Search Results

 4 august 2010

„Observaţii privind prozodia în epigramă. Ritmul” de Elis Râpeanu

Un articol despre „bolile trupeşti ale epigramei” implică nu numai ariditate profesională, ci şi un oarecare risc: dacă pentru superlativele şi laudele duse la exces, înserate într-un medalion, într-o evocare sau prezentare de carte nu te trage nimeni la răspundere (ba, dimpotrivă, atrage simpatii!), exemplele de nereuşită, imperios necesare într-un asemenea articol, presupun responsabilitate şi atrag nemulţumiri şi antipatii. Totuşi, având în vedere că epigrama românească, proliferând într-o adevărată avalanşă de volume, pe lângă câştigurile mari pe care le-a realizat, manifestă o oarecare delăsare în privinţa prozodiei, deschizând porţile tuturor încercărilor şi încercătorilor, considerăm că e necesară o punere în lumină a lucrurilor, conform cu realitatea existentă. În plus, în redactarea rândurilor de faţă, am pornit de la considerentul că nu există epigramist – mic sau mare, cu vechi state în domeniu sau de curând afirmat – care să nu aibă şchiopătări prozodice, de rimă sau de exprimare. E necesară, totuşi, o precizare: una e se strecoare câte o abatere, câte o „zbârcă” de accent şi alta să ai „opera epigramatică” plină de „luxaţii”, „cârje” şi „proptele”, dând drumul în lume la volume care pot servi ca etalon în această direcţie. Şi asemenea cărţi s-au mai publicat şi ele circulă, dăunând epigramei din interiorul ei mai mult decât criticii literari, care o împing la periferia literaturii.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 6 mai 2008

Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit)

A patra piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Veşnicie provizorie”, o dramă în două acte, cunoscută mai ales ca „Hoţul cinstit”, titlul sub care s-a jucat.

Scenariul a fost categorisit în multe feluri, de la tragedie la comedie. Este stilul specific lui Valeriu Butulescu de a trata cu umor subiecte serioase şi profunde. Realismul cotidian este împins în absurd, jocurile de cuvinte şi idei sunt în lumea lor, multe replici sunt memorabile.

Piesa a avut premiera absolută pe 8 aprilie 1993, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, regizat de Rodica Băiţan. Această premieră reprezintă şi debutul ca dramaturg al lui Valeriu Butulescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 16 aprilie 2008

Anatole France şi ideea perfecţiunii

Anatole FranceAnatole France a trăit la Paris, între 18 aprilie 1844 şi 12 octombrie 1924. Numele real al acestui mare scriitor este François-Anatole Thibault, cel sub care este cunoscut fiind o prescurtare a acestuia („France” este un diminutiv al lui „François”, aşa cum însuşi scriitorul recunoştea, nu un omonim al ţării, aşa cum s-ar crede). Admirator fervent al ideologiei comuniste şi militant activ în susţinerea acesteia, rămâne însă în literatura franceză drept un scriitor de o reală valoare, de o eleganţă indiscutabilă a stilului, merite ce i-au adus recunoaşterea internaţională, odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, „ca o recunoaştere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin nobleţea stilului, o adâncă simpatie faţă de oameni, graţie şi un autentic temperament galic”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 februarie 2008

Charles Dickens sau discurs asupra supremaţiei Faptei

Charles DickensChiar depăşind graniţele literaturii engleze, Charles Dickens (7 februarie 1812 – 9 iunie 1870) rămâne, fără îndoială, campionul literaturii ca tablou al copilăriei. Fără să-i minimalizăm prin asta valoarea, recunoaştem cu preponderenţă între lucrările sale pe cele care aduc în prim-plan universul infantil, care se construieşte oarecum metodic pe baza unei legi ce nu poate fi ignorată: vitregia sorţii poate fi învinsă dacă-ţi păstrezi calea dreaptă şi cugetul curat. Teza pare simplistă, dar asociată cu un real talent narativ, Dickens a obţinut o formulă de succes care, deşi nu l-a inclus în rândul monştrilor sacri, l-a făcut cunoscut şi citit cu plăcere la nivel universal.

Volumul asupra căruia ne-am oprit se deschide cu o discuţie care – mi se pare mie – stârneşte şi azi vii pasiuni. Este vorba despre felul în care exactitatea faptului are câştig de cauză asupra pasiunii imaginaţiei. Tocmai pentru că mă situez în mod fundamental şi categoric pe poziţie adversă, am ales fragmentele care argumentează acestă teorie, pentru ca fiecare dintre cititori să aleagă pentru sine, conform propriilor credinţe.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 31 decembrie 2007

„Un ajun de Anul Nou” de Constantin Stamati-Ciurea

Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizi­cale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.

Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pus­tiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'birocrat'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii