Zița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.

Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară, Eseuri
Comenteaza! »

Muzeul Național de Artă al României organizează marți, 27 septembrie 2016, de la ora 18:00, în sala Rotondă (Auditorium), conferința „Cumințenia Pământului și spațiul imaginarului brâncușian”, susținută de Matei Stîrcea-Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române. Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de conferințe ce sunt dedicate sculptorului Constantin Brâncuși, marcând lansarea unor programe speciale pentru public, susținute la MNAR în zilele în care spațiile expoziționale sunt închise.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Aprofundarea clară, imersiunea în apele cristaline ale lirismului pur, fără a le tulbura prin construcţii stridente sau exprimări şocante este fără îndoială o artă. Poezia trebuie să trezească emoţii înalte, nu seisme sau convulsii. Valurile puternice, talazurile cutremurătoare sunt fenomene de suprafaţă, zbucium superficial. Metafizica mării, alambicatele fenomene ale spiritului se consumă în profunzimea apelor sufleteşti.

Poezia Zofiei Walas se înscrie în cheia de mai sus, distingându-se prin exprimare calmă şi construcţie simplă, în ciuda vastei şi agitatei tematici abordate: iubirea, perenitatea sentimentului adevărat, nostalgia trecutului.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Poezii
Comenteaza! »

Fragmente din lucrarea „Principiile filosofiei dreptului” de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, apărută la Editura Paideia, 1998, în traducerea Ioanei Ungureanu şi a Mădălinei Lazăr:

„Ştiinţa filosofică a dreptului are ca piatră de temelie ideea de drept, conceptul de drept şi realizarea acestuia.
Filosofia are de-a face cu idei, şi tocmai de aceea nu cu ceea ce se obişnuieşte a se numi simple concepte; ea prezintă, mai mult, parţialitatea şi inexactitatea acestora, aşa cum conceptul (nu ceea ce auzim adesea numit astfel şi este de fapt numai o determinare abstractă a înţelesului) este singurul care are realitate şi chiar îşi atribuie această realitate el însuşi. Tot ce nu este realitate desemnată de concept este existenţă efemeră, hazard aparent, impresie, apariţie lipsită de viaţă, neadevăr, iluzie etc. Reprezentarea pe care conceptul o oferă în realizarea sa este pentru cunoşterea conceptului însuşi, celălalt moment esenţial al ideii, cu totul alta faţă de forma care există numai la nivel de concept.”

4 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din Introducerea lucrării „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir:

„Am ezitat mult timp să scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seamă pentru femei. Şi nu e nici nou. Disputa feminismului a făcut să curgă destulă cerneală; iat-o, acum, aproape încheiată: să nu mai vorbim despre ea. Deşi se tot vorbeşte, încă. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par să fi limpezit problema. De altfel, există o problemă? Care? Chiar există femei? Sigur, teoria ‘eternului feminin’ continuă să aibă adepţi; îi auzi şuşotind: ‚Şi-n Rusia, până şi acolo, ele rămân tot femei’; în vreme ce alţi inşi, bine informaţi – cîteodată inclusiv cei din prima categorie – suspină: ‚Femeia se pierde, femeia e pierdută’. Nu se mai ştie prea bine dacă există încă femei, dacă vor mai exista, dacă trebuie sau nu să doreşti să existe şi care e locul pe care ar trebui ele să îl ocupe.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Eseuri
Comenteaza! »