Vechiul oraş imperial
La Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, a apărut cartea „Vechiul oraş imperial” scrisă de Yasunari Kawabata. Traducerea din japoneză a fost realizată de Anca Focşeneanu.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatură, în 1968. Romanul „Vechiul oraş imperial” este considerat capodopera lui Yasunari Kawabata, o frescă impresionantă a legendarei capitale nipone, fiind unul dintre cele trei romane menţionate de juriu la decernarea Premiului Nobel. Romanul fost ecranizat în 1963 de Noboru Nakamura şi în 1980 de Kon Ichikawa.
După cel de-al Doilea Război Mondial, locuitorii orasului Kyoto asistă la metamorfoza lentă, dar imuabilă, a străvechilor obiceiuri. Două surori gemene, despărţite la naştere, se regăsesc pe neaşteptate, iar universul fiecăreia suferă transformări fundamentale: şocul noii identităţi aduce cu sine o maturizare sfâşiată de sentimente contradictorii, ce îşi caută alinarea în iubire. Cadrul romanului îl constituie fabulosul Kyoto, unde voluptăţile spiritului, reflectate în sărbătorile fastuoase, le întâlnesc pe cele ale trupului, cultivate în misterioasele cartiere ale plăcerilor locuite de gheişe. O poveste a două destine complementare, care îşi răspund în pofida distanţei ce le-a separat, „Vechiul oraş imperial” surprinde o lume în care subtilitatea vechii arte nipone şi misterul legendelor japoneze se întrepătrund.
În Publishers Weekly s-a scris: „În Vechiul oraş imperial se îmbină toate trăsăturile esenţiale ale scriiturii lui Yasunari Kawabata: simţul estetic exacerbat, melancolia atotstăpânitoare şi un fir narativ care aminteşte de o pictură Zen, unde ceea ce lipseşte din imagine este la fel de important precum ceea ce este reprezentat.”
Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokio. A debutat în 1925, şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela „Dansatoarea din Izu” („Izu no odoriko”), iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul „Ţara zăpezilor” („Yukiguni”). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. S-a sinucis în aprilie 1972, la doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără „O mie de cocori” („Sembazuru”, 1952), „Maestrul de go” („Meijin”, 1954), „Vuietul muntelui” („Yama no oto”, 1954) şi „Frumuseţe şi întristare” („Utsukushisa to kanashimi to”, 1964).
fără voturi
Încarc...