Fragmente din romanul „De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger, tradus de Catinca Bratu şi Lucian Ralea, ediţia apărută în 2001 la Polirom:
„Dacă vreţi într-adevăr să aflaţi ce s-a întâmplat, probabil c-o să întrebaţi în primul rând unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărâtă, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am niciun chef să le înşir pe toate. Mai întâi pentru că mă plictiseşte, pe urmă pentru că, dacă m-aş apuca să vorbesc cât de puţin de treburile lor intime, părinţii mei ar face câte două hemoragii fiecare. Sunt foarte sensibili când e vorba de lucrurile astea, mai cu seamă tata. Sunt ei drăguţi şi cumsecade ― nu spun nu ―, da’-s îngrozitor de sensibili. De altfel, n-am de gând să vă debitez autobiografia mea nenorocită sau alte prostii d-astea. Vreau doar să vă povestesc despre întâmplările demente pe care le-am trăit în preajma Crăciunului, înainte s-ajung la capătul puterilor şi să fiu nevoit să vin aici să mă potolesc. Vreau să spun că mai mult nu i-am povestit nici măcar lui D.B. ― şi, oricum, D.B. e fratele meu. Stă la Hollywood, şi Hollywood-ul e destul de aproape de locul ăsta amărât unde mă aflu acum, aşa că vine să mă vadă mai la fiecare sfârşit de săptămână. Când m-oi întoarce acasă, luna viitoare, poate c-o să mă ducă tot el, cu maşina. Şi-a cumpărat de curând un „Jaguar”. O jucărie englezească din alea care prind două sute de mile pe oră. A dat aproape patru mii de dolari pe ea. Are bani acum, nu glumă. Înainte nu prea avea. Când locuia la părinţi nu era decât un scriitor ca toţi scriitorii. Dacă încă n-aţi auzit de el, să ştiţi c-a scris un volum de nuvele grozave: Peştişorul auriu. Dintre ele, cea mai reuşită e aia care se cheamă tot Peştişorul auriu. O poveste despre un puşti care nu lăsa pe nimeni să se uite la peştişorul auriu, fiindcă-l cumpărase din banii lui. Mă prăpădesc după nuvela asta. Acum D.B. e la Hollywood. Se prostituează. Dacă e ceva de care mi-e silă sunt filmele. Să n-aud de ele!”
Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizicale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.
Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pustiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.
„Era amurgul unei zile de iarnă. Începând de la amiază, vântul se înteţise, întrerupând traficul pe fluviu, şi sufla acum cu puterea unui uragan, în răbufniri ce răsunau ca nişte bubuituri de tun, slobozite peste ocean. Ploaia cădea în pânze piezişe, care biciuiau şi se spulberau, lăsându-l pe Jim să întrezărească tumultul ameninţător al apelor învrăjbite; mici ambarcaţiuni săltate haotic de-a lungul malului, clădiri nemişcate în ceaţa deasă, bacuri mari legănându-se greoi la ancoră, vaste barcaje zvârlite în sus, în jos şi dispărând într-un nor de spumă. O nouă rafală păru să nimicească tot ce se ivea văzului. Văzduhul era o apă zburătoare. S-ar fi zis că furtuna avea un scop hain, că în urletul vântului şi-n tumultul brutal al cerului şi al mării era o furie dezlănţuită împotriva lui, tăindu-i răsuflarea de spaimă. Stătea încremenit. I se părea că-l duce vârtejul.”
Teatrul Nottara a lansat proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea. Invitatul lunii noiembrie este Alexandru Repan, un actor cu un destin unic în teatrul românesc, un actor care a marcat ultimii 70 de ani în Teatrul Nottara, un actor cu o poveste de viață extraordinară.
Muzeul Național de Artă al României vă așteaptă sâmbătă, 1 octombrie și duminică, 2 octombrie 2022, în intervalul orar 13:00 – 21:00, să vizitați expoziția: „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI – XIX” în cadrul participării MNAR la cea de-a XVI ediție din Noaptea Albă a Galeriilor.
Jonas Blue a lansat împreună cu Julian Perretta single-ul „Perfect Melody”. Piesa este cea mai recentă de pe viitorul proiect al lui Blue, „Together”, care prezintă muzică nouă lansată de-a lungul anului cu un talent global captivant, continuând mesajul lui Blue despre pozitivitate.