Michael Douglas vorbeşte sincer despre problemele din viaţa lui
Actorul Michael Douglas a acordat un interviu pentru AARP The Magazine, publicaţia oficială a AARP, cea mai mare organizaţie pentru persoane în vârstă din Statele Unite, povestind despre arestarea fiului său, noile sale viziuni asupra vieții de familie şi despre cariera cinematografică.
Dublu câștigător al premiului Oscar, actorul Michael Douglas, ajuns la 65 de ani, aduce un plus de farmec revistei, apărând pe coperta acesteia în numărul din martie/aprilie 2010 și înfățișând o imagine rară și plină de candoare a vieții sale – meditează asupra relațiilor intense din familia sa, asupra relației romantice pe care o are cu soția sa, actrița Catherine Zeta-Jones și confirmă faptul că ia medicamente pentru creșterea potenței. De asemenea, actorul reflectează și asupra întregii sale cariere, acum pregătindu-se pentru lansarea unui nou film: „Wall Street: Money Never Sleeps” („Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule”), o continuare a filmului care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor, în rolul lui Gordon Gekko, un nemilos și lacom om de afaceri. Fiul legendarului Kirk Douglas, Michael Douglas este printre puținii care înțeleg presiunile afacerilor și repercursiunile acestora asupra familiei. În noua ediție AARP The Magazine, disponibilă acum și în variantă online, acesta împărtășește fotografii personale, noi perspective despre greșelile pe care le-a făcut în calitate de tată și lecțiile învățate de-a lungul câtorva decenii de carieră.
Michael Douglas destăinuieşte despre relaţia cu mult mai tânăra Catherine Zeta-Jones: „Am făcut un efort conștient, ținând cont de faptul că ea era mai la începutul carierei, spunând „Fă ceea ce ai de făcut și te voi urma””. Revenind la prezent, adaugă: „Cel puțin în capul tău, focul arde viu. Să nu ne purtăm precum niște copii. Dar Dumnezeu să o binecuvânteze că îi plac bărbații mai în vârstă. Iar în ultimii ani au avut loc unele apariții minunate – Viagra, Cialis – care ne fac să ne simțim mai tineri.” Michael se arată mulţumit de viaţa alături de Catherine: „Ne înțelegem foarte bine unul pe celălalt, fără a mai fi nevoie să ne gândim dacă îndeplinim așteptările celuilalt. Ea știe ce înseamnă să te întorci noaptea târziu istovit. Și este bine să ai parte de momente de liniște.”
La rândul său, Catherine Zeta-Jones spune: „Un lucru care îmi place la Michael, și sunt multe altele, este faptul că el face totul așa cum trebuie. El m-a învățat cum să îmi ordonez timpul atât de prețios fără a fi egocentrică și a mai lăsa lucrurile să treacă pe lângă mine.” Actriţa a declarat recent că își dorește să apară într-un film alături de soțul ei, iar cel mai potrivit film, în opinia acesteia, ar fi un remake după „War of the Roses” („Războiul rozelor”) din 1989. Acesta a avut ca personaje principale chiar pe Michael Douglas și pe Kathleen Turner, iar Catherine consideră că ar fi interesant să se confrunte pe viață și pe moarte alături de soțul ei.
Despre ce înseamnă să fii părinte la peste 50 de ani, Michael Douglas spune: „Cariera a fost cel mai important lucru din viața mea, urmată de căsătorie și de copii. Acum totul este complet invers. Niciodată nu am anticipat că la vârsta mea mă voi bucura de o nouă familie și de creșterea copiilor.” „Mă îngrozește gândul că atunci când eu mă voi apropia de 75 de ani, fiica mea va împlini 16 ani”, mai afirmă actorul, adăugând: „Cred că este mai ușor pentru mine să fiu un tată bun. Nu sunt atât de preocupat de cariera mea. Văd încrederea pe care copiii mei o au față de lupta pentru încredere pe care am dus-o eu sau cu care s-a luptat și Cameron.”
După cum a anunțat presa internațională, fiul lui Michael Douglas, Cameron, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri. În fața judecătorului tânărul și-a cerut scuze față de cei apropiați pe care i-a făcut să trăiască un adevărat calvar. Se pare că aceasta este ultima sa șansă de a se reabilita. În legătură cu acest subiect, tatăl său spune: „Îmi voi asuma orice responsabilitate. Ar fi fost mai bine să fi petrecut mai mult timp cu el? Absolut. Am lipsit mult și nu am fost vreun înger.” Deşi îngrijorat pentru fiul său, Michael Douglas se arată optimist: „Cameron are toată viața înainte. Își recunoaște acum impulsurile negative și luptă împotriva acestora. E un copil puternic, dar este într-o închisoare federală și acolo sunt mulți băieți răi.”
Despre relația cu tatăl său, marele actor Kirk Douglas, Michael mărturiseşte: „Am fost rezultatul unei familii divorțate. Tatăl meu a fost mereu rupt de viața de familie; muncea foarte mult și ar fi vrut să ne vadă. Dar apoi, cu pasiunea pentru ceea ce era, a încercat să fie tată pentru o săptămână, o vară, nu conta. A fost greu.” Apoi adaugă: „Acum este o persoană total diferită față de cea care se dedica în totalitate carierei sale.”
Privind spre viitor, Michael Douglas spune: „Mă uit la copiii mei de șase, respectiv nouă ani cum intră în altă lume stând la calculator. Și mă uit cu teamă; ei se uită la mine ca la un dinozaur. Timpul trece repede – chiar foarte repede. Eu doar încerc să îl încetinesc.”
AARP (American Association of Retired Persons – Asociația Americană a Pensionarilor) este o organizație non-profit, nepartizană, care ajută oamenii cu vârsta peste 50 de ani să fie independenți, să știe să aleagă și să dețină controlul în societate, în diferite moduri care sunt benefice pentru ei. Cu peste 35.7 milioane de cititori, revista AARP este cea mai mare revistă de circulație mondială și publicația cea mai completă despre stilul de viață al americanilor peste 50 de ani. Ajungând la peste 24 de milioane de copii vândute, AARP The Magazine oferă un conținut cuprinzător prin interviurile detaliate cu celebrități, rubricile despre sănătate și condiție fizică, sfaturi de interes pentru cititori, recenzii de carte și film și sfaturi financiare. Publicată bilunar în presa scrisă și online, AARP The Magazine a fost fondată în 1958 și este cea mai importantă din toate publicațiile AARP.
Articol de Delia Dumitriu (masterand MTTLC)
As dori sa aflu cat mai rapid posibil adresa de mail a marelui actor Michael Douglas. Doresc sa-i trimit ceva in legatura cu boala sa. Va multumesc ! amievm@yahoo.fr