27 noiembrie 2008

Interviu cu Florentina Ţilea

Există oameni, iar Florentina Ţilea este unul dintre ei, care nu doar sunt plini de trăiri, dar le transmit cu bucurie altora. Este ceva ce se simte, nu se explică. Recent, ne-a acordat un interviu – am fi putut întreba orice şi ne-ar fi răspuns cu aceeaşi energie, doar cuvintele ar fi diferit. Şi câte nu ar avea de povestit această actriţă care nu este pasionantă doar de teatru, ci de viaţă.



Citatepedia: În copilărie, Florentina era fetiţa care făcea „teatru” din orice joacă sau pasiunea pentru interpretare a apărut mai târziu?

Florentina Ţilea: Pasiunea a apărut mai târziu, dar teatru am făcut în copilărie din joacă. Părinţii s-au gândit să nu-mi irosesc energia, de pe atunci în exces, şi m-au înscris la gimnastică. Eu însă eram atrasă de o altă sală de la un etaj superior, care era luminată foarte colorat, copiii erau costumaţi, un loc unde se dansa, se cânta, se aplauda mult. Aşa că am început să chiulesc de la antrenamente şi, în costumul mulat, roşu cu dungi albe, mă strecuram în sala de spectacole. Profesorul, care normal că mă văzuse de la prima mea intrare clandestină, m-a testat (iată şi primul meu casting!) şi m-a înscris într-o grupă… hmmm… aleasă. Aşa a început totul! Eram nişte puşti foarte năzbâtioşi, care ştiam toate rolurile la toate personajele, învăţaţi să ne descurcăm pe scenă în orice situaţie, să improvizăm foarte inspirat, care ne machiam şi ne făceam singuri costumele, rupeam bilete la intrare (intrarea era cu plată şi aveam spectacole duminică de duminică), încurajaţi să fim cât mai creativi, ludici, veseli şi frumoşi!

Citatepedia: Cum au fost primii paşi pe o scenă?

Florentina Ţilea: Cu încredere în mine. Aveam 3 ani, nu ştiam nicio poezie, dar profitând de un moment de neatenţie al mamei (eram la serbarea fratelui meu Victor), am ţâşnit pe scenă şi-am început: poezie, mama mea e cea mai frumoasă, poezie, o, brad frumos, poezie. Am făcut frumos o reverenţă şi-am coborât în ropote de aplauze!

Citatepedia: Care este cel mai reprezentativ rol de până acum, din perspectivă personală?

Florentina Ţilea: Micul Lang din spectacolul „Canibalii”, în regia lui Alexander Hausvater – rolul meu de debut în teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. Erau, de fapt, două personaje. O adolescentă, Hilda, urmaşă a unor victime din lagărul de la Auschwitz, povesteşte la o petrecere despre unchiul ei. Întâmplările traumatizante prin care trece Micul Lang sunt relatate de tânără cu atâta implicare, încât ajunge să se identifice cu puştiul şi cu experienţele lui. A fost o probă de foc. După premieră, domnul Hausvater m-a apucat prieteneşte de fălci şi m-a întrebat: „Te-am chinuit mult, puştime… nu-i aşa? Dar te-am adus unde am vrut eu!” L-am iertat pentru toate lacrimile vărsate.

Acum îmi place foarte mult personajul Chita din „Spovedanie la Tanacu”, în regia lui Andrei Şerban, pe care-l jucăm la Odeon. A, joc cu foarte mare plăcere „Balul”… Of, ce grea întrebare!

Din perspectiva celor avizaţi, mă refer la critici, au fost Profesoara din „Vremea dragostei”, în regia lui Radu Nică, şi Polina Andreevna din „Pescăruşul”, în regia lui Andrei Şerban, care mi-au adus nominalizările la Uniter.

Citatepedia: „Spovedanie la Tanacu” este o piesă destul de controversată, probabil şi pentru că e bazată pe un eveniment real şi de dată recentă. Ce îi dă valoare?

Florentina Ţilea: Este un spectacol care a avut un destin aparte. Am început repetiţiile sub forma unui atelier de 14 zile în creierii Munţilor Apuseni: domnul Andrei Şerban, autoarea cărţii – doamna Tatiana Niculescu, domnul Mirel Bran – cu o bază video şi audio foarte bine documentată despre întregul caz, şi noi, paisprezece actori tineri din toată ţara. Începeam lucrul la 7 dimineaţa şi până la miezul nopţii, uneori şi mai târziu, nu ne opream. Fără semnal la telefon, fără internet şi televizor, eram toţi implicaţi în acest proiect, cu dorinţa de-a înţelege întâmplările şi pe oamenii care au trecut prin ele. Pe parcursul repetiţiilor s-au folosit alte metode, total diferite faţă de cele cu care suntem familiarizaţi în teatre. La 7 dimineaţa începeam cu o serie de exerciţii pregătitoare pentru ziua ce urma, alese foate minuţios de domnul Andrei Şerban, apoi citeam fragmente din roman, discutam pe îndelete împreună cu autoarea despre cele lecturate, încercam să dramatizăm, vedeam casete video cu interviuri, ştiri, reportaje despre cazul Tanacu. Apoi lucram scene în diferite combinaţii şi, ca să înţelegem mai bine psihologia personajelor, prin rotaţie am fost când doctori, când maici, când judecători… Este o şansă unică să interpretezi tot ce se poate într-o piesă, nu? Să fie alături de tine oameni care i-au cunoscut pe cei implicaţi şi să te ajusteze, alături de regizor, după fiecare repetiţie: „Ştii, Chita era un pic mai timidă când vorbea cu preotul” sau „Maica L., când a văzut-o prima oară pe Irina a reacţionat mai dur” sau „Aici erau prezente toate feţele bisericeşti şi stăteau aşa…” Conta orice detaliu, orice amănunt, doar e teatru documentar.

