La Humanitas Multimedia a apărut în versiune audio „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în excelenta lectură a lui Răzvan Vasilescu.
Actorul Răzvan Vasilescu spune: „Povestea aceasta îţi rămâne în suflet. Pentru totdeauna. Kafka este unul dintre acei rari scriitori care a ştiut să vorbească atât de splendid şi emoţionant despre om. Cu frumuseţea şi urâţenia lui, cu bunătatea şi răutatea lui, cu nobleţea şi ticăloşia lui, cu măreţia şi josnicia lui, cu generozitatea şi egoismul lui, toate fără margini, desigur. Nu mi-e ruşine să-mi şterg lacrimile, de bucurie şi suferinţă, în faţa acestui înger păcătos, omul.”
La Editura Humanitas a apărut în seria de autor cartea „Olimpia în exil„, cu subtitlul „O carte despre nobleţe şi dezonoare în sport”, de Traian Ungureanu.
Cartea ne invită să cunoaştem o altfel de istorie a Jocurilor Olimpice, începând cu Grecia antică şi până la ediţiile cele mai recente, reabilitează mizele adevărate ale sportului şi-i zugrăveşte pe cei care încearcă să-l falsifice: antrenori rău-intenţionaţi, conducători corupţi, brute cu drept de decizie. Sportul este una dintre temele preferate ale lui Traian Ungureanu, abordat şi în alte volume.
Anatole France a trăit la Paris, între 18 aprilie 1844 şi 12 octombrie 1924. Numele real al acestui mare scriitor este François-Anatole Thibault, cel sub care este cunoscut fiind o prescurtare a acestuia („France” este un diminutiv al lui „François”, aşa cum însuşi scriitorul recunoştea, nu un omonim al ţării, aşa cum s-ar crede). Admirator fervent al ideologiei comuniste şi militant activ în susţinerea acesteia, rămâne însă în literatura franceză drept un scriitor de o reală valoare, de o eleganţă indiscutabilă a stilului, merite ce i-au adus recunoaşterea internaţională, odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, „ca o recunoaştere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin nobleţea stilului, o adâncă simpatie faţă de oameni, graţie şi un autentic temperament galic”.
Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):
„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”
Ţiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.
Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!
Fragment din volumul „Armăsarul St. Mawr” (Editura Doina, 1991):
„În umbră zări un frumos cal murg, ale cărui urechi se ascuţeau spre vârf ca nişte săbii deasupra capului său gol, când se întorcea cu eleganţă pentru a privi poarta deschisă. Avea ochi negri şi strălucitori, întrebători şi ficşi şi acel aer de liniştită încordare în atenţie, care trădează animalul primejdios. […]
Lou hotărî pe dată că Rico avea să cumpere acest specimen de rasă. Căci se şi îndrăgostise de St. Mawr. Culoarea lui de aur roşu era fermecătoare! Părea că emană un foc întunecat, nevăzut. Dar în ochii săi negri era un gând ascuns. Ceva îi spunea că St. Mawr nu era fericit. Undeva foarte departe în conştiinţa sa de animal, trăia o ură periculoasă, care putea fi ghicită, un sentiment de ostilitate confuz. Ea înţelese că era sensibil, în ciuda puterii sale sănătoase şi calde, şi nervos, de o nelinişte irascibilă, care-l putea face răzbunător.
– Se preface? întrebă ea.
– După câte ştiu, nu, Lady Carrington. Nu e propriu-zis viclean. Dar îşi are însuşirile sale, cum le are fiecare cal. Dar el e ca şi cum ar fi jupuit undeva. Atinge-i locul acela jupuit şi nu mai poţi răspunde atunci de el.
– Unde-i jupuit? întrabă Lou puţin derutată. Credea că St. Mawr avea undeva o rană fizică.
– E greu de spus, Lady Carrington. Dacă ar fi un om aş spune că e ceva în viaţa lui. Cu un cal nu poate să fie chiar acelaşi lucru. Un cal de rasă ca St. Mawr are nevoie de a fi înţeles şi nu ştiu ca asta să i se fi întâmplat cu cineva. Mărturisesc că eu însumi n-o cred. Dar ştiu că nu e un cal cum sunt ceilalţi şi că trebuie luat într-un anumit fel; aş dori să i se descopere felul, dar nu prea văd cum.
Ea privi strălucitorul cal murg care, cu urechile plecare, cu faţa întoarsă, observa totul, ca şi cum ar fi fost un paratrăsnet.”
La Humanitas Multimedia a apărut în versiune audio „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în excelenta lectură a lui Răzvan Vasilescu.
Încarc...
