Search Results

 29 ianuarie 2008

Mircea Cărtărescu în Austria

Recent, la Institutul Cultural Român din Viena, a avut loc o lectură din volumul ”De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu. Prezenţa autorului a atras numeroşi austrieci, studenţi ai Institutului de Romanistică, jurnalişti, reprezentanţi ai mediilor de afaceri şi oameni de cultură. Evenimentul s-a bucurat de atenţia presei austriece şi de participarea activă a unor personalităţi academice şi culturale de prim rang.

Mircea Cărtărescu

Un interviu amplu cu scriitorul Mircea Cărtărescu a apărut în prestigiosul cotidian Die Presse. Prin amabilitatea Institutului Cultural Român din Viena, avem plăcerea să vă prezentăm integral acest interesant interviu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 ianuarie 2008

27000 de citate

Încă o mie de citate s-au mai adunat în Citatepedia, în mai puţin de o lună. Cum numărul de utilizatori ai site-ului este într-o creştere accentuată, este probabil ca şi ritmul adăugărilor să crească, astfel încât să ne apropiem şi mai rapid de marele obiectiv: 100.000!

Nu ezitaţi să adăugaţi citate! Nu este deloc greu. În orice carte bună se găsesc fraze care merită notate, trebuie doar să le împărtăşiţi cu ceilalţi, prin intermediul site-ului. Nu se ştie niciodată cine are nevoie de acel gând, cine se va emoţiona, se va bucura sau se va simţi inspirat.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 ianuarie 2008

Virginia Woolf sau feminismul ca iubire de lectură

Virginia Woolf„Totuşi, cine citeşte pentru a ajunge la final, oricât de dorit ar fi acesta? Nu există oare ţeluri pe care le urmăm pentru că sunt bune în sine şi plăceri care sunt subiacente prin ele însele? Nu e şi aceasta una dintre ele? Visez uneori că măcar atunci când va veni ziua Judecăţii de Apoi şi marii cuceritori, legiuitori şi oameni de stat îşi vor primi răsplata – coroanele, laurii, numele încrustate pentru vecie în marmura nepieritoare – Atotputernicul se va întoarce către Petru şi va spune, nu fără invidie, când ne va vedea venind cu cărţile sub braţ: ‘Uite, aceştia nu au nevoie de răsplată. Aici nu avem ce să le dăm. Lor le-a plăcut să citească.'”
(Virginia Woolf, „Al doilea cititor obişnuit. Cum ar trebui cineva să citească o carte”)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 ianuarie 2008

Eduard al III-lea

Teatrul Naţional Bucureşti anunţă premiera piesei „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu, în zilele de 26 şi 27 ianuarie 2008, la Sala Mare.

Eduard al III-lea

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 22 ianuarie 2008

Copilărie într-o zi de iarnă

Astăzi, paşii mă îndreaptă cu o atracţie magică, spre tărâmul cărţilor. Mă îndrumă, cunoscători, prin labirintul literelor, spre prietenele mele dragi, cărţile. Acolo regăsesc, întotdeauna, cu surprindere, atâtea veacuri de suflete-litere înviate de suflete-om! Arghezi, Coşbuc, Topârceanu, Eminescu…, pe ei şi mulţi alţii îi regăsesc printre amintirile versurilor din leagănul copilăriei.

Mireasma florilor de tei răzbate, încă, din faldurile unei păduri cutreierate de ultimul romantic ascuns de lumina Luceafărului. Iar eu, îmi odihnesc privirea pe chipul ghiocelului, primăvăratic răsărit dintre filele unei cărţi răsfoite cu nostalgie. El, ghiocelul este dăruit copilăriei să păstreze în taina lui dalbă, farâma de inimă de copil ce şi-a uitat, demult, la poarta sufletului, păpuşile.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 15 ianuarie 2008

„Dilema” Eminescu

Mihai EminescuAcum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nicio'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii