Există oameni, iar Florentina Ţilea este unul dintre ei, care nu doar sunt plini de trăiri, dar le transmit cu bucurie altora. Este ceva ce se simte, nu se explică. Recent, ne-a acordat un interviu – am fi putut întreba orice şi ne-ar fi răspuns cu aceeaşi energie, doar cuvintele ar fi diferit. Şi câte nu ar avea de povestit această actriţă care nu este pasionantă doar de teatru, ci de viaţă.
Continuare »
1 voturi
Încarc...
Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.
După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Marcel (Max) Blecher (8 septembrie 1909 – 31 mai 1938), poet şi prozator român recunoscut pentru sensibilitatea sa excepţională şi pentru extrema autenticitate a lucrărilor sale, este reprezentantului unui curent care aşază la baza scriiturii experienţa personală şi o luciditate aproape şocantă. „Inimi cicatrizate”, unul dintre romanele sale, este în mare parte autobiografic, aducând în prim-plan perioada ulterioară descoperirii bolii (morbul lui Pott era o afecţiune incurabilă) care îi va provoca moartea câţiva ani mai târziu.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Continuare »
fără voturiÎncarc...Fără nicio legătură cu situaţia de teroare prin care trec la un moment dat copiii de azi, îmi aduc aminte ce îmi povestea străbunicu’ despre tezele de la şcoala de odinioară: acum vreo 20 de ani, nu ştia nimeni, decât profesoara şi elevii. Tezele erau comentate doar în clasă, iar părinţii aflau numai dacă notele erau prea mici, sau prea mari. În rest, nu ştia nimeni că s-a dat vreo teză. Fiindcă datoria de a învăţa era (greşit pe atunci, nu ca acum!) de la sine înţeleasă, din moment ce ai mers la şcoală. La fel era şi cu examenele şcolare. Poate vreun leneş, cu notă mică, mai lua câte o chelfăneală de care auzeau cel mult vecinii.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
