11 noiembrie 2009
În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.
Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.
Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.
Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
16 iulie 2009
Fragmente despre Dimitrie Anghel (16 iulie 1872 — 13 noiembrie 1914) selectate din volumele II şi III ale lucrării „Istoria literaturii române contemporane” aparţinând lui Eugen Lovinescu (ediţia apărută la Editura Minerva, Bucureşti, 1981):
„Filonul poeziei lui D. Anghel s-a prelins între două strate literare impermeabile. Dedesubt, stratul literaturii sămănătoriste, valorificată prin ideologie naţională şi socială, i-a împiedicat penetraţia şi actualizarea:
În acest timp de liberă camaraderie artistică, scria, de pildă, d. Iorga despre Anghel, poetul s-a gândit mult asupra sa, asupra altora. S-a crezut nedreptăţit şi a simţit o plăcere amară în aceasta. Când s-a ivit iarăşi, poet, căuta în lumea florilor eroii săi într-o vreme când ne dădeam cu toţi silinţa să aflăm literaturii româneşti alte izvoare şi altă interpretare. Imnurile către florile scumpe de oraş erau aşadar o sfidare.
Prin neconformism cu ideologia sămănătoristă, poezia lui Anghel era, prin urmare, privită ca inactuală de critica sămănătoristă şi trecută printre preocupările inutile.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
17 iunie 2009
De aproape jumătate de veac am în bibliotecă, la loc de vază, un volum care, pe muchea coperţilor groase, de carton acoperit cu pânză, are scrise patru cuvinte: Pavelescu, Topîrceanu, Teodoreanu, Epigrame. De fapt, la cererea întâiului său stăpân, în volum au fost legate trei cărţi: „Epigrame” de Cincinat Pavelescu, apărut în 1925 la Craiova, Editura Ramuri, „Parodii originale” de George Topîrceanu, ediţia a III-a, Iaşi, Viaţa Românească, 1927 şi Al.O. Teodoreanu, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri” volum care, „fiind refuzat de toate editurile din ţară, a fost imprimat mulţumită devotamentului unui grup de prieteni personali ai autorului la 9 Mai 1931 leat”.
Primul şi cel mai preţios dintre aceste volume este chiar al 150-lea exemplar, dintre cele 200 tipărite de Cincinat Pavelescu din acea ediţie, care conţine o epigramă inedită, datată 31 decembrie 1931, Braşov, şi un autograf localizat “Braşov 22 Decembrie 1932”, dat “Distinsului avocat şi om politic Mircea Ştefănescu, afectuos omagiu şi amintire de la Braşov, din ziua când mi-a făcut cinstea să vie în sihăstria mea din strada Neagră”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Cărţi, Epigrame
11 iunie 2009
N-am fost niciodată o „amazoană”, nu m-am simţit vreodată în competiţie cu bărbaţii. Nu m-am simţit nici inferioară, nici superioară lor, decât în măsura în care Dumnezeu a înzestrat pe fiecare dintre noi cu capacităţi diferite, pe care dacă atât bărbatul, cât şi femeia ar fi ştiut să şi le pună unul în slujba celuilalt, ar fi avut amândoi numai de câştigat. Cred mai degrabă în puterea bărbaţilor de a realiza, de a ridica o lume din temelii, la fel cum cred în intuiţia extraordinară a femeilor, în capacitatea lor de a capta ideile din univers şi a le transmite bărbaţilor care le pot pune în practică. Munca fizică, mai ales munca fizică grea, toceşte această sensibilitate tipic feminină, lucru care duce în cele din urmă la „exilarea” din sânul lui Dumnezeu atât a bărbatului (care n-a înţeles ce instrument fin, delicat, preţios este femeia), cât şi a femeii (care, astfel, a decăzut din drepturile ei). Nu mă pot împiedica să văd o mai bună ilustrare a durerii, a prostiei şi a deznădejdii contemporanilor noştri decât fresca lui Masaccio, „Izgonirea din rai”. Poate că nu întâmplător Minerva este înfăţişată ieşind din capul lui Zeus. Femeia are înţelepciunea, bărbatul are braţele şi voinţa. E plină istoria de bărbaţi măreţi în spatele cărora aproape întotdeauna găsim o femeie inspiratoare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
21 ianuarie 2008
Pentru prima dată, poemele celebrului pictor au şi o variantă în limba română. Este vorba de antologia publicată la Editura Minerva, în traducerea Irinei Mavrodin.
Când s-a apucat să scrie poezii, Picasso avea 54 de ani. Se despărţise de Olga Kohlova, picta mai puţin şi desena sporadic. În fiecare zi însă, timp de doi ani, migăleşte poezii care în loc de titlu au trecută data la care au fost terminate.
Din 1935, când i s-a trezit gustul pentru colajele de cuvinte, şi până în 1959, de când datează ultimul text cunoscut, cubistul a continuat să scrie poeme, chiar dacă ritmul n-a mai avut frenezia din primii doi ani. În total s-au adunat 400 de texte, răspândite azi prin colecţii particulare sau păstrate, cele mai multe dintre ele, în arhiva Muzeului Pablo Picasso din Paris.
Articolul integral din Cotidianul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
31 decembrie 2007
Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizicale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.
Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pustiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Povestiri