Search Results

 20 iulie 2010

Dr. Elis Râpeanu despre Mircea Trifu

Am adus la cunoştinţă anterior despre organizarea Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu” – ediţiile 2010 şi 2011, despre rezultatele celui dintâi şi tematica celui viitor şi despre apariţia deja a cărţii incluzând epigramiştii premiaţi, şi am adăugat pe Citatepedia.ro textele remarcabile primite pentru jurizare de la 69 de epigramişti de limbă română din ţară şi de peste hotare, inclusiv cele nepremiate de juriul format din Prof. Univ. dr. Ştefan Cazimir, George Zarafu şi Prof. Univ. dr. Elis Râpeanu.

Am fost în măsură să informăm şi despre apariţia, prin grija doamnei Prof. univ. dr. Elis Râpeanu, a culegerii „Unde nu e cap, e vai de picioare”, Mircea Trifu – Restituţio, conţinând cele mai sus amintite, unele epigrame, precum şi articole scrise de chiar Mircea Trifu, cât şi o prefaţă scrisă de criticul – dar şi epigramistul – Şerban Cioculescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 30 noiembrie 2009

Cincinat Pavelescu şi scriitorii contemporani lui

Cincinat PavelescuAm socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 11 noiembrie 2009

Cincinat versus Nigrim

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 noiembrie 2009

Ridendo la 40 de ani

La începutul lunii octombrie 2009 am avut bucuria de a fi martor ocular „la un moment fast al umorului românesc şi a celui bănăţean îndeosebi. O coincidenţă fericită şi poate nu întâmplătoare a făcut ca aniversarea să se întâmple exact în ziua în care…” „…în urmă cu 40 de ani, un grup de scriitori de la filiala Timişoara au avut iniţiativa de a înfiinţa un Cenaclu de satiră şi umor. Imediat li s-au alăturat scriitori şi graficieni satirici şi a început o activitate…” care atinge astăzi o vârstă unicat în epigrama românească, cu care doar Clubul epigramiştilor bucureşteni se mai poate lăuda (citatele aparţin, în ordine, domnilor G.Corbu şi I. Iacob-Bencei).

Încă de la sosirea în oraşul de pe Bega, în seara zilei de vineri 2 octombrie, ni s-a oferit dovada că „metronomul” Ionel Iacob-Bencei este un organizator unic în arealul epigramei româneşti, surprinzându-ne cu prezenţa concomitentă la manifestarea epigramatică, a umoriştilor din Republica Moldova şi din Serbia, instituind astfel „Axa Chişinău – Moisei (Bencei) – Uzdin”, o premieră pe care a pregătit-o, după cum ne-a mărturisit, încă din octombrie 2008, când a fost prezent la manifestări literare atât la Chişinău cât şi la Uzdin şi pe care a formulat-o aşa: „Treziţi-vă români din adormire!, / Ca să lăsăm acelora ce vin / O punte românească de iubire / Pe axa Chişinău – Moisei – Uzdin”. În plus, pe tot parcursul şederii noastre la Timişoara, aveam să ne convingem practic de autenticitatea sintagmei „Robul lui Dumnezeu şi al Epigramei” pe care apreciem (şi o vom demonstra în continuare) că Ionel Iacob-Bencei şi-o atribuie într-un mod cum nu se poate mai potrivit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 iunie 2009

Pledoarie pentru epigramă

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 26 februarie 2008

„Antologia epigramei româneşti” de Cincinat Pavelescu

Cincinat PavelescuAntologia dlor N. Crevedia şi Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ţinută editorială la Cartea românească din Bucureşti, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul şi ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta şi de stânga. În plus, e şi un fel de enfant gâté al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică şi literară, ca Nichifor Crainic şi Dragoş Protopopescu, care-l răsfaţă, considerându-l un liric nou, viguros în expresie şi nu mai puţin un pamfletar incisiv şi epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puţin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignité cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească şi, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluţiu de la România literară.

Oricâte lipsuri ar avea, antologia are şi un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei şi al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franţa şi care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină şi de umor spontan şi sănătos.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'epitaf epigramatic'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii