Introspecție
Nu-mi pot golăni cerul și mintea. Nu-mi poate săpa nimeni pământul meu cu moartea. Nu-mi poate îndoi nimeni coloana și nici bate viața. Dreptul nu se naște din pământescul a fi al unuia sau al altuia. Unii își arogă ce nu le este în putință în mizeria lor de viață. Coloanele și luxul nu le spală murdăria din interior. Autoflagelarea a pus stăpânire pe unii dintre noi. Stingem lumina în tăciuni de întuneric și acoperim totul cu lutul neputinței.
Împreunăm mâinile și lăsăm să curgă în noi veninul șarpelui servit de către unii, pentru ca să ne înece privirile gândirii. Facem trinitatea cu semnul diavolului pe stâlpii dreptății și o răstignim pe pereții vieții. Haosul ne-a fost însămânțat în cuvintele limbii pentru a ne încurca mințile. Vorbim mulți dintre noi la masa la care nu se odihnește Dumnezeul dreptății, ci cel căruia ne închinăm cu șira spinării. Ne-a fost stricat sângele de barbarii nordului și de roțile căruțelor cu câinii acestora. Neuronii se zbat în ceaune mari când sunt pregătiți de un popă îmbrăcat în sutana întunericului, vampir în fața uriașelor camere și aruncați pe ecrane ciclopice, ca apoi să fie împroșcați ca un lichid limfatic în fiecare lăcaș în serile vieții.
Continuare »
6 voturi
Încarc...