Un adevărat fenomen, filmul „Twilight” („Amurg”) a pus America pe jar şi a condus degajat box-office-ul, înregistrând în weekendul trecut încasări de peste 70,5 milioane de dolari. Cu peste 30 de milioane de dolari încasaţi doar în ziua premierei, filmul s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai bine vândute bilete de cinema online din istorie, imediat după „Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith” („Războiul Stelelor: Episodul III – Razbunarea Sith”) şi „The Dark Knight” („Cavalerul Negru”).
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti analizează opera lui Louis Aragon, pe numele său adevărat Louis-Marie Andrieux (3 octombrie 1897 – 24 decembrie 1982).
Niciunul dintre marii poeţi ai Franţei contemporane nu a trăit mai intens evenimentele, nu a participat mai activ la istorie decât Aragon. Ca şi Victor Hugo – de la care s-a reclamat şi al cărui exemplu de cetăţean şi de poet l-a urmat – Aragon este din plin „ecoul sonor al epocii sale”. Datorită lui, poezia evenimentului este reintrodusă în poezia franceză, după multe tentative febrile de a o statornici pe drumul ermetismului.
Fragmente din volumul “Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 62-66; autoarea articolului este Angela Ion:
François-René de Chateaubriand (4 septembrie 1768 – 4 iulie 1848) este prozator, memorialist şi om politic, scriitor considerat a fi creatorul romantismului francez. Iată ce spunea despre sine:
M-am aflat între două secole, ca la confluenţa a două fluvii; m-am avântat în apele lor tulburi, îndepărtându-mă cu regret de vechiul ţărm unde mă născusem, înotând plin de speranţă către un ţărm necunoscut.
„Prin această frază, din Prefaţa testamentară la ‘Memoriile de dincolo de mormânt’ – publicată în 1834 şi reluată în penultimul capitol din ediţia definitivă – Chateaubriand şi-a definit nu numai locul în istorie, ci şi opţiunile şi refuzurile în politică şi literatură, contradicţiile pe care istoricii literaturii nu încetează să le comenteze de aproape două secole, acumulând argumente pro şi contra într-un proces neîncheiat încă nici azi.”
Fragmente din lucrarea „Principiile filosofiei dreptului” de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, apărută la Editura Paideia, 1998, în traducerea Ioanei Ungureanu şi a Mădălinei Lazăr:
„Ştiinţa filosofică a dreptului are ca piatră de temelie ideea de drept, conceptul de drept şi realizarea acestuia.
Filosofia are de-a face cu idei, şi tocmai de aceea nu cu ceea ce se obişnuieşte a se numi simple concepte; ea prezintă, mai mult, parţialitatea şi inexactitatea acestora, aşa cum conceptul (nu ceea ce auzim adesea numit astfel şi este de fapt numai o determinare abstractă a înţelesului) este singurul care are realitate şi chiar îşi atribuie această realitate el însuşi. Tot ce nu este realitate desemnată de concept este existenţă efemeră, hazard aparent, impresie, apariţie lipsită de viaţă, neadevăr, iluzie etc. Reprezentarea pe care conceptul o oferă în realizarea sa este pentru cunoşterea conceptului însuşi, celălalt moment esenţial al ideii, cu totul alta faţă de forma care există numai la nivel de concept.”
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Fragmente din volumul „Dante Alighieri” de Alexandru Balaci, apărut la Editura pentru Literatură (Biblioteca pentru toţi), Bucureşti, 1969:
„Viaţa lui Dante Alighieri nu poate fi reconstituită decât pe fragila schemă fluctuantă autobiografică a capodoperelor sale, Vita Nuova şi Divina Commedia. Punctele de reper sunt prea puţine însă şi privirea biografului eventual, de pe înălţimea lor, străbate zone de întuneric absolut. În realitate, s-ar putea spune că există tot atâtea biografii danteşti câţi biografi, ei putând broda de multe ori cu ajutorul imaginaţiei şi al fanteziei în jurul acestor rare puncte de canevas.”
Încarc...