Proiectul a continuat la New York, graţie eforturilor supraomeneşti ale Corinei Suteu de la ICRNY, unde timp de o lună s-a trecut la o altă etapă, cea de ridicare scenă cu scenă a unui spectacol. Prima reprezentaţie a fost la La Mamma. Dacă în munţi ne ajutau şi detaliile naturii (ne alegeam diferite locuri, foarte inspirate, pe prispă, în beciuri, în livadă, în pod), la New York era doar scena nudă şi noi. Toată greutatea cădea pe umerii actorilor şi ai regizorului. Eram însă foarte ataşaţi şi dedicaţi faţă de ceea ce construisem până atunci, încât lucrul la spectacolul propriu-zis nu a fost o povară.

Etapa finală… la Teatrul Odeon! Cum lui Andrei Şerban îi place să ne provoace, lupta cu energie împotriva actorul leneş şi autosuficient. Aici, în Bucureşti, în 10 zile a schimbat radical spectacolul, distribuţia, a adus elemente noi, scene noi, personaje noi! De fapt, este un spectacol cameleon, se schimbă în funcţie de oraşul şi ţara unde-l jucăm! Cică vom avea o surpriză şi la Paris! Am fost puşi în gardă. Abia aşteptăm…

Valoarea însă este dată şi de spectactori. După fiecare reprezentaţie s-a organizat o întâlnire cu publicul, la care erau invitaţi privitorii să vorbească despre experienţa acelei seri, cum cred ei că i-a modificat acest gen de teatru documentar, cum au intrat în sală şi cu ce gânduri şi sentimente pleacă spre casă. Rămâneau în proporţie de 70% la discuţii şi era uimitor cum fiecare om era marcat în mod diferit, fiecare sesiza alte aspecte, alte nuanţe, alte detalii, îl atingea anumite întâmplări, altele îl revoltau, se identifica cu un personaj sau altul.

Zilele trecute am fost invitată la o emisiune TV împreună cu un tânăr masterand la teologie. Nu ne ştiam dinainte, iar în timpul discuţiilor, când moderatoarea încerca să ne descoasă şi să creioneze un CV, tânărul, cu ochii în lacrimi (nu exagerez), a izbucnit: „Acum te-am recunoscut! Tu eşti! Te-am văzut la Tanacu! Uluitor spectacol, a echivalat cu 10 ani de lectură într-o bibliotecă!” Era sincer emoţionat. Vă aşteptăm la „Spovedanie la Tanacu”, la Odeon!

Citatepedia: Ştefan Iordache vorbea într-un interviu despre bucuria de copil a actorului care primeşte un premiu. Cum este să fii nominalizat de două ori la un premiu important ca cel al UNITER şi să-ţi scape printre degete?

Florentina Ţilea: Mda, ca nişte fluturi care te surprind în plin sezon friguros… şi tu vrei să-i prinzi, şi ei zboară, fir-ar să fie, mai departe… Ei, las’, pe la 50 de ani cred c-am să prind unul, am timp să-mi fac o plasă mare… Ha!

Păi, cum să fie? E o dovadă că munca ta şi pasiunea nu au trecut neobservate, o încurajare şi un sfat: mai ai de muncă! Sunt foarte norocoasă că doi ani consecutivi am fost pe lista celor mai bune şase actriţe din ţară! Din păcate, nu iei nicio audiţie în vreun spectacol cu aceste nominalizări, ba mai rău, nici nu eşti chemat la probe! Teatrele din Bucureşti sunt zăvorâte bine! O spun cu durere şi tristeţe, după doi ani de locuit în capitală.

Citatepedia: Ca asistentă universitară la UNATC, ce pare să aducă următoarea generaţie de actori?

Florentina Ţilea: E o generaţie foarte informată, foarte receptivă, atentă, comunicativă parcă mai mult prin atitudine decât prin cuvinte, care ştie să se bucure de tot ce i se întâmplă, şi bine, şi rău. Dacă ar fi mai multă pasiune pentru teatru…

Citatepedia: Din ce este plămădit actorul ideal?

Florentina Ţilea: Oho, din cele 5 simţuri mult extensibile, răbdare activă, pasiune, inteligenţă, simţul măsurii juste, generozitate, rezistenţă etc, etc. Adică: Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, Bogdan Zhold, Olga Tudorache, Coca Blos…

Citatepedia: Ce se vede la orizont?

Florentina Ţilea: Un nou spectacol în două personaje, spectacole la Sibiu, aici, la Fabrica, „C’est pas une chanson d’amour” a lui Carmen Vidu, la Ploieşti „And Bjork, of course” a lui Radu Afrim, un turneu la Paris cu Teatrul Odeon, cu „Spovedanie la Tanacu” a lui Andrei Şerban, examene la şcoală, cadouri şi prăjituri. Apoi văd un zid cu multe uşi închise, şi după zid… multe cărări! Păstrăm legatura, OK?

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook