I
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.

Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam. Biserica era luminată de vro câteva candele ascunse pe după coloane, încât razele lor aruncau o lumină slabă, ca glasul cel de pe urmă al unui om ce moare, și misterioasă ca sfintele taine ce se serbau înaintea veșnicului părinte. Un popor întreg sta îngenuncheat în fața altarului și cufundat în dulcea mângâiere a rugăciunii; glasul răsunător și plin de melodie al organelor zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Arhitectul german Herman Sörgel (2 Aprilie 1885 – 25 Decembrie 1952), a rămas în istorie ca inițiator al celui mai mare proiect hidroenergetic din lume, denumit „Atlantropa”. Acest proiect a fost propus de către Herman Sörgel în 1928, dar nu a putut fi realizat niciodată. Concepția proiectului se întemeiază pe faptul că o parte însemnată din cuprinsul Mării Mediterane era, înainte de ultima epocă glaciară, un podiș care lega Africa cu Europa. De asemenea, Europa și Asia nu erau, la vremea respectivă, despărțite de Marea Egee și strâmtoarea Dardanele. Grecia și Asia Mică erau un tot unitar, iar Marea Adriatică nu exista.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Articole
Comenteaza! »

Editura Vremea marchează 30 de ani de la manifestația-maraton din Piața Universității printr-un album foto intitulat „Et in Golania ego” – album ce cuprinde imagini realizate în Piața Universității în perioada 22 aprilie-14 iunie 1990. Cu o postfață semnată de Cristian Bădiliță, imaginile văd acum, la 30 de ani distanță, lumina tiparului pentru întâia oară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Moara de vânt stătea pe vârful unui deal, mândră la vedere, și mândră de a se arăta lumii.

„Nu sunt deloc mândră,” a zis ea, „dar sunt bine luminată și pe dinafară, și pe dinăuntru. Soarele și luna îmi folosesc în exterior, iar în interior am, în schimb, lumânări cu stearină, lămpi cu ulei și lumânări din seu. Pot să spun că sunt iluminată. Sunt un lucru gânditor, și am fost atât de bine construită, încât mă simt delicios. Am un gâtlej spre piept, și mai am patru aripi amplasate pe cap, chiar sub pălăria mea. Păsările au numai două aripi și sunt obligate să și le care în spate. Sunt olandeză prin naștere, lucru ce pote fi constatat după înfățișarea mea, „o olandeză zburătoare”. Da, știu, olandezii zburători sunt considerați a fi ființe supranaturale, însă eu mă simt cât se poate de normală. Am un balcon rotund în jurul pieptului, și un spațiu de locuit dedesuptul său; aici salășuiesc gândurile mele. Cel mai puternic gând al meu, care guvernează și domnește, este cel numit de ceilalți „Omul de la moară”. El știe bine ce vrea și este stăpân peste făină și tărâțe. Are și o tovarășa ce își spune ei însăși „Mama”. Ea este inima mea. Ea nu umblă aiurea și fără scop, pentru că știe bine ce vrea , știe ce este în stare să facă, și este la fel de delicată că zefirul, însă la fel de puternică că o furtună; ea știe să înceapă un lucru cu grijă, și are felul ei de a face toate lucrurile. Ea este partea delicată a firii mele, în vreme ce tatăl este partea dura. Ei sunt doi și totuși unul; adeseori și spun unul altuia „jumătatea mea”. Cei doi au niște băieței, tinere gânduri, care sunt în creștere. Cei mici păstrează ordinea în toate. De curând, atunci când, în înțelepciunea mea, i-am lăsat pe tată și pe băieți să îmi cerceteje gâtlejul și golul din pieptul meu, pentru a vedea ce se întâmplă acolo, – pentru că ceva din mine nu era în ordine și este bine să te examinezi pe ține însuți,- cei mici au făcut o nemaipomenită gălăgie. Cel mai tânăr a sărit în pălăria mea, și a strigat în așa fel încât m-a gâdilat. Micile gânduri vor crește- știu bine. Și din lumea din afară vin gânduri, și nu numai la fel că ale mele, pentru că, după câte îmi pot da seama, nu pot descoperi nimic asemeni mie. Cu toate acestea, casele fără aripi, ale carori gâtlejuri nu fac zgomot, au și ele gânduri, iar acestea vin la gândurile mele și le iubesc, cum se spune. Este un lucru destul de frumos – da, există multe minunate gânduri.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Dlui I. Bălăceanu

Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!… Eforia nu încuviințase proiectul lor!

Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

La Rochelle, poarta atâtor amintiri de neuitat ale sufletului meu! Amintiri ce se desprind de pe turnurile medievale ce domină Vieux Port şi se tot duc până în Port de Plaisance des Minimes, zăbovind îndelung între cele două porturi pe holurile Şcolii Superioare de Ingineria Sistemelor Industriale-EIGSI, continuatoarea celebrei Şcoli Violet din Paris, care şi-a închis porţile în anul 1983.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Memorii
Comenteaza! »