Celebrul solist, chitarist şi pianist de origine irlandezo-italiană, Chris Rea, va susţine un concert extraordinar la Bucureşti pe data de 6 februarie 2010, la Sala Palatului, spectacolul fiind inclus în turnelul european de promovare a celui mai recent album al artistului: „Still So Far To Go – The Best Of Chris Rea”.
Continuare »
fără voturi
Încarc...„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
Continuare »
6 voturiÎncarc...
Relativitatea lucrurilor: într-o iarnă, un reporter de televiziune, înfofolit ca un eschimos pe timp de furtună, prezenta în direct vremea cumplit de geroasă care se abătuse asupra unui oraş american, ferindu-şi ochii şi gura de vântul iute şi tăios ca o lamă de cuţit. Din senin, apare un bărbat gol-goluţ, care începe să ţopăie şi să se învârtă în jurul lui ca un faun. Până când pe reporter îl pufneşte râsul şi nu mai poate continua transmisiunea…
Mi i-am imaginat pe oamenii care stăteau în faţa televizoarelor, acasă, la căldură, şi ascultau ştirea. Mi i-am închipuit trăgându-şi mai bine pătura sub bărbie, apropiindu-şi radiatoarele de picioare, înfundându-şi mai abitir şosetele de lână în papuci…
M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă acel vânt geros s-ar fi abătut asupra acelui oraş american fără ca nimeni să comenteze despre asta. Probabil că nimic. Ar fi fost un fenomen natural şi atât, căruia acel bărbat curajos n-ar fi simţit nevoia să i se opună, iar ceilalţi, din faţa televizoarelor, să i se supună. Iată o demonstraţie simplă despre puterea colosală a cuvintelor. Despre felul în care aceleaşi cuvinte (frumoase, urâte, îngrijorătoare, încurajatoare, triste, vesele, pesimiste sau optimiste) stârnesc în noi reacţii şi sentimente neaşteptate şi de neînţeles, raţional vorbind.
Continuare »
3 voturiÎncarc...
Chimia românească, chiar dacă nu a vânat niciodată un Premiu Nobel, a avut, totuşi, unele realizări. Ar fi mare păcat să o reducem la chipul tâmp al Elenei Ceauşescu, exponentul ei emblematic. În schimb, alchimia noastră e pe nicăieri. Românul nu şi-a bătut niciodată capul să facă aur din resturi menajere. Ştia că e zadarnic. Chiar dacă ar fi reuşit, nu era chip să-l păstreze. Că veneau imediat după el turcii, ruşii, tătarii. Alchimia carpato-dunăreană s-a oprit la zeama de ţuică. Cazanul de fiert prune este cea mai sofisticată maşină cu abur zămislită de ingineria noastră populară. Dar astăzi e pe cale de dispariţie…
Uniunea Europeană ne ajută să scăpăm de unele obiceiuri proaste, denumite popular tradiţie. Gata cu guiţatul ritual din Ajunul Crăciunului, gata cu măcelul bestial al mieilor pascali, gata cu jelitul morţilor în sufragerie! Europa nu glumeşte. Are norme pentru orice şi dacă în mod premeditat calci o broască gestantă, te poţi alege cu dosar penal. Încearcă numai să spui nu Europei, că te loveşte în moalele capului cu prima clauză de salvgardare ce-i cade în mână. Dar cazanele…
Continuare »
4 voturiÎncarc...
Fragmente din „Cartea junglei”, volumul I, capitolul „Fraţii lui Mowgli”:
Era Tabaqui, şacalul, zis Linge-blide, pe care lupii din India îl dispreţuiesc fiindcă umblă cu vorba, bârfeşte, nu se dă-n lături de la nicio ticăloşie şi se hrăneşte cu zdrenţe şi resturi de piei pe care le culege din grămezile de gunoaie de la marginea satelor. Dar şi ei se tem de el, fiindcă Tabaqui, mai uşor decât oricare altă vietate a junglei, se molipseşte de turbare şi atunci uită de frică şi aleargă prin pădure, luând în colţi tot ce întâlneşte în cale. Până şi tigrul fuge şi se ascunde când micul Tabaqui e apucat de turbare, căci turbarea este cel mai groaznic lucru care i se poate întâmpla unei vietăţi. Noi o numim hydrophobia, dar ei îi zic dewanee, adică nebunia, şi fug de ea încotro văd cu ochii.
Continuare »
3 voturiÎncarc...Cât „trăieşte” oare o iubire adevărată? Scepticii o măsoară în câţiva ani, luni sau chiar se îndoiesc de existenţa ei. Dar când dragostea e o aşteptare lungă şi chinuitoare, câţi ar avea puterea de a iubi în tăcere şi de a spera… vreme de 50 de ani? Iată întrebarea pe care ne-o transmite Gabriel Garcia Marquez, columbianul laureat al Premiului Nobel, în „Dragostea în vremea holerei” – una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din câte s-au scris vreodată, ecranizată de Stone Village Pictures şi apărută recent pe DVD.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies