21 februarie 2008
Am legat trecutul de roata timpului. Am înfãşurat rânduri de istorie pe drumul roţii. Am vãzut trecut de copil mânat de caii timpului către soarta lumii… Roata căruţei duce timpul, duce drumul şi îl întoarce către noi, ca viitor venit din trecut, neştiut. Agăţate de străfunduri şi adâncimi de univers, sunã tobe care bat începuturile lumii sau sfârşitul ei.
Ele se aud bătând din interior spre exterior, în compresie sfericã de răbufniri stelare în expansiune. Sunetul gigantic penetrezã universuri şi se întoarce cu ecou în prăbuşire spre începuturi.
O mână iese din pământ de planetă, cu degete zgâriind ceruri a disperare. Sunt toţi, oameni ce au fost şi oameni ce vor veni, cei uniţi care cer îndurare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
26 decembrie 2007
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.
Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
13 decembrie 2007
Mi-am sădit gândurile în flori. Am adunat apoi mănunchi de minuni colorate să le ofer în dar. Cu tot cu „pământul” pe care cresc, o fărâmă de suflet. Să nu moară minunea, căci florile mele sunt mici minuni, împetelate cu zafirele lacrimii şi curcubeul zâmbetului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
4 decembrie 2007
I se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată.
Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
14 noiembrie 2007
Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică şi ocară,
Răul moral se-ndreptează.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
4 octombrie 2007
– Se aprobă, se aprobă, tovarăşe, dar… ştiţi, soţia tovarăşului şi-a dorit atât de mult să… şi poate dumneavostră, având relaţiile de care ştiu că vă bucuraţi, s-ar putea să rezolvaţi această cerinţă şi imediat vă aprobăm cererea.
– Se poate, tovarăşe, noi am colaborat întodeauna cu cele mai bune intenţii şi vom fi solvabili şi în viitor. Vă rog să vă bazaţi pe disponibiltatea nostră. Vă salut. Cu tot respectul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
120 voturi
5 voturi