5 decembrie 2011
Cel mai recent film în regia lui Ken Loach, „Route Irish” spune povestea unui contractant particular britanic în războiul din Irak care moare în condiţii misterioase pe străzile din Baghdad. Cu Mark Womack, Andrea Lowe şi John Bishop în rolurile principale, scris de scenaristul Paul Laverty, un colaborator îndelungat al lui Ken Loach, „Route Irish” a debutat la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, în competiția oficială. Lungmetrajul este adus în România de Independenţa Film, are premiera în Bucureşti vineri, 9 decembrie 2011, la cinema Studio și va rula în sălile Studio, Hollywood Multiplex şi Grand Cinema Digiplex din București, urmând sa ajungă în cinematografele din toată țara.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Ştiri
6 iulie 2011
Fundaţia Calea Victoriei organizează, în perioada 18-22 iulie 2011, Şcoala de vară de actorie, susţinută de actriţa Smaranda Caragea.
În lumea în care trăim, suntem mereu constrânşi să ne purtăm într-un anumit fel. Omul societăţii de astăzi amăgeşte şi se amăgeşte prin ipostazele pe care şi le asumă zilnic: în familie, la birou, pe stradă etc. Dar dacă ar încerca să se redescopere?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
28 septembrie 2010
Îi vezi pe scenă sau pe ecrane, îi aplauzi, îi admiri şi vrei sa fii ca ei: actor. Pare un obiectiv îndepărtat, însă acum poţi fi cu un pas mai aproape de visul tău. Pe data de 2 octombrie 2010, Atelier de Teatru organizează preselecţie pentru un curs intensiv de actorie, atât pentru copii cu vârsta peste 9 ani, cat şi pentru adulţi.
Tot ce trebuie să faci pentru a participa este să înveţi o poezie preferată, pe care să o spui, şi să laşi emoţiile acasă, pentru că poţi fi sigur că va fi o atmosferă prietenoasă, cu oameni dornici să te ajute. Preselecţia se desfăşoară în Bucureşti, str. George Georgescu nr. 2, adresă situată la jumătatea distanţei dintre Piaţa Unirii şi Piata Constituţiei.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
9 august 2010
Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.
Recent, am constatat, cu satisfacţie, că a adăugat câteva epigrame proprii în Citatepedia.ro şi am socotit de cuviinţă să-mi exprim admiraţia şi să îl invit public ca, pe lângă creaţiile domniei sale, să contribuie şi cu foarte reuşitele traduceri din epigramiştii germani, fiind păcat ca asemenea comoară să rămână doar între coperţile unor cărţi. Spre surprinderea mea, cineva a pus la îndoială că ar exista epigramişti germani. Motivat şi de scoaterea la lumină a adevărului, am dat curs rugăminţii domnului Florea Ştefănescu de a adăuga eu în Citatepedia.ro epigramele traduse din germană de domnia sa – ajutat şi de soţie, cunoscătoare deplină a subtilităţilor limbii din care se traducea. Prin urmare, epigramele autorilor germani se află – în majoritate – în spaţiile destinate acestora: Martin Opitz, Friedrich von Logau, Valentin Loerber, Cristian Wernicke, Friedrich Gottlieb Klopstock, Abraham Gotthelf Kastner, Gotthold Ephraim Lessing, Johann Gottfried von Herder, Goethe, Schiller, Ignaz Franz Castelli, Friedrich Ruckert, Franz Grillparzer, Wilhelm Muller, August Graf von Platen, Emanuel Geibel, Paul Heise, Oscar Blumenthal, Otto Ernst, Ludwig Fulda şi Cristian Morgenstern.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
18 februarie 2010
Odată am auzit pe cineva spunând că posesia nu există în realitate, este o iluzie. Dar o iluzie necesară pentru stabilirea unui tip de ordine relaţională. Adică un soi de prosteală general acceptată, o convenţie, o convenienţă. Însă, ca orice iluzie, ea poate da naştere altor iluzii complementare (dacă accepţi una, de ce nu ai accepta-o şi pe a doua?), cum ar fi legile constituţionale, respectiv pedepsirea celui care fură. Şi în numele unei iluzii, ne comportăm în realitate contrar învăţăturilor lui Hristos, care zic: „Dacă un om te sileşte să mergi cu el o milă de drum, tu să mergi două”, „Dacă un om îţi fură haina, tu dă-i şi cămaşa” sau „Ce valoare are un lucru care poate fi furat?”.
Nu pledez pentru hoţie, încerc să arăt că orice conduită, orice sistem de referinţă care se bazează pe o iluzie este fals(ă) în fond. Şi că iluzia căreia îi dai drept de viaţă va căuta să te înrobească. E în natura iluziilor să facă asta. Se zice că numai cinstea şi adevărul te pot elibera. Prin asta înţeleg că adevărul şi iluzia nu pot coexista. Când una începe, cealaltă se termină. Să-mi fi scăpat oare din vedere ideea de compromis?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
15 octombrie 2009
Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Eseuri
