fir, viaţa este… aţă colorată. O bucată verde, o bucată roşie, o bucată albastră, alta albă şi alte culori ce se încolăcesc separat în noduri multicolore. Atâta ocupaţie avea ea, copila, să primească sentimente-culori, după cum aţa vieţii se deşira pe ghemul trăirii.
Păcat că atunci când a bătut la poarta lumii nu o aştepta decât un ghem. Atât! Fiinţele de pe calea sa erau prea ocupate cu sentimente de plastic, imitator de viaţă autentică, să mai primească aşa cum se cuvine pe mogâldeaţa ca azurul cerului. Timpul trece, firul de la început, albastru de senin, începu să capete culori tot mai conturate, odată cu înaintarea în viaţă, cu trecerea prin ţinutul naiv al copilăriei şi apoi al idealismului adolescentin.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
8 ianuarie 2008
Zori de iarnă. Dimineaţă. Totul la fel de trecător ca şi nisipul care alungă, nestăpânit, clipele din clepsidra timpului.
Ger. Simt cum frigul îmi învăluie sufletul în gheaţa iernii, chemând-o parcă să stăpânească şi firava urmă de căldură uitată în adânc de fiinţă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
