Search Results

 13 august 2010

Duelul sutei de sonete dintre Mircea Trifu şi George Corbu

Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 12 august 2010

Despre pălăvrăgeală

Silvia VeleaSunt oameni alături de care îţi trăieşti viaţa ca şi când ai citi o carte. Conversaţiile cu ei sunt asemenea scrierii unui poem. Niciun cuvânt pe care îl spui sau ţi se spune nu se pierde în rumoarea gălbuie a lumii, ci se aşterne frumos pe o pagină albă şi se rânduieşte în viaţa ta…

Dincolo de avertismentul biblic, anume că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt pe care l-am rostit, dincolo de teoria lui Swift, cum că vorbirea ne afectează capacitatea pulmonară, dincolo de puterea mai mică sau mai mare a cuvintelor, dincolo de orice valoare acordată, dincolo chiar de informaţia utilă pe care o reprezintă, nu pot să nu stau şi să mă minunez de obiceiul oamenilor de a pălăvrăgi despre viaţa lor.

Despre isprăvile copiilor, despre târguielile de la piaţă, preferinţele lor meschine, obiceiuri domestice, întâmplări zilnice atât de mărunte şi amintiri fără nici o noimă pentru altcineva decât ei înşişi, încât, fără să vreau, îmi vine în minte imaginea unui strop de apă lovind o ciupercă otrăvitoare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 1 iulie 2010

Saga Amurg: Eclipsa

Din 2 iulie 2010, poate fi vizionat şi în cinematografele din România „Saga Amurg: Eclipsa” („The Twilight Saga: Eclipse”), cel de-al treilea film al seriei, regizat de David Slade, după un scenariu de Melissa Rosenberg, având la bază romanul „Eclipsa” de Stephenie Meyer. Răul care a pândit din umbră până acum îşi arată colţii. Oraşul Seattle este devastat de o serie de crime sângeroase şi dispariţii misterioase. Creând o armată dintr-o rasă nouă de vampiri însetaţi de sânge, malefica Victoria s-a întors pentru a se răzbuna. Iar Bella, ţinta principală, este acum în pericol de moarte. Uniţi de acest secret înfricoşător, Edward şi Jacob trebuie să încerce să uite rivalitatea dintre ei şi să se alieze pentru a o apăra. În timp ce luptă pentru a supravieţui, Bella este nevoită să aleagă între cei doi. Conflictul care mocneşte de mii de ani între vampiri şi vârcolaci se poate transforma acum într-un adevarăt război, declanşat de decizia unei simple muritoare. Dar Bella mai are o alegere de făcut, una care va schimba vieţile tuturor.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 25 mai 2010

Vechi tovarăşi

Dacă n-aţi mai râs de mult cu poftă, aveţi toate motivele să acceptaţi invitaţia la distracţie pe care o lansează dădacele de ocazie John Travolta şi Robin Williams în producţia Disney „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”) – o comedie pentru întreaga familie, disponibilă acum pe DVD şi Blu-ray la calitate cinematografică.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 aprilie 2010

Stă să plouă cu chiftele

Se ştie deja că lumea se confruntă, de ani buni, cu fenomene meteorologice fără precedent: furtuni, cicloane, tsunami, încălzire globală. Dar precipitaţii sub formă de chiftele şi tornade de spaghete nu s-au văzut decât în animaţia Sony Pictures „Stă să plouă cu chiftele” („Cloudy with a Chance of Meatballs”), disponibilă în premieră pe DVD şi Blu-ray. Un ‘prăpăd’ delicios, cu averse în hohote de râs, pe gustul întregii familii. Poftă bună!


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 aprilie 2010

Billy Graham: Tehnologie, credinţă şi suferinţă

Vorbind în cadrul TED în 1998, Părintele Billy Graham se minunează de puterea tehnologiei de a îmbunătăţi vieţi şi de a schimba lumea – dar spune că sfârşitul răului, suferinţei şi morţii va veni doar după ce lumea îl va accepta pe Christos. Este una dintre discuţiile legendare din cadrul arhivelor TED.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'minune'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii