”Ricki and the Flash” este o comedie simpatică, ușoară – prea ușoară, din loc în loc, cu multe puncte slabe, dar care beneficiază de jocul excepțional al unor actori care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Respectă parțial clișeele filmelor de gen, dar are câteva episoade delicioase, care surprind plăcut, și un umor care încântă. Premiera oficială în România este pe 11 septembrie 2015.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Institutul Cultural Român din Berlin se află la al cincilea an de parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film goEast. În cadrul acestuia, ICR a susţinut prezenţa la festival a unor nume importante din cinematografia românească, printre care Cristi Puiu, Gabriel Achim, Thomas Ciulei, Clin Peter Netzer şi Andrei Dăscălescu. Festivalul Filmului Central-Est European goEast de la Wiesbaden, Germania, are loc între 10 și 24 aprilie 2013 și prezintă o serie de 132 de filme provenite din 30 de țări.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Asociaţia Culturală 7 prezintă în data de 15 ianuarie 2013, de la ora 19:30, la Teatrul 7 (Str. Popa Rusu nr. 30, Sector 2, Bucureşti), premiera piesei de teatru „Lovitura” de Radu Dragomirescu. Regia îi aparţine lui Ion Mircioagă. Distribuția (în ordine alfabetică): Cristi Gheorghe, Filip Mihăilescu, Radu Solcanu, Răzvan Hîncu, Traian Măicănescu. Îşi dă concursul Irina Cărămizaru. Prima este dedicată Zilei Culturii Române.
Continuare »
fără voturiÎncarc...“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)
“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)
Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?
Continuare »
5 voturiÎncarc...Când mă uit către Apus, se stârnesc ploi nestăvilite. Când mut privirile spre Răsărit, văd cum dor păsările în zbor de-atâta oboseală de mâine.
Cum trec zorile, se ivesc de departe drumurile, se scriu spre mine scoţându-mă din neantul în care m-a vârât şirul de rânduri rimate anapoda pe sfoara creaţiei, fără să ştiu că, de fapt, păsările acelea cresc închipuite în imaginaţia mea, aleargă spre un sâmbure de adevăr, pe când corăbiile încă nu erau rătăcite, iar mâna dreaptă aşezată sub cap nu mă adormise să-mi închidă pleoapele până dincolo de nepăsarea umană a somnului.
La poalele mării, spuma se stinge uşor, valurile se-ntind până departe, semănând aerul proaspăt în nările mele de la capăt de rând.
Continuare »
4 voturiÎncarc...Din umbra vitraliilor s-au desprins fantasmele cerului. Mângâierile razelor apusului încălzeau fruntea rece a omului. Auzise de afară, corul. Părea că zarva din juru-i era absentă iar urechile-i nu doreau să asculte decât acordurile pulsânde odată cu tâmplele. Știa că doar acolo își înțelege liniștea…liniștea după care îi tânjea întreaga ființă și pe care o purta, hoinar, pe străzi fără să-l înțeleagă nimeni.
Și apoi, cine să-l vadă, cine să-i vadă zdrențele curgânde prin interior, arterele răsucite ca niște arcuri stricate, inima deformată de-atâtea sentimente îngrămădite anapoda în ea? Labirintul sângelui îi străbătea trupu-i până în cele mai ascunse cotloane…simțea durere ca și cum pietre stăteau în calea fluidului roșu.
Peste tot haosul din el, gândurile îi amorțeau trupul, îi paralizau voința și zdrențele de cuvinte se izbeau, haotic, într-un amalgam șuierător de vorbe disipate, purtate ca o furtună de colo-colo…
În locul cel mai ascuns din el, în adâncul eu-ului se regăsea ca un cerșetor cu mâna-ntinsă către Viață. Dorea cu ardoare o clipă de Lumină, numai una…care să-i aprindă candela din suflet, să-i ardă inima măcar pentru un dram de noroc într-un colț de eternitate.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
