16 septembrie 2010
Începând din 7 octombrie 2010, în fiecare joi de la ora 22:00, Universal Channel difuzează în premieră serialul „Trei râuri” („Three Rivers”), o dramă din lumea medicilor, în care personajul principal este interpretat de Alex O’Loughlin (cunoscut din „Moonlight”) şi care pătrunde înăuntrul vieţilor complexe, din punct de vedere emoţional, ale donatorilor de organe, primitorilor şi chirurgilor din cel mai proeminent spital din ţară care se ocupă de transplanturi, unde fiecare moment contează. Pe de altă parte, când ai de-a face cu familiile donatorilor în momentele cele mai sumbre ale existenţei lor şi când trebuie să ţii cont de temerile şi grijile primitorilor neliniştiţi, e nevoie de mai mult decât un bisturiu ascuţit.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Seriale, Ştiri
24 august 2009
Capitolul întâi al romanului „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
– Prima parte –
Seara era liniştită, dar înorată. Aerul era cât se poate de apăsător. Freamătul îndepărtat al străzii abia se auzea.Viaţa e frumoasă! Trăind! Trăind pur şi simplu!
Când eram domnişoară, căutam cu înfrigurare formele de viaţă miraculoase care să mă împace cu mine, cu lumea şi cu Tatăl Ceresc! Dar nu găseam nimic din toate astea, deoarece îmi doream prea multe deodată. Vroiam să fac atât de multe lucruri care să sfideze timpul şi… moartea!
Şi nici cu lumea nu mă prea împăcam, căci mi se părea că aşteaptă de la mine numai ceea ce eu nu îi puteam oferi. Nici cu Dumnezeu nu eram împăcată, pentru că, de multe ori, îşi întorsese faţa de la mine. Fără o familie a mea, întemeiată după nişte reguli sănătoase, nu puteam să am un sens în viaţă. Mă întrebam de multe ori: ”Oare, sunt eu destul de puternică, încât să pot spera atât de mult?” Fiecare zi înseamnă pasul făcut pe încă o treaptă a cunoaşterii, o nouă etapă de muncă pentru noul asalt.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Georgeta Nedelcu in Cărţi, Fragmente literare
15 august 2008
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
10 ianuarie 2008
O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului – cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulţi cunosc pe cea dintăi, mai toţi pe cea de-a treia şi câţiva pe celelalte.
De meritat toate merită să fie cunoscute şi, după părerea noastră, lăudate – toate fără excepţie.
Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; şi Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; şi D-ale carnavalului a fost fluierată.
Foarte bine!
Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; şi cine ştie de nu se va putea? În materie de gust literar – ce e drept – discuţia e totdeauna grea, şi e grea mai ales acolo unde lipseşte încă tradiţia literară şi prin urmare comunitatea de idei în privinţa operelor ce le numim frumoase.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Critică literară, Teatru
11 decembrie 2007
Parcul e pustiu… e noapte. Vântul răscoleşte frunzele de sub picioarele mele. Uneori mă simt ca una dintre ele. O frunză-n vânt ce e izbită neîncetat, neştiind sub picioarele sau în mâna cui voi ajunge.
Se aude un leagăn cum scârţâie, ca o chemare tristă. Mă ridic de pe banca umedă şi mă pun în el. E frig. Metalul e rece, amintirea lui mă încălzeşte. E singurul leagăn în care m-a dat tata vreodată. Pe atunci copacul era mai verde, îi puteam atinge frunzele cu picioarele. Acum îmi pare mic şi prăpădit. Crengi din el zac pe pământul ud. Printre ramuri văd luna. Oare chiar are ochi si gură? Dacă te uiţi atent le găseşti. Îmi pare tristă. Îmi fac avânt. Singurul zgomot e scârţâitul ăsta, rupt parcă din filmele cu stafii. Se face mai frig. Întorc capul spre intrarea în parc şi aştept… dar nu vine nimeni. Tresar la orice frunză care foşneşte, la orice cracă ruptă în două. Îmi pregătesc cuvintele, inima îmi bate tare, îmi opresc respiraţia şi ascult, dar nu e nimic. Întorc capul: nimeni. Nimeni nu vine, nimeni nu întreabă, nimeni nu vede, nimănui nu-i pasă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Oana Lupu in Eseuri