Miercuri, 13 mai 2009, în Sala Mare a Teatrului de Comedie a avut loc decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2009, ediţia a VII-a, şi ale Concursului de Comedie Românească, ediţia a IV-a, 2009.
Principalii câştigători ai festivalului sunt Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, pentru excelentul spectacol „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, pe care l-au pus în scenă la Teatrul Metropolis.
Premiul I al concursului de comedie i-a fost acordat scriitorului Valeriu Butulescu, pentru piesa „Insula femeilor”, care a fost prezentată într-un spectacol lectură de către un colectiv de actori de la Teatrul de Comedie, regizat de Gabriela Dumitru. În deschidere, despre piesă şi autor a vorbit, în numele juriului, regizorul Mihai Lungeanu. Piesa a lăsat o impresie deosebită, urmând a intra, din stagiunea viitoare, în repertoriul cunoscutului teatru bucureştean.
Încă o mie s-a adăugat, încă un pas înainte. Numărul de voturi vine din urmă, depăşind 46000. Şi numărul comentariilor este în creştere, depăşind 8000. Desigur, sunt doar numere, dar ele indică vivacitate site-ului, prin participarea utilizatorilor activi.
De remarcat este şi faptul că s-au acumulat peste 6000 de epigrame (de aproape 500 de autori), în special prin participarea constantă a domnului Gheorghe Culicovschi, un asiduu promotor al epigramiştilor români. De altfel, la căutarea „epigrame” pe Google, secţiunea Epigrame din Citatepedia este primul rezultat, confirmând încă o dată că a devenit principalul reper pe internet în acest domeniu. Astfel de evoluţii nu doar conduc la îmbogăţirea conţinutului site-ului, dar încurajează şi dezvoltarea facilităţilor puse la dispoziţie, apărând noi idei.
Sergiu Nicolaescu, maestrul filmului istoric românesc, se pregăteşte pentru o triplă premieră regală, ocazionată de lansarea filmului Carol I, a cărţii şi nu în ultimul rând a DVD-ului cu acelaşi nume.
Gabriel Liiceanu a scris: „Cred că în mai toate familiile există câte un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui periodică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbogăţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate, pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt? Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei.”
Fragmente din volumul „Istoria literaturii italiene”, semnat de Francesco de Sanctis, apărut la Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965, în traducerea Ninei Façon:
Carlo Goldoni [25 februarie 1707 – 6 februarie 1793] era, ca şi Metastasio, un artist înnăscut. Ambii ar fi trebuit să devină, conform dorinţei celorlalţi, avocaţi. Goldoni a practicat chiar avocatura cu un oarecare succes. Dar la prima ocazie fugea la actori, până ce geniul lui firesc birui definitiv. Încercă mai multe genuri înainte de a găsi pe sine însuşi. Cele două celebrităţi a vremii erau Zeno şi Metastasio; drama în muzică era la modă. El scrise Amalasunta, Gustavo, Oronte, mai târziu Il festino şi câteva melodrame bufe; scrise şi tragedii, Rosmonda, Griselda, Enrico şi tragicomedii ca Rinaldo.
Fragmente din volumul „Marii cronicari ai Moldovei”, apărut într-o colaborare a Editurii Academiei Române cu Editura Univers Enciclopedic, în Bucureşti, 2003; ediţia, studiul introductiv, glosarele şi reperele istorico-literare aparţin lui Gabriel Ştrempel:
Miron Costin [1633-1691] este, de departe, cea mai reprezentativă personalitate a culturii moldoveneşti din secolul al XVII-lea. Nici Varlaam Moţoc, nici marele poet Dosoftei nu i se pot asemui. Meritele lui Dosoftei pentru introducerea limbii româneşti în biserică, tipărind Liturghierulşi Molitvelniculsunt de subliniat, dar ele nu pot egala implicaţiile pe care le-a avut De neamul moldovenilor sau Cronica polonă în cunoaşterea de către străini a poporului român şi a Ţării Moldovei. Şi apoi, Miron Costin a fost el însuşi poet şi filosof. Cât priveşte ideea unităţii de neam, aceasta este prezentată şi în Letopiseţul său, chiar dacă n-a putut pricepe politica marelui voievod. [Fără să fi avut o înţelegere deplină asupra puterii fascinante a marelui general, şi fiind şi el om, ca şi tatăl său, de casa Movileştilor, Miron Costin a relatat, totuşi, destul de obiectiv calităţile lui Mihai. Era, de altfel, pentru Moldova, singura prezentare a faptelor şi personalităţii lui Mihai Viteazul.]
3 voturi
Încarc...
