„Syngue” înseamnă „piatră”, iar „sabour” înseamnă „răbdătoare”. Iar acesta este titlul ultimului roman al scriitorului afgan Atiq Rahimi, câştigător al premiului Goncourt 2008, care a fost invitat miercuri, 3 decembrie 2008, la Librairie Filigranes, una din marile librării din Bruxelles. A stat la palavre, a băut un pahar de vin şi a făcut dedicaţii…
Continuare »
1 voturi
Încarc...
Într-adevăr, cartea Ceciliei Ştefănescu, „Legături bolnăvicioase„, m-a sedus cu „parfumurile si duhorile ei”, mai bine zis, m-a sedus cinismul amestecat cu tristeţe… Romanul nu este deloc o imersiune strategică conştientă în bălţile infecte ale refulărilor noastre cele de toate zilele, căci de multe ori am simţit o presiune în palma scriitoarei, cam ca aceea pe care o exercită o răţuscă de plastic scufundată în cada de baie. Izbucnirile la suprafaţă sunt inerente tocmai datorită acelei „rezerve de aer” care, cred eu, salvează povestirea de la monocordie.
Cel mai mult mi-au plăcut, ca metodă stilistică, acele giro-stroboscopii ale realităţii, acele „razii în casa de nebuni”, care încetinesc mişcarea şi o dezarticulează în acelaşi timp, dând o viziune halucinantă asupra ei. Mi-au amintit de flash-urile din filmul „Aleargă, Lola, aleargă”, în care viitorul unui om, destinul său, putea fi redus la un fotomontaj de instantanee fotografice.
4 voturiÎncarc...
Deşi cartea lui Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi„, este alcătuită dintr-o succesiune de predici mai întâi vorbite, abia mai apoi aşternute pe hârtie, acestea se înscriu, mai degrabă, în aria foarte restrânsă a eseului teologic. În „Cuvânt înainte”, autorul ne lămureşte mai bine decât oricine asupra crezului său despre predici şi predicatori: „…predicile devenind ceea ce trebuie de fapt să fie, o mărturisire publică şi un dialog cu ascultătorii, iar nu o trufaşă, pedantă, sclivisită dojană sau o învăţătură triumfalistă. Predicatorul şi enoriaşii păşesc împreună – dibuind, revenind, stăruind, pricepând anevoie, minunându-se – către Hristos.”
Lectura acestei cărţi mi-a reînviat o amintire veche şi dragă, anume vizita facută unui preot bătrân, cândva călugăr la Cernica. L-am găsit în grădină, legănându-se într-un balansoar, înconjurat de flori. Ne-a povestit (mie şi prietenei mele) câte-n lună şi-n stele, istorii cu sfinţi şi cuvioase, ne-a recitat poezii din Crainic, Topârceanu, Eminescu… Şi, din când în când, aparent fără nicio legătură, ne amintea să ne rugăm pentru păsările călătoare, ca ele să treacă cu bine marea şi să se întoarcă acasă. Pe mine mă privea scurt şi rar. Nu cu o privire caldă, blândă, învăluitoare, ci una rece-fierbinte, pătrunzătoare, ca o flacără de sudură. Nimic dureros sau stânjenitor, dimpotrivă, ochii lui mă umpleau de o lumină albastră, strălucitoare…
1 voturiÎncarc...
„Mă numesc Roşu„, a scriitorului turc Orhan Pamuk, este o carte serioasă, fără umor. Documentată, scrisă cu grijă şi cu har, dar fără umor. Reuşeşte însă să-ţi smulgă un zâmbet de admiraţie, de mulţumire lui Dumnezeu că ai fost părtaş la o istorie asa de frumoasă. Este vorba de momentul de răscruce al miniaturii otomane în lupta sa, reală sau închipuită, cu meşteşugul frâncilor. Este vorba de linia care desparte Răsăritul de Apus, iubirea de moarte şi omul de Dumnezeu. Orhan Pamuk are o tehnică de scriere care mie mi-a plăcut foarte mult. Firul naraţiunii trece de la un personaj la altul ca un duh, în aşa fel încât în aceeaşi împrejurare fiecare îşi face portretul său şi al celorlalţi. Detaliul şi agerimea cu care sunt înfăţişate aceste portrete sunt, într-adevăr, demne de un miniaturist. Au fost personaje şi replici care m-au făcut să mă opresc din lectură şi să le recitesc cu mintea şi sufletul împreunate.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Îmi amintesc că aveam vreo zece ani, eram la şcoală, aşteptam pe cineva, când o elevă de clasa a VIII-a a pus o carte în faţa mea spunând: „Uite, poate vrei să arunci o privire…”. Era o carte foarte frumoasă, cu discrete modele orientale. Am deschis-o timid, dar plin de curiozitate. Aveam sentimentul întâlnirii cu ceva monumental, ca la intrarea într-un templu. Da, era întâlnirea cu povestirile Seherezadei, înşirate pe „O mie şi una de nopţi„.
Orice mare cultură a produs lucrări care transcend epocile şi spaţiile geografice, iar această carte este una dintre ele. Chiar mai mult, deşi este cunoscută drept o carte pentru copii, trece şi peste generaţii, fiind o încântare la orice vârstă.
1 voturiÎncarc...
Dincolo de simplitatea şi pragmatismul stilului în care sunt exprimate ideile în cartea „Gânduri pentru fiecare zi”, a scriitorului Omraam Mikhael Aivanhov, idei care nu îţi dau ameţeli filozofice, dar nici nu sunt lipsite de sevă, care nu te aduc în pragul revelaţiei, dar sunt suficient de pătrunzătoare; dincolo de siguranţa absolută şi efuziunea usor enervante pe alocuri, în cele din urmă te biruie tonusul acestei cărţi, credinţa nefăţarnică pe care autorul o manifestă susţinut, pe parcursul celor 365 de zile ale anului.
În plus, cum fiecare zi conţine un mesaj anume, acest lucru te îmbie să alegi acele date care semnifică ceva pentru tine, să încerci să-l tâlcuieşti, să-l interpretezi într-un mod personal.
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
