25 februarie 2009
Fragmente din volumul „Istoria literaturii italiene”, semnat de Francesco de Sanctis, apărut la Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965, în traducerea Ninei Façon:
Carlo Goldoni [25 februarie 1707 – 6 februarie 1793] era, ca şi Metastasio, un artist înnăscut. Ambii ar fi trebuit să devină, conform dorinţei celorlalţi, avocaţi. Goldoni a practicat chiar avocatura cu un oarecare succes. Dar la prima ocazie fugea la actori, până ce geniul lui firesc birui definitiv. Încercă mai multe genuri înainte de a găsi pe sine însuşi. Cele două celebrităţi a vremii erau Zeno şi Metastasio; drama în muzică era la modă. El scrise Amalasunta, Gustavo, Oronte, mai târziu Il festino şi câteva melodrame bufe; scrise şi tragedii, Rosmonda, Griselda, Enrico şi tragicomedii ca Rinaldo.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
9 februarie 2009
Ritmul de creştere se menţine acelaşi, fiind cel mai susţinut pe o perioadă mai lungă de timp până acum. Aşadar, încă o mie de citate au fost adăugate, cam 50-100 în fiecare zi (de fapt, sunt adăugate chiar mai multe, dar unele sunt eliminate, pentru că nu respectă criteriiile, pentru că se găseau deja pe site etc).
S-au depăşit 35000 de voturi. Această creştere face ca tot mai mulţi autori şi tot mai multe citate să depăşească numărul minim de voturi pentru a fi luate în calcul pentru topuri, iar rezultatele căutărilor să fie din ce în ce mai interesante. Totuşi, pentru versuri sunt încă insuficiente voturi, ceea ce face să mai amânăm puţin introducerea topurilor specializate.
Şi numărul comentariilor are o tendinţă de creştere de la lună la lună, până în prezent acumulându-se peste 7000. Sperăm să apară cât mai multe discuţii interesante, mai ales că subiecte sunt din belşug.
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Noutăţi despre site
22 ianuarie 2009
Extras din „Candidaţii la fericire” de Ileana Vulpescu:
Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi vine tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi „sărbătoriţi” în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”. Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la „te iubesc”, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, „frumoase, lungi, cu pulpe rotunde”. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Genovica Manta in Cărţi, Dragoste, Fragmente literare
19 ianuarie 2009
Edgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este unul dintre cei mai cunoscuţi romantici americani, poet şi prozator al misterului şi al macabrului. „William Wilson” este una dintre scrierile sale, care mi-a stârnit interesul deşi stilul este complet lipsit de spectaculozitate. Textul valorifică tema dublului, foarte des întâlnită în literatură, de altfel; apariţia fantomei unei persoane încă vii are, în civilizaţiile lumii, conotaţii negative şi trimite fără excepţie cu gândul la moarte. În plus, Poe insistă în textul său pe iritarea absolută, profundul disconfort psihic pe care anularea unicităţii ni-l provoacă oricăruia dintre noi. Stilul narativ este extrem de supravegheat şi subtil, cu fraze echilibrate şi sobre, fără a urmări vreun efect stilist, ci exemplificând mai curând o scriitură raţională şi logică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
15 ianuarie 2009
Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, este subiectul unui articol din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, semnat de Irina Eliade:
Apropiindu-ne de acel loc privilegiat – scena – unde chipul actorului cu greu poate fi deosebit de masca personajului, zâmbetul de grimasă, pasul cu grijă făcut de saltul imprudent şi cuvântul îndelung cântărit de replica spontană, vom avea, credem, mai multe şanse de a-l întâlni pe Molière decât încercând să reclădim puntea, astăzi prăbuşită, ce va fi legat cândva omul supus contingenţelor de cel care a izbutit să le depăşească, alcătuindu-şi opera. Oricare vor fi fost motivele care l-au îmboldit pe tânărul burghez să se „declaseze” intrând în tagma actorilor, cert este că opţiunea lui Molière pentru teatru s-a dovedit a fi nu fapta nesăbuită a unui tânăr îndrăgostit de o actriţă sau a unui fiu doritor să scape de tutela unui burghez cu vederi înguste, ci un gest dictat de motive mult mai profunde.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
6 ianuarie 2009
Poetul Dan Sociu a debutat editorial în proză în 2008, la Editura Polirom, cu romanul „Urbancolia„. Recent a apărut la aceeaşi editură, în colecţia „Ego. Proza”, al doilea său roman, „Nevoi speciale„.
Respectând covenţionalitatea autobiografiei literaturizate, romanul îl are în centru pe Dan, un tânăr scriitor român care a primit o bursă la Akademie Solitude. Şederea aici îi dă ocazia „impactului” cu alte personaje ce împărtăşesc valori diverse, întruchipând tineri creatori de artă de pe tot Mapamondul.
Relaţiile cu ceilalţi îl îndrumă în faţa oglinzii în care îşi analizează chipul contorsionat de trecerea timpului, iar semnele primite de la ei reîntregesc un stream of consciousness fragmentat în amintiri până acum uitate.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
17 voturi