„Mă numesc Roşu„, a scriitorului turc Orhan Pamuk, este o carte serioasă, fără umor. Documentată, scrisă cu grijă şi cu har, dar fără umor. Reuşeşte însă să-ţi smulgă un zâmbet de admiraţie, de mulţumire lui Dumnezeu că ai fost părtaş la o istorie asa de frumoasă. Este vorba de momentul de răscruce al miniaturii otomane în lupta sa, reală sau închipuită, cu meşteşugul frâncilor. Este vorba de linia care desparte Răsăritul de Apus, iubirea de moarte şi omul de Dumnezeu. Orhan Pamuk are o tehnică de scriere care mie mi-a plăcut foarte mult. Firul naraţiunii trece de la un personaj la altul ca un duh, în aşa fel încât în aceeaşi împrejurare fiecare îşi face portretul său şi al celorlalţi. Detaliul şi agerimea cu care sunt înfăţişate aceste portrete sunt, într-adevăr, demne de un miniaturist. Au fost personaje şi replici care m-au făcut să mă opresc din lectură şi să le recitesc cu mintea şi sufletul împreunate.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Delia Stanescu in Cărţi, Impresii despre cărţi
Comenteaza! »

Fragment din volumul „Afinităţile elective” (traducere de Eugen Filotti, Editura RAO, 2001):

„- Întrucât nu vreau să vă depărtez prea mult de ceea ce vă interesează pentru moment, n-aţi fi dispuşi să mă învăţaţi, doar pe scurt, ce trebuie înţeles, de fapt, aici, prin afinităţi elective? spuse Charlotte.
[…]
– La toate substanţele naturii pe care le percepem cu simţurile, observăm mai întâi că au o relaţie cu ele însele. Pare, fireşte, ciudat, să rostim ceva ce se înţelege de la sine, dar numai înţelegându-ne pe deplin asupra celor cunoscute, putem păşi împreună mai departe, spre cele necunoscute.
– Aş crede, îl întrerupse Eduard, că am uşura lucrul, atât pentru ea cât şi pentru noi, folosind exemple. Închipuieşte-ţi doar apa, uleiul, argintul viu şi vei găsi o unitate, o coeziune între părţile lor. Ele nu părăsesc această unitate decât prin forţă sau din alte cauze determinate. Dacă acestea sunt înlăturate, corpurile se unesc îndată din nou.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Volumele despre viaţa şi moartea tragică a Prinţesei de Wales se vând în zeci de mii de exemplare în lume, dar şi în România.

Pe 31 august se împlinesc zece ani de la tragicul accident rutier în care Diana, Prinţesa de Wales, şi-a pierdut viaţa.

După moartea sa a curs multă cerneală şi s-au scris mii de pagini, iar subiectul a fost exploatat editorial din toate unghiurile, de la relaţia ei cu Charles până la legătura cu Dodi Al Fayed, de la actele de binefacere până la ancheta asupra morţii.

Articolul integral din Evenimentul Zilei…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Ştiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Moby Dick” (traducere de Petre Solomon, Biblioteca pentru Toţi, Editura Minerva, 1973):

„Ori de câte ori simt că mi-e amar în gură, ori de câte ori mi-e sufletul un noiembrie ploios, ori de câte ori mă pomenesc fără voia mea în faţa vreunui magazin de pompe funebre sau în coada vreunui dric, şi mai ales ori de câte ori mă apucă stenahoria în aşa hal, încât numai solidele mele principii morale mă împiedică să cobor în stradă şi să le smulg metodic oamenilor pălăriile de pe cap – ei bine, atunci socot că a sosit momentul să plec pe mare cât mai grabnic cu putinţă. Cu asta înlocuiesc eu pistolul şi glonţul.”

4 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Krishnamurti este un indian atipic, a cărui filozofie profund umană are două deziderate fundamentale: a observa şi a înţelege! În cuprinsul celor trei volume ale cărţii „Comentarii asupra vieţii”, Krishnamurti dezbate probleme care ne frământă pe fiecare, despre plictis, frica de singurătate lăuntrică, frica de moarte, natura dorinţei şi a gândurilor, problema iubirii, convingeri şi visuri, contradicţia dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea să fie etc. Extraordinar la dialogul la care ne invită Krishnamurti este că el nu ne dă răspunsuri, ci ne învaţă să punem întrebări. Răspunsurile se întrezăresc, se luminează încetul cu încetul, se dezvăluie în aşteptare, în acea zonă a spiritului în care se naşte intuiţia. În acest spaţiu, unde lucrurile nu mai sunt divizate şi reprezentate, necunoscutul poate fi experimentat. Aici, nimic nu mai ricoşează din noi înşine, ci totul ne pătrunde adânc, dincolo de confuziile si zbaterile noastre, dincolo de balastul a ceea ce credem că reprezintă personalitatea si experienţa noastră.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Cărţi, Impresii despre cărţi
Comenteaza! »