Search Results

 15 octombrie 2009

Universul

Valeriu ButulescuPentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.

Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 7 august 2009

Vrei să te însori cu mine?

Începând de vineri, 14 august 2009, poate fi vizionat în România filmul „Vrei să te însori cu mine?” („The Proposal”), o comedie regizată de Anne Fletcher, după un scenariu original de Peter Chiarelli, cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds în rolurile principale. Premiera are loc în cinematografele Movieplex, Multiplex, Cinema City (din Iaşi, Bacău, Timişoara, Cluj), Odeon, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema Pro şi Băneasa Drive in Cinema.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 30 iulie 2009

115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 16 iulie 2009

Dimitrie Anghel şi primii paşi spre modernitatea poeziei

Dimitrie AnghelFragmente despre Dimitrie Anghel (16 iulie 1872 — 13 noiembrie 1914) selectate din volumele II şi III ale lucrării „Istoria literaturii române contemporane” aparţinând lui Eugen Lovinescu (ediţia apărută la Editura Minerva, Bucureşti, 1981):

„Filonul poeziei lui D. Anghel s-a prelins între două strate literare impermeabile. Dedesubt, stratul literaturii sămănătoriste, valorificată prin ideologie naţională şi socială, i-a împiedicat penetraţia şi actualizarea:

În acest timp de liberă camaraderie artistică, scria, de pildă, d. Iorga despre Anghel, poetul s-a gândit mult asupra sa, asupra altora. S-a crezut nedreptăţit şi a simţit o plăcere amară în aceasta. Când s-a ivit iarăşi, poet, căuta în lumea florilor eroii săi într-o vreme când ne dădeam cu toţi silinţa să aflăm literaturii româneşti alte izvoare şi altă interpretare. Imnurile către florile scumpe de oraş erau aşadar o sfidare.

Prin neconformism cu ideologia sămănătoristă, poezia lui Anghel era, prin urmare, privită ca inactuală de critica sămănătoristă şi trecută printre preocupările inutile.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 iulie 2009

Secret de familie

Pe 10 iulie 2009 are loc la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall premiera filmului „Secret de Familie” („Un secret”), o dramă franceză în regia lui Claude Miller, după romanul cu acelaşi nume al lui Philippe Grimbert (care semnează şi scenariul) şi cu Cecile De France, Patrick Bruel şi Julie Depardieu în distribuţie.

Explorarea unui apăsător secret de familie şi povestea unei pasiuni ni se fac cunoscute prin voiajul interior al lui François, un băiat solitar care îşi inventează un frate şi îşi imaginează trecutul părinţilor săi. În ziua în care împlineşte cincisprezece ani, o prietenă de familie îi dezvăluie tânărului François un adevăr bulversant, dar care îi îngăduie acestuia, în sfârşit, să se reconstruiască.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 iunie 2009

Deasupra tuturor

Walt Disney Pictures şi Pixar Animation Studios îi poartă pe cinefili deasupra tuturor, într-una dintre cele mai amuzante aventuri ale tuturor timpurilor, în cea mai recentă comedie fantastică, “Deasupra tuturor” (“Up”), semnată de regizorul Pete Docter (“Monsters, Inc.”). Prezentată în Disney Digital 3D, filmul urmăreşte povestea extraordinară a lui Carl Fredricksen, un vânzător de baloane în vârstă de 78 de ani, care ajunge în sfârşit să îşi îndeplinească visul de-o viaţă şi pleacă într-o aventură minunată, legând mii de baloane de casa lui şi zburând astfel până în sălbăticia Americii de Sud. El descoperă însă prea târziu că în această aventură s-a furişat şi cel mai cumplit coşmar al său: un Explorator Junior excesiv de optimist, în vârstă de 8 ani, pe nume Russell. Călătoria celor doi într-o lume pierdută, în care întâlnesc personaje bizare, exotice şi surprinzătoare, este plină de aventuri hilare, emoţie şi o imaginaţie debordantă.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'vedi roma'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii