Karl Popper, între filosofie şi pedagogie
Karl Raimund Popper (28 iulie 1902 – 17 septembrie 1994), filosof născut la Viena, este unul dintre reprezentanţii raţionalismului critic, doctrină care contestă posibilitatea unei întemeieri absolute a cunoaşterii, chiar şi în cazul enunţurilor empiric-ştiinţifice. Datorită informaţiilor întotdeauna finite, enunţurile ştiinţei nu vor putea fi verificate, ci, mult mai probabil, falsificate.
Fragmente din volumul „Mari filosofi ai lumii”, semnat de Dakmara Georgescu şi Maria Lăcătuş, apărut la Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995:
Popper va contacta personal pe unii dintre membrii Cercului [de la Viena], între care Herbert Feigl îl încurajează, în mod deosebit, să-şi expună propriile idei asupra teoriei cunoaşterii într-o carte. Astfel, este stimulată realizarea celei mai importante lucrări a lui Karl Popper, Logica cercetării, care apare sub acest titlu în anul 1934. Ea este, paradoxal, o lucrare de tinereţe, care nu a avut însă nevoie de revizuiri. Cartea s-a impus prin forţa argumentelor, care l-au propulsat pe autorul ei din postura de „amator” în cea de „filozof profesionist” (Flonta, p.20 în Introducere – Popper, 1981). Ea reprezintă punctul de vedere personal al autorului, în confruntare cu „puncte de vedere consacrate în filosofia clasică a cunoaşterii, înainte şi după Kant, precum şi cu unele poziţii apărate de cei mai reprezentativi membri ai Cercului de la Viena” (M. Flonta). Popper va fi considerat, de altfel, unul dintre marginalii celebri ai Cercului de la Viena, în sensul că, deşi a frecventat acest grup intelectual şi i-a cunoscut personal pe mulţi dintre membrii acestuia, el s-a distanţat relativ timpuriu de ei, la fel ca Ludwig Wittgenstein.
Continuare »
fără voturi
Încarc...
