31 martie 2008
„Discurs asupra metodei (de a călăuzi bine raţiunea şi de a căuta adevărul în ştiinţe)” este una dintre lucrările fundamentale ale lui René Descartes (31martie 1596 – 11 februarie 1650), cel despre care se poate considera că a pus bazele principiului înţelegerii adevărului divin, prin raţionament, pe bază de dovezi şi demonstraţii. Lucrarea s-a născut, se pare, din încercarea de a completa cunoştinţele neîndestulătoare pe care le furniza şcoala, de a găsi o cale proprie care, odată parcursă, ar duce la dezvăluirea adevărului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole
28 martie 2008
Pe numele său adevărat Jan Amos Komenský (28 martie 1592 – 15 noiembrie 1670), marele pedagog ceh este astăzi considerat părintele didacticii moderne. Fiecare etapă a umanităţii şi fiecare societate, indiferent de modul de organizare, a manifestat interes în educaţia tineretului, încercând să găsească metodele cele mai eficiente pentru a forma oameni care să corespundă unui anumit Ideal de atins. Ambiţiosul proiect al lui Comenius depăşeşte însă graniţele spaţiului şi ale timpului, în aşa fel încât moştenirea pe care ne-o lasă peste vremi poartă titlul „Didactica Magna – Arta universală de a învăţa pe toţi toate”. Dincolo de puternicele contaminări religioase, observaţiile sunt de bun-simţ, iar valoarea lor rezidă tocmai în această calitate, precum şi în optimismul şi luminozitatea discursului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole
15 ianuarie 2008
Acum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
12 decembrie 2007
În vara anului 1959, Mario Vargas Llosa a văzut într-o librărie din Paris un exemplar din „Doamna Bovary„. „Am început să citesc cartea chiar în seara aceea. De la primele pagini, puterea de convingere a cărţii a acţionat instantaneu asupra mea”, a spus Llosa. Impactul a fost atât de puternic încât a scris volumul „Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary„. Fragmentele reproduse în continuare sunt din ediţia apărută la Editura ALLFA în 2001, traducerea aparţinând Luminiţei Voina-Răuţ. Lucrarea are ca motto citatul: „Unicul mod de a suporta existenţa este să te pierzi în literatură ca într-o orgie perpetuă.” (Gustave Flaubert, Corespondenţă).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
28 noiembrie 2007
Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viaţa, pentru că starea normală a omului este indiferentismul…
Ce exprimă cuvântul lux?
Expunerea sau desluşirea deşertăciunilor omeneşti, în care partizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului.
Orişicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamităţile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă şi stinge naţiuni întregi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
27 noiembrie 2007
Dacă ar fi să aleg dintre toate lucrurile de pe lumea asta unul singur faţă de care să ştiu cu certitudine că voi nutri o admiraţie eternă, nu am niciun dubiu despre ce aş alege: oamenii care îşi fac bine şi cu pasiune meseria. Mă fascinează cei care au ştiut să găsească în viaţă lucrul acela la care sunt cei mai buni, care sunt capabili să le spună celorlaţi Secretul, fără teamă că li s-ar fura ceva cu asta, şi fără umbră de îndoială; care ştiu, în meseria lor, că 1+1 face 2 şi de ce.
Nu ştiu cum citesc alţii cărţi, însă pentru mine critica literară este o lectură pe care cu greu o pot compara cu alte tipuri de carte. Mă pasionează miracolul interpretării, mă fascinează surpriza ipotezei, mă bucură să găsesc, uneori, cristalizate gânduri pe care le-am avut şi eu la lectură, dar n-am ştiut a le aşeza în vorbe. Îmi sunt apropiaţi criticii literari mai mult decât scriitorii în sine, care – cu excepţia câtorva la care rezonez – îmi par uneori aşezaţi undeva departe, ca într-un soi de laborator, în lamele, sub ochiul microscopului critic. Cei care mi-i apropie, mi-i desluşesc şi mi-i dezvăluie în întreaga lor splendoare au parte de eterna mea recunoştinţă. Şi un astfel de om este profesorul Nicolae Manolescu. Nu-i cunosc viaţa personală, nici cariera politică nu i-am urmărit-o; din punctul meu de vedere, Manolescu rămâne unul dintre cei care m-au lămurit ce înseamnă a face critică literară.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
1 voturi