14 iulie 2009
La Editura Leda a apărut cartea „În absenţa tatălui” de Stelian Ţurlea. Cunoscutul scriitor, jurnalist şi om de televiziune propune un microroman de o mare sensibilitate şi relevanţă pentru anii comunismului în România.
În prima parte a anilor ’50, capul unei familii este închis pe nedrept în urma unui accident. Transformările care se întâmplă în familie şi în societate sunt văzute prin ochii unui copil de 12 ani, pe umerii căruia coboară peste noapte un noian de răspunderi. Jocurile copilăriei se împletesc cu aflarea primelor trădări, cu primele pulsiuni erotice, cu durerile provocate de nedreptăţi pe care adulţii nu le înţeleg şi cu cruzimile adulţilor temători unii de alţii. Speranţa rămâne însă – într-o zi se va întoarce tatăl, cel care va reaşeza lumea în ordinea sa firească.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
29 ianuarie 2009
În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1
Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
16 iunie 2008
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
8 mai 2008
In piatră săpat-ai drum cu oaste de ape obosite, mângâind zări cu ochi de milenii şi secole trecute. Prin val şi văi rătăcitor şi-n zbatere de lăcaş de maluri tu spui:
– Iată-mă! Pentru tine aici sunt şi pentru toţi cei ce vor veni. Sunt pentru a şopti maiestuos călătorului cele văzute la ceas de noapte, prin unduiri de ape rătăcite, prin clipe de tăcere în lumini de lună pe ape coborâte, lumi uitate în trecere prin timpuri, prin glasuri nevăzute în depărtări de ape. Iţi spun că duc încet în timpuri vechi imagini neuitate. Tu, călătorule prin timp, ia aminte!
Chiar dacă bărci prin suliţi de undiţi şi oşti pogorâte prin piraţi astăzi vor ca adâncimi de sclipiri în unde de solzi să jefuiască, să rupă catargul depărtărilor, să ostoiasacă ce alţii au făcut prin neuitate veacuri, îţi spun că truda-i zadarnică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
16 aprilie 2008
Anatole France a trăit la Paris, între 18 aprilie 1844 şi 12 octombrie 1924. Numele real al acestui mare scriitor este François-Anatole Thibault, cel sub care este cunoscut fiind o prescurtare a acestuia („France” este un diminutiv al lui „François”, aşa cum însuşi scriitorul recunoştea, nu un omonim al ţării, aşa cum s-ar crede). Admirator fervent al ideologiei comuniste şi militant activ în susţinerea acesteia, rămâne însă în literatura franceză drept un scriitor de o reală valoare, de o eleganţă indiscutabilă a stilului, merite ce i-au adus recunoaşterea internaţională, odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, „ca o recunoaştere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin nobleţea stilului, o adâncă simpatie faţă de oameni, graţie şi un autentic temperament galic”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
14 noiembrie 2007
Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică şi ocară,
Răul moral se-ndreptează.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
6 voturi