Arhiva pentru decembrie, 2016

 16 decembrie 2016

Bradul nostru de Crăciun

Muzeul Național de Artă al României și Fundația „Hope and Homes for Children Romania” organizează luni, 19 decembrie 2016, începând cu ora 18:00, lansarea programului educativ „Bradul nostru de Crăciun”.


Continuare »

fără voturi
 

Fizica povestită

Duminică, 18 decembrie 2016, de la ora 17:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unei dezbateri despre celebrul volum „Fizica povestită” de Cristian Presură, lucrare distinsă recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiinţelor fizice. La eveniment participă, alături de autor, profesorul Nicolae Victor Zamfir, directorul proiectului „Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP)” de la Măgurele, dr. Mircea Penţia, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva, Corina Negrea, redactor la Radio România Cultural cu o experienţă de aproape douăzeci de ani în jurnalismul de ştiinţă, şi Vlad Zografi, senior editor Humanitas şi coordonatorul colecţiei „Ştiinţă”.


Continuare »

2 voturi
 

Aprinde luna

Videoclipul cântecului interpretat de Theo Rose

1 voturi
 

Scott McCloud: Benzi desenate

În această imagine de neratat asupra magiei benzilor desenate, Scott McCloud modelează formatul prezentării într-o experienţă asemănătoare desenelor animate, în care ramificaţiile colorate trec valvârtej prin fascinaţiile copilăriei şi viitoruri imaginare care pot fi auzite sau atinse de ochii noştri.

fără voturi
 15 decembrie 2016

Cărţile Otiliei

Editura Humanitas aşteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 17 decembrie 2016, ora 14:00, la evenimentul prilejuit de lansarea colecţiei pentru copii „Cărţile Otiliei”. Lansarea este urmată de o lectură în avanpremieră din prima carte a colecţiei: „Jojo nu vrea să doarmă. Cele mai frumoase povestiri vindecătoare” de Otilia Mantelers. Invitaţii sunt Otilia Mantelers şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas.

Cărţile Otiliei

Continuare »

fără voturi
 

O zi din viaţa ta

Cântecul lui Horia Brenciu

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna decembrie 2016.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
decembrie 2016
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii