Search Results

 5 mai 2017

„Jertfa” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelCa o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de câmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dânsa ca spre o stăpână. Și unde odrăslește pământul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gângăniile se strâng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului: ochii să le poată răsfrânge în ei și să se veselească.

Naltă și zveltă, pe unde trecea, vântul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cânte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gângăniile mici, fărâmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pământului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rândunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătându-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întâmpinau pretutindeni, darnice florile se întreceau să-i arunce o podoabă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 iulie 2016

Legenda lui Tarzan

Filmul de aventură „Legenda lui Tarzan” („The Legend of Tarzan”), cu Alexander Skarsgard în rolul legendarului personaj creat de Edgar Rice Burroughs, are premiera pe marile ecrane din România pe 8 iulie 2016. În film mai apar şi laureatul Premiului Oscar Samuel L. Jackson, Margot Robbie, nominalizatul la Premiul Oscar Djimon Hounsou, câştigătorul Premiului Oscar Jim Broadbent şi dublul laureat al Premiului Oscar Christoph Waltz.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 martie 2011

Viena

Viena este poarta către Europa de Est.
Niki Lauda

Există un nume pentru armonia unică dintre abstractul si concretul artei şi al puterii de a cuceri prin forme şi sunete ochii şi mintea, iar acela este Viena.

Despre Viena se poate spune că vizibilul şi invizibilul sunt în antonimie, însă arta este domeniul liber, prin excelenţă, în care contrastele precum acestea două intră în dialog, iar clădirile baroce şi muzica clasică ale Vienei sunt expresia acestui echilibru dintre arhitectură şi acordurile memorabile, precum cele ale lui Mozart, Strauss sau Brahms, echilibru mut, care prinde viaţă, însa, în inima celui care vizitează capitala Austriei, seducându-l.

O vizită în acest oraş înseamnă să cunoşti secole de istorie europeană prezentă în aproape toate obiectivele turistice din Viena.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 27 ianuarie 2011

Despre alegeri

Silvia VeleaAm cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor.

Dar atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, „sorţii” ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: „Am de ales?”, realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel.

Am simţit asta mai demult, în ziua în care am ales să-mi dau demisia, pentru prima oară în viaţa mea fără să am perspectiva unui alt loc de muncă. Mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. A fost prima oară când sufletul meu nu a vrut să mai rabde. A fost prima oară când mi-am dezarmat mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. A fost prima oară în 35 de ani când am simţit că nu mai am timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu încercam s-o fac atunci.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 10 noiembrie 2010

Florilegiu – proză scurtă 2010

Editura Emma din Orăștie a publicat recent antologia „Florilegiu – proză scurtă 2010”, proiect susținut de Asociația Culturală Florema Design și revista literară online Visul și coordonat de Ileana-Lucia Floran, președinte al Asociaţiei Culturale mai sus amintite și editor-şef al editurii Emma.

Autorii cuprinşi în volumul sunt: George Arhip, Cristian Cașcaval, Livia Ciupav, Sorin Coadă, Ileana-Lucia Floran, Florin Molnar, Adriana Gheorghiu, Adina-Cristinela Ghinescu, Viorica Marica Hageanu, Crișan Ioan, Mihaela Mădălina Irava, Alina Lazăr, Dan Orghici, Mirela Savin, Nastasia Savin şi Mariana Tănase.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 31 voturi
Încarc...
 24 februarie 2010

Spionul din vecini

O forţă recunoscută a artelor marţiale, Jackie Chan a întâlnit provocarea vieţii sale pe platourile de filmare de la comedia „Spionul din vecini” („The Spy Next Door”), unde pe lângă bine cunoscutele confruntări cu teroriştii, a fost luat cu asalt şi de o pisică. De vineri, 26 februarie 2010, filmul va putea fi urmărit şi în România, urmând să aibă premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cityplex şi Cinema City (Cotroceni, Cluj, Timişoara şi Bacău).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'cascade'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii