2 iunie 2017
Haralambie Talpă, „biv-vel-vornic de Țara-de-Giosu”, zice de Kostăkelu, nepotul lui Alecu-Vodă, că a scris „două cărți de ghidușii”, și, cu părere de rău pentru pierderea acelor scrieri, adaogă această înțeleaptă băgare de seamă: „atâtea cărți s-au păstrat din vechime, multe făcute de oameni proști, ca alți proști să se minuneze, și toate numai de jale scriu, ce dacă s-au găsit și un om de duh a scriere, să se veselească și strănepoții, au trebuit să se irosească”.
Însă, zicem noi, multor scrieri ce, lungă vreme, s-au socotit pierdute, învățații cu aprigă cercetare au izbutit să le dea de urmă; și foarte tare rugăm pe Alexandru Teodoreanu, editorul și adnotatorul mult prețiosului „Hronic al lui Vălătuc”, nu cumva să se lase de a le căuta cu neobosită râvnă pe acele ale lui Kostăkelu, încredințați fiind că istețimea firească, cea cu prisos dovedită, a acestui editor nu va lipsi de a-l pune oricând pe căile cele bune. Pân-atunci, să ne bucurăm de ce avem de față.
Lui Alexandru Teodoreanu i-a venit gândul să scrie povestiri humoristice în limbă și în ton vechi românesc. Acest gând e nou în literatura noastră, și această noutate se dovedește a fi valoare serioasă, rod firesc al unui talent energic afirmat.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Umor
26 decembrie 2016
A venit Crăciunul!… Știați, desigur, această noutate și poate că nu era nevoie să vă amărăsc și eu. Dar ce să facem? A venit.
Și a venit cu sacul plin de bucurii pentru cei mici și… cu ziare pline de literatură festivă pentru cei mari. Nu-i chip să deschidă omul amărât o gazetă în vacanța Crăciunului, fără să-l întristeze de la prima pagină obișnuita recuzită tipografică: o ilustrație sacră în două culori aplicate greșit pe desen, un articol de fond cu înalte inepții mistico-filozofice și o puzderie de poeme și nuvele radical tâmpite pentru circumstanță.
Încă de pe vară, poetul ocaziilor periodice și-a improvizat pe îndelete ― odată pentru totdeauna ― poezia cu pruncul divin și o mică povestire, ceva cu copii săraci de văduvă, care jinduiesc în frig la splendoarea jucăriilor scumpe dintr-o vitrină, până ce le îngheață nasul de ger și până ce crapă inima în cititor de milă. După ce a trecut Crăciunul și zaharicaua duioasă a apărut în gazetă, autorul prevăzător își pune opera la păstrare în saltar, pentru că ― vorba lui Agamiță Dandanache ― „mai trebuie ș-al’ dată”… Și la Crăciunul viitor, pac! iar la gazetă cu pruncul divin.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
28 ianuarie 2011
Casa de Cultură “Ion Caraion” a municipiului Buzău şi “Cenaclul umoriştilor” al instituţiei organizează Ediţia a XII-a a Festivalului Naţional de Epigramă “Cât e Buzăul de mare”, în perioada 13-15 mai 2011.
Cu această ocazie se lansează şi două concursuri. Câştigătorii acestora vor fi invitaţi la festival şi recompensaţi cu premii, invitaţiile, programul şi detaliile urmând a le fi transmise personal.
La Buzău vor fi invitaţi, la fel ca în anii precedenţi, şi laureaţii Premiilor UER pe anul 2010 şi ai Concursului de epigramă „Mircea Trifu” organizat de doamna prof. univ. dr. Elis Râpeanu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Umor, Ştiri
25 martie 2010
Casa de Cultură „Ion Caraion” a municipiului Buzău, împreună cu „Cenaclul umoriştilor” al instituţiei, organizează Ediţia a XI-a a Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”, în perioada 07 – 09 mai 2010.
Cu această ocazie sunt lansate două concursuri: de epigramă, respectiv de carte de epigramă şi de literatură umoristică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor, Ştiri
19 februarie 2008
Încropesc din secunde ruginite minutarul lipsă de pe ceasornicul celor douăsprezece ore trecute suspect de repede pe lângă viaţa mea. Mă afund în tăcerea chemată spre mine.
Tac… să-mi ascult ceasul inimii cum roteşte nenumăratele minutare în sensul de stânga spre dreapta, anapoda, răvăşind lumea din secundă în clipă şi din veşnicie către neputinţă…
Crestez pe o coajă de portocală, rămasă de la masa orizontului, un ceasornic de cuvinte, să nu-mi mai recunoască timpul zilele care mor în amintire.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
16 noiembrie 2007
Andrei Mureşanu face parte dintr-o generaţie care marchează, metaforic, punctul zero al literaturii române. În afară de valoarea sa individuală, de „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet” (Eminescu), autorul celebrului poem „Un răsunet” (devenit astăzi imnul naţional care ne tot îndeamnă la deşteptare) este reprezentant de seamă al grupului care inventează din rădăcină limbajul poetic românesc. Apărută din nimic şi încă şovăitoare, poezia acelor timpuri poate cu uşurinţă să provoace comentarii acide şi ironice; pot chiar să recunosc faptul că obişnuiam eu însămi a le enunţa. Lucrarea care mi-a schimbat perspectiva asupra acestei probleme este una de referinţă în domeniu, iar la momentul la care o citeam (prin clasa a XI-a de liceu, cred) a fost un soi de revelaţie care m-a învăţat, mai mult sau mai puţin, că îngăduinţa pentru încercările omului face posibil miracolul. Cu mare drag şi cu mulţumiri, iată „Dimineaţa poeţilor”, o extraordinară metaforă a lui Eugen Simion despre valoarea – dincolo de detaliu – a poeziei româneşti de început.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
