„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
La Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, a apărut cartea „Vechiul oraş imperial” scrisă de Yasunari Kawabata. Traducerea din japoneză a fost realizată de Anca Focşeneanu.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatură, în 1968. Romanul „Vechiul oraş imperial” este considerat capodopera lui Yasunari Kawabata, o frescă impresionantă a legendarei capitale nipone, fiind unul dintre cele trei romane menţionate de juriu la decernarea Premiului Nobel. Romanul fost ecranizat în 1963 de Noboru Nakamura şi în 1980 de Kon Ichikawa.
După cel de-al Doilea Război Mondial, locuitorii orasului Kyoto asistă la metamorfoza lentă, dar imuabilă, a străvechilor obiceiuri. Două surori gemene, despărţite la naştere, se regăsesc pe neaşteptate, iar universul fiecăreia suferă transformări fundamentale: şocul noii identităţi aduce cu sine o maturizare sfâşiată de sentimente contradictorii, ce îşi caută alinarea în iubire. Cadrul romanului îl constituie fabulosul Kyoto, unde voluptăţile spiritului, reflectate în sărbătorile fastuoase, le întâlnesc pe cele ale trupului, cultivate în misterioasele cartiere ale plăcerilor locuite de gheişe. O poveste a două destine complementare, care îşi răspund în pofida distanţei ce le-a separat, „Vechiul oraş imperial” surprinde o lume în care subtilitatea vechii arte nipone şi misterul legendelor japoneze se întrepătrund.
Ce mai scrie românul? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune juriul celei de-a IV-a ediţii a Concursului de dramaturgie românească. Acest concurs a devenit deja parte integrantă a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, care în perioada 3-11 octombrie 2009 va ajunge la a XV-a ediţie.
Teatrul Naţional Timişoara, în calitate de organizator, lansează acest semnal pentru toţi dramaturgii de limbă română, debutanţi sau consacraţi, care trăiesc în România sau diaspora. Concursul are ca obiectiv central selecţia şi promovarea unor piese de teatru inedite (care nu au mai fost montate sub nicio formă artistică). Nu există restricţii tematice.
Credeaţi că un urs panda leneş, rotofei şi visător nu poate deveni un războinic de temut? Ei bine, v-aţi înşelat! Se ia una bucată panda bine îndopat, negustor de tăiţei pe viaţă, se amestecă mâna destinului, o echipă întreagă de maeştri în arte marţiale şi o provocare crâncenă şi se coace la foc mic, condimentat din plin cu umor până la lacrimi şi acţiune Kung Fu, până când iese untul din noul Războinic Dragon. Iată reţeta de succes „Kung Fu Panda”, cea mai comică animaţie din 2008, care dă startul unei distracţii de pomină, pe gustul întregii familii, acum pe DVD!
Humanitas Fiction a publicat recent, în colecţia Raftul Denisei, cartea „Dansatoarea din Izu„, scrisă de Yasunari Kawabata, a cărei traducere din japoneză este semnată de Flavius Florea.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez căruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură (1968). Povestirile lui, adevărate bijuterii literare, au simplitatea înşelătoare a artei Extremului Orient: frumuseţea stampelor japoneze, delicateţea şi echivocul lor încărcat de semnificaţii subterane.
Textul care dă titlul volumului „Dansatoarea din Izu” este considerat la piece de resistance; singurătatea şi prima dragoste, căutarea de sine, graniţa precară dintre inocenţa copilăriei şi conştiinţa propriei sexualităţi – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Când un tânăr care încearcă să-şi exorcizeze sentimentele de tristeţe şi dezamăgire porneşte într-o călătorie, ea se dovedeşte a fi cu adevărat iniţiatică, pe parcusul acesteia îndrăgostindu-se fără scăpare de o frumoasă dansatoare. Însă când, văzând-o goală din întâmplare, va afla că ea nu a intrat încă în adolescenţă, va începe o luptă sfâşietoare între dorinţă şi sentimentul de culpabilitate născut din neaşteptata pasiune. Textele vizează emoţiile de nestăpânit care însoţesc procesul maturizării, melancolia declanşată de marile incertitudini şi sunt pline de rafinamentul, subtilitatea şi ambiguitatea ce camuflează misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.
Anul 2007 a marcat semicentenarul comemorării lui Constantin Brâncuşi. Printre manifestările care au omagiat memoria genialului sculptor, a fost şi premiera piesei „Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu, la Teatrul Naţional Radiofonic. Ulterior, piesa a trezit interes şi peste hotare, fiind deja tradusă în portugheză, engleză şi franceză.
Recent, Valeriu Butulescu i-a acordat un amplu interviu despre piesă şi despre Constantin Brâncuşi poetului şi eseistului Vasile Ponea, redactorul şef al revistei gorjene de cultură „Caietele Columna”. Avem plăcerea să prezentăm integral acest interviu.
6 voturi
Încarc...
