Search Results

 4 noiembrie 2020

Festivalul–Concurs de Poezie Religioasă

Elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal din Oltenia se pot înscrie, până la data de 20 noiembrie 2020, la Festivalul–Concurs de Poezie Religioasă. Concursul de creaţie literară este organizat online de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” a Mitropoliei Olteniei. Organizatorii activităţii lansează în acest an o nouă provocare, aceea ca participanţii să compună o poezie, având ca sursă de inspiraţie tabloul unei mănăstiri în perioada de toamnă.

Înscrierea în concurs presupune transmiterea unei poezii în limba română (minim 2 strofe la Secțiunea Ciclul Primar și minim 3 strofe la Secțiunile Gimnaziu și Liceu) de către elev. Fiecare participant va trimite o poezie pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com. În textul e-mailului se vor preciza numele participantului, școala, clasa, profesorul coordonator și secțiunea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 noiembrie 2020

Adverbe

Muzeul Național al Țăranului Român așteaptă publicul joi, 5 noiembrie 2020, de la ora 17:00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției „Adverbe”, a artiștilor vizuali Florin Ciubotaru și Andrei Ciubotaru.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 octombrie 2020

Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești

Noi recorduri pe piața românească de artă au fost stabilite în cadrul celei mai lungi licitații din istoria Casei de Licitații A10 by Artmark. Aproape 8 ore și jumătate a durat licitarea celor 184 de capodopere din cadrul evenimentului maraton, „Licitația de toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești”, cu startul joi, 22 octombrie 2020, la 19:30, și închiderea vineri dimineață, 23 octombrie 2020, la 03:53, ținând sute de participanți activi. Valoarea totală a celui mai mare eveniment de pe piața românească de artă din această toamnă, desfășurat, aseară, doar online, egalează rezultatul total stabilit anul trecut în octombrie 2019.

Țărăncuță cu mărgele albastre – Nicolae Grigorescu

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 octombrie 2020

„Povestea unui gât de sticlă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenEra o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 19 octombrie 2020

„Supremul argument” de George Cair

Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo… Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!

Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec”.

Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 octombrie 2020

Retro Rock

Asociația Promusic Events organizează pe 25 octombrie 2020, la Arenele Romane din București, un eveniment cu totul special, unde, sub titulatura „Retro Rock”, urcă pe scenă peste 50 de artiști români din țară și străinătate.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'respect'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii